32:26 Omul acela a zis: Lasa-ma sa plec, caci se revarsa zorile. Dar Iacov a raspuns: Nu Te voi lasa sa pleci pana nu ma vei binecuvanta.
Lasa-ma sa plec. Ingerul a cautat sa se retraga inainte de a se face ziua, insa nu a motivat cu nimic dorinta lui de a face acest lucru. Comentatorii sugereaza o dorinta din partea Lui fie pentru a-i impiedica pe altii sa fie martori la scena, fie poate pentru a-l impiedica pe Iacov sa-L vada.
Nu te voi lasa sa pleci. Lovirea schiloditoare si glasul divin il convinsesera pe Iacov ca Acela cu care se luptase timp de ceasuri era un sol din cer. Cautand ceasuri intregi cu disperare dupa ajutor divin, Iacov a crezut ca nu-si putea ingadui sa-L lase sa plece fara ca mai inainte sa primeasca asigurarea iertarii si ocrotirii pe care o dorea atat de mult. El cerea aceasta ca un dar imediat, intelegand ca el nu avea sa-I ofere nimic lui Dumnezeu in schimb. El nu a propus nici o negociere, singura lui pledoarie era situatia lui disperata. Ajutorul de care avea nevoie putea veni numai de la Dumnezeu. Pentru prima data in viata lui a cunoscut ca propriile lui resurse sunt insuficiente. De la nasterea sa, cand il prinsese pe fratele sau de calcai, pana in ultimii sai ani in Haran, cand il pacalise pe unchiul sau, Laban (Osea 12,3.4), Iacov abordase solutiile problemelor vietii prin metodele indoielnice ale propriei imaginatii. Acum era un om schimbat. In timp ce in trecut el se bizuise pe propria intelepciune si tarie, acum invatase sa se increada pe deplin in Dumnezeu.