3:15 Vrajmasie voi pune intre tine si femeie, intre samanta ta si samanta ei. Aceasta iti va zdrobi capul, si tu ii vei zdrobi calcaiul.
Vrajmasie voi pune. Aici Domnul Se intoarce de la cuvintele adresate sarpelui literal, care-i vorbise catre Eva, spre a pronunta sentinta asupra sarpelui celui vechi, diavolul. Aceasta sentinta exprimata in limbaj profetic a fost intotdeauna inteleasa de biserica crestina ca o prezicere a venirii Mantuitorului. Cu toate ca aceasta interpretare este, fara indoiala, corecta, ea poate sa arate si faptul ca profetia este adevarata si literala – exista vrajmasie de moarte intre sarpe si om, oriunde cei doi se intalnesc.
Intre samanta ta si samanta ei. Referinta este facuta cu privire la lupta de veacuri dintre ,,samanta” sau urmasii Satanei (Ioan 8,44; Fapte 13,10; 1 Ioan 3,10) si samanta femeii. Domnul Isus Hristos este numit inainte de orice ,,samanta” (Apocalipsa 12,1-5, compara cu Galateni 3,16.19); El a fost Acela care a venit ,,sa nimiceasca lucrarile diavolului” (Evrei 2,14; 1 Ioan 3,8).
Aceasta iti va zdrobi capul. ,,Zdrobi”, shuph. Acest cuvant inseamna ,,a strivi” sau ,,a pandi pe cineva”. Este evident ca a zdrobi capul este mult mai serios decat a zdrobi calcaiul. Este important sa vedem ca, desi vrajmasia prezisa este intre samanta femeii si aceea a sarpelui, capul sarpelui si nu samanta lui urmeaza sa fie zdrobit. Ca represalii, sarpele nu va fi in stare sa faca mai mult decat sa zdrobeasca calcaiul semintei femeii.
,,Samanta” apare la singular, aratand ca nu o multime de urmasi ai femeii vor fi angajati in zdrobirea capului sarpelui, ci mai degraba ca o singura persoana va implini acest lucru. Aceste observatii dovedesc in mod clar ca in aceasta pronuntare a sentintei este concentrata istorisirea marii lupte dintre Hristos si Satana, o lupta care a inceput in cer (Apocalipsa 12,7-9), a fost continuata pe pamant, unde Hristos l-a infrant din nou (Evrei 2,14), si care se va termina in cele din urma cu nimicirea lui Satana la sfarsitul mileniului (Apocalipsa 20,10). Hristos nu va iesi din aceasta lupta neatins. Semnele cuielor in mainile si picioarele Sale si cicatricea din coasta Sa vor fi vesnice aduceri aminte despre lupta cea crunta in care Satana a zdrobit calcaiul semintei femeii (Ioan 20,25; Zaharia 13,6; EW 53).
Aceasta pronuntare a sentintei trebuie sa le fi adus multa mangaiere celor doi vinovati descurajati care stateau in fata lui Dumnezeu, de la ale carui porunci se abatusera. Prin transferarea credinciosiei sale de la Dumnezeu catre sarpe, Adam, vice-rege al lui Dumnezeu pe pamant atata timp cat a ramas credincios, cedase autoritatea sa sarpelui. Faptul ca Satana era pe deplin constient de ,,drepturile” sale prin uzurpare asupra acestui pamant, castigate prin supunerea lui Adam, rezulta in mod clar din declaratia sa catre Hristos pe muntele ispitirii (Luca 4,5.6). Adam a inceput sa inteleaga masura pierderii sale, si anume ca din stapan al acestei lumi el a devenit un rob al lui Satana. Totusi, inainte de a auzi pronuntarea propriei sentinte, balsamul vindecator al nadejdii a fost aplicat pe sufletul lui zdrobit. El privea acum spre femeia asupra careia aruncase vina caderii lui cu gandul la salvare – la samanta fagaduita, in care va fi puterea pentru a-l nimici pe arhi-vrajmasul lui Dumnezeu si al omului.
Cat de binevoitor a fost Dumnezeu! Dreptatea divina cerea ca pacatul sa-si primeasca pedeapsa, insa harul divin gasise deja o cale de a salva neamul omenesc decazut – prin jertfa de bunavoie a Fiului lui Dumnezeu (1 Petru 1,20; Efeseni 3,11; 2 Timotei 1,9; Apocalipsa 13,8). Dumnezeu a instituit ritualul de jertfa, ca sa puna astfel la indemana omului un ajutor vizual, care sa il poata calauzi sa inteleaga ceva din pretul care a trebuit sa fie platit pentru a se face ispasire pentru pacatul sau. Mielul nevinovat trebuia sa-si dea viata sa pentru aceea a omului, iar pielea lui sa acopere goliciunea pacatosului, pentru ca omului sa i se poata aduce aminte mereu despre Fiul lui Dumnezeu, care avea sa-Si dea viata spre a face ispasire pentru calcarea de lege a omului si a carui neprihanire, si numai aceasta, il va acoperi in mod indestulator. Nu stim cat de clara era intelegerea lui Adam despre Planul de Mantuire, insa putem fi siguri ca a fost suficient descoperit pentru ca el sa aiba o asigurare ca pacatul nu va dura vesnic, ca Rascumparatorul se va naste din samanta femeii, ca stapanirea pierduta va fi recastigata si ca fericirea din Eden va fi restaurata. De la inceput pana la sfarsit, Evanghelia mantuirii constituie tema centrala a Scripturilor.