28:1 Isaac a chemat pe Iacov, l-a binecuvantat, si i-a dat porunca aceasta: Sa nu-ti iei nevasta dintre fetele lui Canaan.
Isaac a chemat pe Iacov. Consimtind la propunerea Rebecii, Isaac a luat initiativa trimitandu-l pe Iacov la Padan-Aram (vezi comentariul pentru cap. 25,20). Fie ca stia sau nu despre complotul lui Esau, Isaac a inteles fara indoiala ca ar fi bine pentru Iacov si Esau sa fie despartiti, pana ce tensiunea de acasa avea sa mai scada.
28:2 Scoala-te, du-te la Padan-Aram, in casa lui Betuel, tatal mamei tale, si ia-ti de acolo o nevasta, dintre fetele lui Laban, fratele mamei tale.
Verset ce nu a fost comentat.
28:3 Dumnezeul Cel Atotputernic sa te binecuvanteze, sa te faca sa cresti si sa te inmultesti, ca sa ajungi o ceata de noroade!
Verset ce nu a fost comentat.
28:4 Sa-ti dea binecuvantarea lui Avraam, tie si semintei tale cu tine, ca sa stapanesti tara in care locuiesti ca strain, si pe care a dat-o lui Avraam.
Binecuvantarea lui Avraam. Linia oficiala a familiei avea sa fie continuata prin Iacov. In consecinta, binecuvantarile fagaduite in mod repetat lui Avraam, erau acum incredintate lui Iacov (vezi cap. 17,2-8; 22,16-18). El a plecat de acasa impovarat de vina, dar si cu binecuvantarea tatalui sau.
28:5 Si Isaac a trimis pe Iacov, care s-a dus la Padan-Aram, la Laban, fiul lui Betuel, Arameul, fratele Rebecii, mama lui Iacov si a lui Esau.
Arameul. Vezi comentariul pentru cap. 25,20. Moise pune in mod deliberat numele lui Iacov inaintea celui al lui Esau, deoarece Iacov este acum nu numai in posesia drepturilor de intai nascut, ci si a binecuvantarii lui Avraam.
28:6 Esau a vazut ca Isaac binecuvantase pe Iacov, si-l trimisese la Padan-Aram, ca sa-si ia nevasta de acolo, si ca, binecuvantandu-l, ii daduse porunca aceasta: Sa nu-ti iei nevasta dintre fetele lui Canaan.
Verset ce nu a fost comentat.
28:7 A vazut ca Iacov ascultase de tatal sau si de mama sa, si plecase la Padan-Aram.
Verset ce nu a fost comentat.
28:8 Esau a inteles astfel ca fetele lui Canaan nu-i placeau tatalui sau Isaac.
Verset ce nu a fost comentat.
28:9 Si Esau s-a dus la Ismael. El a mai luat de nevasta, pe langa nevestele pe care le avea, pe Mahalat, fata lui Ismael, fiul lui Avraam, si sora lui Nebaiot.
Si Esau s-a dus la Ismael. In binecuvantarea lui Iacov de catre Isaac si insarcinarea lui Iacov de a lua o sotie dintre rudele lor din Mesopotamia, Esau a inteles adanc inradacinata neplacere a parintilor lui simtita fata de sotiile sale hetite. Cu intentia, fara indoiala, de a le face pe plac parintilor lui, el a mers sa aduca o sotie din familia bunicului sau Avraam, dupa cum si Iacov a fost instruit sa faca din familia unchiului sau dupa mama, Laban. Mahalat sau Basmat (cap. 36,3), pe care el a luat-o de sotie, era inrudita cu Isaac, cum era si Rahela, sotia lui Iacov, inrudita cu Rebeca, mama lui. Esau a luat-o in casatorie pe nepoata tatalui sau; Iacov pe aceea a mamei sale. Mersul lui Esau ,,la Ismael” trebuie sa fie inteles ca mersul la ,,familia lui Ismael”, pentru ca Ismael murise cu vreo 14 ani inainte de acest moment (vezi comentariul pentru cap. 25,19; 27,1).
28:10 Iacov a plecat din Beer-Seba, si si-a luat drumul spre Haran.
Iacov a plecat din Beer-Seba. Iacov a plecat in ascultare de dorinta mamei lui si la porunca tatalui sau (vezi Proverbe 1,8). Desi in varsta de 77 de ani (vezi Geneza 27,1), el inca ii respecta pe parintii sai si s-a supus fata de autoritatea lor. Pilda filiala a lui poate fi prea bine ravnita de orice fiu demn, oricand o astfel de purtare nu vine in conflict cu ascultarea fata de Dumnezeu (Proverbe 6,20; Maleahi 1,6; Efeseni 6,1-3).
Spre Haran. Destinatia lui Iacov a fost faimoasa cetate de pe raul Balik din Mesopotamia nordica. Aceasta era regiunea unde se asezase Terah dupa iesirea lui din Ur (Geneza 11,31). Dupa vizita lui Eliezer cu aproape un secol inainte (PP 188), familia lui Betuel, cuprinzandu-l pe Laban, locuia in ,,cetatea lui Nahor”, care nu era departe de Haran (vezi cap. 24,10). Aceasta arata o mutare din cetatea lui Nahor spre Haran, dupa ce Rebeca a parasit caminul parintesc. Sfatul lui Rebeca catre Iacov sa mearga direct la Haran, mai degraba decat la cetatea lui Nahor (cap. 27,43) dovedeste ca se stia la Beer-Seba ca familia lui Laban facuse aceasta mutare.
28:11 A ajuns intr-un loc unde a ramas peste noapte, caci asfintise soarele. A luat o piatra de acolo, a pus-o capatai, si s-a culcat in locul acela.
Intr-un loc. La sfarsitul celei de-a doua zile, Iacov a ajuns in vecinatatea cetatii Luz (v.19), vreo cincizeci de mile la nord de Beer-Seba. El nu a preferat sa stea peste noapte chiar in cetate de teama canaanitilor. Ura fata de ei, sugerata de Iosif Flavius ca motiv pentru neintrarea lui Iacov in cetate, probabil ca este de o mai mica importanta.
Capatai. Literal, ,,regiunea capului lui”, sau ,,locul unde este capul”. De aceea, Iacov a luat o piatra si a pus-o ,,sub capul sau”, sau ,,ca o odihna a capului”. O perna in intelesul cuvantului nostru se pare ca era necunoscuta celor din vechime. In multe tari orientale, oamenii foloseau perne facute din lemn, lut, piatra sau metal si mai folosesc inca. In Egipt sunt pastrate multe exemplare de felul acesta. Deoarece erau facute din material tare, nu era necesar pentru calator sa poarte cu el o perna. O piatra neteda era de ajuns. De aceea, nu a fost un efort pentru Iacov sa doarma cu capul pe o piatra. Piatra este amintita aici in anticiparea folosirii ei in naratiunea de mai tarziu (v.22).
28:12 Si a visat o scara rezemata de pamant, al carei varf ajungea pana la cer. Ingerii lui Dumnezeu se suiau si se pogorau pe scara aceea.
A visat. Cand Iacov statea culcat acolo, obosit, singuratic si trist, inima lui s-a indreptat catre Dumnezeu in rugaciune (PP 183). Acesta era fundalul mintal al visului lui. Numai dupa doua zile lungi, in timpul carora avusese ocazia sa cugete asupra mersului lucrurilor si sa-si inteleaga propria slabiciune, Dumnezeu i s-a descoperit. In providenta lui Dumnezeu, intarzierea este adesea mijlocul folosit pentru curatirea sufletului si pentru a-l conduce pe un om sa se predea fara rezerve indurarii si harului lui Dumnezeu (vezi DA 200, 380-382). Scara era un simbol vizibil al neintreruptei legaturi dintre Dumnezeu din cer si poporul Sau de pe pamant. Ingerii urca spre a prezenta nevoile oamenilor inaintea lui Dumnezeu si coboara cu fagaduinte de ocrotire si ajutor divin. Scara a aparut rezemandu-se de pamant, unde statea culcat Iacov, singur, sarac si parasit de oameni. Sus, in cer, statea Iehova. Proclamandu-se pe Sine lui Iacov ca Dumnezeu al parintilor lui, El nu numai ca i-a confirmat toate fagaduintele parintilor lui – posesiunea Canaanului, urmasi numerosi si binecuvantare pentru toti oamenii (vezi cap. 12,2.3; 13,14–17; 15,5.7, 16; 17,2–6, 16; 17,8; 18,18; 22,17, 18; 26,3.4.24) – ci a binevoit sa-i acorde ocrotire in calatoria sa si o reintoarcere acasa cu bine. Deoarece implinirea acestei fagaduinte fata de Iacov era inca departe, Dumnezeu a adaugat asigurarea ferma: ,,Nu te voi parasi pana ce nu voi face cele despre care ti-am vorbit”.
28:13 Si Domnul statea deasupra ei, si zicea: Eu sunt Domnul, Dumnezeul tatalui tau Avraam, si Dumnezeul lui Isaac. Pamantul pe care esti culcat, ti-l voi da tie si semintei tale.
Verset ce nu a fost comentat.
28:14 Samanta ta va fi ca pulberea pamantului; te vei intinde la apus si la rasarit, la miazanoapte si la miazazi; si toate familiile pamantului vor fi binecuvantate in tine si in samanta ta.
Verset ce nu a fost comentat.
28:15 Iata, Eu sunt cu tine; te voi pazi pretutindeni pe unde vei merge, si te voi aduce inapoi in tara aceasta; caci nu te voi parasi, pana nu voi implini ce-ti spun.
Verset ce nu a fost comentat.
28:16 Iacov s-a trezit din somn, si a zis: Cu adevarat, Domnul este in locul acesta, si eu n-am stiut.
Domnul este in locul acesta. Afirmatia lui Iacov nu este o dovada, asa cum sugereaza unii comentatori, ca Iacov credea ca Dumnezeu aparea numai in anumite locuri consacrate si ca el a dat, din intamplare, peste unul dintre acestea. Aceasta este, mai degraba, o expresie de mirare si de bucurie, afland ca in timp ce isi inchipuia ca este singur, in realitate, era chiar in compania lui Dumnezeu. Afirmatia lui Iacov era, intr-un anumit sens, o auto-acuzare. El a recunoscut ca lipsa de credinta pricinuise gandurile de descurajare. Tocmai cand se socotea cel mai parasit, l-a descoperit pe Dumnezeu mai real si mai aproape de el ca oricand.
28:17 I-a fost frica, si a zis: Cat de infricosat este locul acesta! Aici este casa lui Dumnezeu, aici este poarta cerurilor!
Cat de infricosat este locul acesta! Aceia carora li s-a acordat privilegiul descoperirii lui Dumnezeu gasesc in inimile lor un simtamant de teama sfanta. Isaia a fost cuprins de o convingere de vinovatie atat de intensa, incat el s-a temut ca-si va pierde viata (Isaia 6,5). O experienta asemanatoare i-a adus acum lui Iacov o amara intelegere a starii lui pacatoase si nedemne. In ciuda alarmarii lui, el stia ca locul este ,,Casa lui Dumnezeu”, Bet-Elohim, o casa a pacii si sigurantei.
28:18 Si Iacov s-a sculat dis-de-dimineata, a luat piatra pe care o pusese capatai, a pus-o ca stalp de aducere aminte, si a turnat untdelemn pe varful ei.
A luat piatra. Piatra care fusese perna lui a devenit un monument care sa comemoreze descoperirea pe care o primise de la Dumnezeu. El a turnat ulei peste ea pentru a o consacra ca un memorial al indurarii care i s-a descoperit acolo (vezi Exod 30,26-30). Acest ,,stalp” nu a fost facut in nici un sens un obiect de inchinare. Stalpi de inchinare existau printre canaaniti, dar erau strict interzisi de Dumnezeu (vezi Levitic 26,1; Deuteronom 16,22). Totusi, mai tarziu, izraelitii au calcat aceasta interdictie divina si au ridicat stalpi (,,chipuri”) ca obiecte de cult (vezi 1 Regi 14,23; 2 Regi 18,4; 23,14; 2 Cronici 14,3; 31,1; Osea 10,1.2; Mica 5,13). Aceasta nu inseamna ca orice stalp ridicat avea o astfel de semnificatie, dupa cum dovedesc urmatoarele exemple. Iacov a mai ridicat un alt stalp care sa aminteasca legamantul sau cu Laban (Geneza 31,45), si inca unul a slujit sa marcheze mormantul Rahelei (cap. 35,20). Mai tarziu a ridicat si Absalom unul care sa perpetueze memoria sa (2 Samuel 18,18).
28:19 A dat locului acestuia numele Betel; dar mai inainte cetatea se chema Luz.
Betel. Prin traducere, ,,Casa lui Dumnezeu”. Mai tarziu, acest nume a fost aplicat la cetatea din apropiere, cunoscuta ca Luz. Faptul ca numele de Betel a fost dat la inceput numai locului unde era monumentul lui Iacov si (cetatii) Luz, reiese din Iosua 16,2, unde cele doua locuri sunt despartite in mod clar. Totusi, in alte pasaje, Betel este folosit cu numele modern al vechii cetati Luz (vezi Geneza 35,6; Iosua 18,13; Judecatori 1,23). Aceasta schimbare de nume nu a fost facuta pana ce izraelitii nu au ocupat cetatea. Ea pastreaza acest nume astazi in forma lui araba de Beitin.
28:20 Iacov a facut o juruinta, si a zis: Daca va fi Dumnezeu cu mine si ma va pazi in timpul calatoriei pe care o fac, daca-mi va da paine sa mananc si haine sa ma imbrac,
Iacov a facut o juruinta. Aceasta este prima juruinta raportata. Facand o juruinta, un om se lega pe sine sa faca anumite lucruri intr-un anume fel. Deoarece implinirea juruintei lui Iacov depindea de puterea lui Dumnezeu si pentru ca a fost facuta fata de Dumnezeu, ea a luat forma unei rugaciuni. Ea nu a fost facuta intr-un spirit de mercenar, ci din recunostinta, umilinta si incredere.
Daca Dumnezeu. Aceasta expresie, in nici un caz nu inseamna in mintea lui Iacov indoiala cu privire faptul ca Dumnezeu Isi va tine fagaduintele Sale, sau ca Iacov propunea conditii lui Dumnezeu. El L-a crezut pe Dumnezeu pe cuvant. Deoarece Dumnezeu fagaduise atat de binevoitor sa fie cu el si sa-l binecuvanteze, in ce-l privea el avea sa fie credincios fata de Dumnezeu (PP 187, 188). In semn adanca apreciere, gandurile lui Iacov s-au indreptat spre o modalitate concreta in care putea fi exprimata devotiunea lui.
Paine sa mananc. Iacov, care nu a ezitat sa foloseasca mijloacele cele mai josnice in straduinta de a-si asigura partea cea mai mare de mostenire, cere acum in umilinta nimic mai mult decat ocrotire, hrana, imbracaminte si o pasnica intoarcere in casa tatalui sau. El avea sa fie fericit sa aiba strictul necesar din viata. Dorinta lui dupa avere, lux, onoare si putere a disparut. Ce lectie de umilinta si cat de bine o invatase Iacov!
28:21 si daca ma voi intoarce in pace in casa tatalui meu, atunci Domnul va fi Dumnezeul meu;
Atunci... va fi. El Il considera pe Dumnezeu ca pe Dumnezeul parintilor lui. La drept vorbind, el Il primise cu mult timp in urma pe Iehova ca Dumnezeul al sau. Daca in trecut el a depins in mare masura de siguranta caminului tatalui sau, imprejurarile au facut acum necesara o legatura cu Dumnezeu mult mai personala si reala pentru a avea tot ce primise ca dar pana atunci in viata. El nu se adresa lui Dumnezeu pentru prima data, dar era intr-o partasie mai intima si mai matura cu El.
De aici inainte Iacov a dat dovada de credinciosie fata de Dumnezeu. El s-a supus stapanirii divine si I-a dat lui Dumnezeu omagiul unei inimi iubitoare si recunoscatoare. Ce progres a facut timp de 20 de ani intre Betel si Peniel! Harul stapanea inauntru, dar exista si conflict. Tendintele sale spre rau au ramas active si, ocazional, el era inclinat sa li se supuna. Totusi, principiile cele drepte castigau in mod constant stapanire asupra vietii lui, si el s-a intors in Canaan cu o incredere matura in Dumnezeu. Sub disciplina rabdatoare administrata de Dumnezeu, el a crescut constant in credinta, pana cand din criza cea mare a vietii sale la Mahanaim si Peniel, a iesit un ,,print al lui Dumnezeu”.
28:22 piatra aceasta, pe care am pus-o ca stalp de aducere aminte, va fi casa lui Dumnezeu, si Iti voi da a zecea parte din tot ce-mi vei da.
Piatra aceasta. Iacov a facut cunoscuta intentia lui de a ridica in acest loc un altar pentru oficierea unui serviciu divin. Aceasta hotarare a adus-o la indeplinire la mai multi ani dupa intoarcerea cu bine in tara lui de nastere (vezi cap. 35,1.15).
Zecimea. Avraam si Iacov au inteles si practicat amandoi plata zecimii (vezi cap. 14,20). Cuvintele lui Iacov inseamna ca in trecut nu fusese obiceiul lui. Probabil ca avusese putine lucruri care sa-i apartina. Poate ca spiritul lui de acaparare l-a facut sa fie nepasator in a da zecimea. Oricum ar fi, el a facut o juruinta ca de aici inainte va plati in mod credincios zecimea, nu pentru a castiga favoarea Cerului, ci din recunoasterea smerita si iertarii si favorii lui Dumnezeu. El a facut sa iasa in evidenta fagaduinta lui, zicand: ,,in mod sigur voi da”, literal ,,dand voi da”. Cu alte cuvinte, el va continua sa o dea. Judecand dupa viata lui viitoare de credinciosie si consacrare fata de Dumnezeu, nu este nici un motiv de indoiala ca juruinta a fost tinuta in mod credincios. Faptul ca Dumnezeu l-a binecuvantat pe Iacov atat de imbelsugat in anii de mai tarziu este o dovada de credinciosie in aceasta privinta (vezi Maleahi 3,8-11). Timp de 77 de ani pare sa nu fi fost un platitor credincios al zecimii si a parasit Canaanul ca fugar sarac, cu nimic decat cu un toiag in mana, dar s-a intors 20 de ani mai tarziu cu multe vite, turme, slugi si o familie mare.
Fiecare crestin poate invata o lectie esentiala pentru viata din experienta lui Iacov. In timp de criza si calamitate, el avea sa chibzuiasca daca nu cumva binecuvantarile ceresti au fost, poate, retinute din pricina necredinciosiei in plata zecimii (vezi Hagai 1,6-11). Experienta lui Iacov marturiseste ca niciodata nu este prea tarziu sa se faca un nou inceput in aceasta privinta, nu pentru a castiga favoarea lui Dumnezeu, ci ca un semn de iubire si consacrare fata de El. Binecuvantarile cerului pot sa coboare peste credinciosul sincer, cum s-a intamplat si in cazul lui Iacov. Marele scop al lui Dumnezeu in toate procedeele Sale cu omul este sa dezvolte un caracter care va reflecta pe Acela al Creatorului lui.
Comentariile lui Ellen G. White
1-22 PP 183-188
2 PP 183
10-17 MH 436
11, 12 PP 183
12 AA 153, 512; DA 206, 311; FE 86, 270; GC 19; ML 156; PP 568; 3T 64; 4T 465; 5T 539; 6T 93; 8T 130
12-14 SC 22
13-15PP 184; 4T 466
16 MH 226; 4T 466; 7T 193
16, 17 Ed 243; GW 179; LS 311; PK 49
16-22 PP 187
17 ML 286; MYP 265; PP 252; 5T 491; 6T 363
18 4T 466
20-22 4T 464
22 Ed 138; PP 188, 525; 3T 393