22:9 Cand au ajuns la locul pe care i-l spusese Dumnezeu, Avraam a zidit acolo un altar, si a asezat lemnele pe el. A legat pe fiul sau Isaac, si l-a pus pe altar, deasupra lemnelor.
Avraam a zidit un altar acolo. Ajungand la locul unde in secolele de mai tarziu se afla templul, tatal si fiul au ridicat un altar. Salemul, cetatea lui Melhisedec, era doar ceva mai mult decat o aruncatura de piatra spre sud. Insa, ceva mai departe, spre nord-vest era dealul cunoscut mai tarziu ca Golgota.
A legat pe... Isaac. Cand totul a fost gata si nimic nu mai ramasese afara de asezarea jertfei pe altar, Avraam tremurand a spus lui Isaac tot ce ii descoperise Dumnezeu si probabil ca a mai adaugat la aceasta propria credinta in restituirea lui Isaac. Este greu de imaginat amestecul de simtaminte care trebuie sa se fi agitat furtunoase in inima lui Isaac – uimire, groaza, resemnare si, in cele din urma, credinta si nadejde. Daca aceasta era vointa lui Dumnezeu, el socotea ca o cinste sa-si dea viata ca jertfa. Un tanar de 20 de ani usor ar fi putut sa se opuna; in loc de aceasta, el l-a incurajat pe tatal sau in ultimele clipe dinaintea momentului suprem. Faptul ca Isaac a inteles si a impartasit credinta tatalui sau a fost un nobil tribut al ingrijitei educatii pe care o primise in timpul copilariei si tineretii. Isaac a devenit astfel un simbol potrivit al Fiului lui Dumnezeu care S-a supus vointei Tatalui Sau (Matei 26,39). In fiecare caz, tatal a dat pe singurul sau fiu.