22:3 Avraam s-a sculat dis-de-dimineata, a pus saua pe magar, si a luat cu el doua slugi si pe fiul sau Isaac. A taiat lemne pentru arderea de tot, si a pornit spre locul, pe care i-l spusese Dumnezeu.
Dis de dimineata. Se pare ca Avraam obisnuia sa se scoale devreme (vezi cap. 19,27; 21,14). El era un om de actiune si, intrucat Dumnezeu vorbise, singurul lui gand era imediata ascultare. De altfel, cum putea sa doarma cu greutatea unei astfel de solii in mintea sa? Cat de imposibil se parea totul! Ce indoieli trebuie sa fi chinuit sufletul sau! Neavand incredere in sine insusi, daca si-ar fi permis sa intarzie, si temandu-se si de opozitia posibila si amestecul Sarei, el se hotari sa plece de indata la drum spre locul indicat. In suprema incercare a unei vieti lungi si plina de evenimente, Avraam a ascultat fara sa puna nici o singura intrebare, fara sa faca nici o singura obiectie si fara sa caute sfat omenesc. Unde este vorba de principiu, crestinul matur nu mai doreste nimic decat o clara implinire a datoriei. Conlucrarea sa izvoraste dintr-o inima plina de iubire si devotiune. El traieste intocmai ca in prezenta lui Dumnezeu, fara consideratii omenesti spre a intuneca intelegerea sa despre adevar si datorie. Totusi, cu aceasta ocazie, ce lupta trebuie sa fi avut loc in inima ,,prietenului lui Dumnezeu”, nu daca el urma sa asculte, ci mai degraba pentru asigurarea divina ca simturile si motivatiile sale nu il inselau.
A pus saua pe magar. Seria de afirmatii concise din acest verset reflecta in mod admirabil deliberarea calma si eroismul ferm cu care patriarhul a pornit sa aduca la indeplinire porunca divina. Vocea sa calma si mainile sale ferme n-au tradat in nici un fel emotia launtrica a unei inimi frante si insangerate. Tot ceea ce era necesar pentru o calatorie lunga a fost grabnic pregatit intr-un fel practic. Nu a existat nici o urma de moment de slabiciune. Ca un nobil erou al credintei, cu educatia sa desavarsita, Avraam a raspuns de indata, cand a fost chemat sa infrunte ceasul suprem al incercarii sale. Aceasta a fost culmea experientelor sale spirituale. El s-a ridicat cu seninatate la o inaltime neintrecuta niciodata de un om muritor si s-a calificat pentru cinstea de a fi numit ,,parintele credinciosilor”.