2:3 Dumnezeu a binecuvantat ziua a saptea si a sfintit-o, pentru ca in ziua aceasta S-a odihnit de toata lucrarea Lui, pe care o zidise si o facuse.
Dumnezeu a binecuvantat ziua a saptea. O explicatie a intelesului si importantei acestei zile este adaugata. Aici raportul sacru leaga strans Sabatul saptamanal de lucrarea de creatiune a lui Dumnezeu si de odihna Lui in ziua a saptea, exact asa cum face porunca a patra. Binecuvantarea asezata asupra zilei a saptea lasa sa se inteleaga ca, prin aceasta, ea a fost declarata ca fiind un subiect deosebit al favorii divine si o zi ce urma sa aduca binecuvantare fapturilor Sale.
Si a sfintit-o. Actul sfintirii a constat dintr-o declaratie ca ziua era sfanta, sau pusa deoparte pentru scopuri sfinte. Asa cum, mai tarziu, a fost sfintit Muntele Sinai (Exod 19,23), adica, pentru timpul acela a fost investit cu sfintenie ca resedinta a lui Dumnezeu, asa cum Aaron si fiii lui au fost sfintiti sau consacrati in slujba preoteasca (Exod 29,44) si asa cum anul jubiliar era sfintit sau inchinat unui scop religios (Levitic 25,10), tot asa si aici ziua a saptea a fost sfintita si, ca atare, proclamata sa fie o zi sfanta. Acest act de binecuvantare a zilei a saptea si de declarare a ei ca sfanta a fost facut in interesul neamului omenesc pentru folosul caruia a fost instituita ziua a saptea. Sabatul saptamanal al zilei a saptea a fost adesea considerat o institutie a dispensatiunii iudaice, insa raportul inspirat declara ca el a fost instituit cu mai mult de doua milenii inainte ca primul israelit (un descendent al lui Iacov, Israel) sa se fi nascut. Mai avem, in plus, si cuvantul lui Isus care declara: ,,Sabatul a fost facut pentru om” (Marcu 2,27), care arata in mod clar ca aceasta institutie nu a fost lasata numai pentru iudei, ci si pentru intreg neamul omenesc.
Pentru ca in ziua aceasta S-a odihnit. Dumnezeu nu a putut avea un motiv mai inalt pentru a-i prescrie omului odihna in ziua a saptea, decat ca, odihnindu-se in felul acesta, omul sa se poata bucura de prilejul de a reflecta la iubirea si bunatatea Creatorului sau si astfel sa devina ca El. Dupa cum Dumnezeu a lucrat timp de sase zile si S-a odihnit in ziua a saptea, tot asa si omul urma sa munceasca timp de sase zile si sa se odihneasca in cea de-a saptea. Acest Sabat saptamanal este o institutie divina data omului de Dumnezeu, Creatorul, iar respectarea ei este ceruta de Dumnezeu, datatorul Legii. Prin urmare, a retine pentru om o parte din el, sau tot timpul acesta sfant, inseamna a fi vinovat de neascultare si de furt fata de Dumnezeu ca stapanul initial al puterii omului si al timpului sau. Ca o institutie intemeiata de Dumnezeu, Sabatul merita cinstea si stima noastra. Neglijarea de a face acest lucru este considerata de Dumnezeu un pacat.
Sabatul cere abtinerea de la munca fizica obisnuita si consacrarea mintii si a inimii pentru lucruri sfinte. Izraelitii au fost sfatuiti sa-l foloseasca pentru adunari sfinte (Levitic 23,3). Evangheliile marturisesc ca asa a fost folosit de Isus Hristos si de apostoli (Luca 4,16; Fapte 17,2; 18,4; etc.), si ca el trebuia sa continue a fi sfintit de crestini dupa indeplinirea lucrarii de pe pamant a lui Isus Hristos (Matei 24,20).
Faptul ca Sabatul va fi sarbatorit si pe noul pamant ca o zi de inchinare (Isaia 66,23) este un indiciu clar ca Dumnezeu nu a intentionat niciodata sa transfere respectarea lui asupra unei alte zile. Sabatul saptamanal este momentul comemorativ al creatiunii, aducandu-i omului aminte in fiecare saptamana de puterea creatoare a lui Dumnezeu si cat de mult Ii datoreaza el unui Creator si sustinator plin de indurare. O abandonare a Sabatului inseamna o abandonare a Creatorului si deschide larg usa pentru tot felul de teorii false. ,,El este o constanta marturie a existentei Lui si o aducere aminte a maretiei Lui, a intelepciunii si a iubirii Lui. Daca Sabatul ar fi fost intotdeauna pazit cu sfintenie, niciodata nu ar fi existat vreun ateu sau vreun idolatru” (PP 336).