2:17 dar din pomul cunostintei binelui si raului sa nu mananci, caci in ziua in care vei manca din el, vei muri negresit.
Pomul cunostintei binelui si raului. Limitarea acestei libertati este mai precisa. Omul urma sa nu manance dintr-un singur pom care purta numele de ,,pomul cunostintei binelui si raului” (vezi la v.9). Este inutil sa se faca speculatii cu privire la ce fel de fructe a putut face acesta, intrucat acest lucru nu a fost descoperit. Chiar prezenta acestui pom in gradina a descoperit ca omul era o persoana morala libera. Slujirea omului nu era din constrangere, el putea sa asculte, sau sa nu asculte. Hotararea ii apartinea.
Fructul in sine era nevatamator (Ed. 25). Numai porunca explicita a lui Dumnezeu de a se abtine sa manance din el a asezat acest pom ca motiv de punere la proba a credinciosiei si ascultarii omului. Ca o fiinta morala, omul avea Legea lui Dumnezeu scrisa in constiinta sa. Dar pentru a lamuri principiile acestei legi prin aplicarea ei la o situatie specifica si, in felul acesta, spre a da o frumoasa marturie despre ascultarea omului de Facatorul sau, a fost pusa o interdictie cu privire la el. Dumnezeu era proprietarul adevarat al tuturor lucrurilor, chiar si al acelora incredintate lui Adam, iar acest fapt ii dadea dreptul de a pastra pentru Sine o parte a creatiunii. Ar fi fost rezonabil sa pastreze pentru Sine o mare parte din acest pamant si sa-i ingaduie lui Adam sa foloseasca doar o mica parte din el. Dar nu a facut asa. Omul putea sa se foloseasca liber de tot ce era in gradina – cu exceptia unui singur pom. Este evident ca singurul scop urmarit prin interdictia de a manca fructul acestui pom era un examen clar in ce priveste ascultarea fata de Dumnezeu.
In ziua in care vei manca din el. Interdictia era insotita de o pedeapsa severa pentru pacat, si anume moartea. Unii au crezut ca declaratia despre pedeapsa cerea executarea ei chiar in ziua in care fusese calcata. Ei vad o serioasa contradictie intre anuntarea si implinirea ei. Cu toate acestea, declaratia divina: ,,In ziua in care vei manca din el, vei muri”, literal, ,,murind tu vei muri” inseamna ca in ziua pacatuirii sentinta urma sa fie pronuntata. Omul avea sa treaca de la starea de nemurire conditionata la cea de moarte neconditionata. La fel cum, inainte de caderea sa, Adam putea fi sigur de nemurire, garantata prin pomul vietii, tot asa acum, dupa acea catastrofa, moartea lui era tot atat de sigura. Acesta este continutul declaratiei, mai mult decat moartea fizica imediata. Dumnezeu a cerut sa faca o alegere de principii. El urma sa accepte voia lui Dumnezeu si sa se supuna ei, increzator ca drept rezultat ii va merge bine, sau urma ca sa se desparta de legatura cu Dumnezeu prin propria alegere si sa devina, dupa cate s-ar putea presupune, independent de El. Insa despartirea de izvorul vietii, inevitabil, putea sa aduca numai moartea. Aceleasi principii mai sunt inca valabile. Pedeapsa si moartea sunt rezultatele sigure ale liberei alegeri a omului de a-si ingadui sa se razvrateasca impotriva lui Dumnezeu.