19:17 Dupa ce i-au scos afara, unul din ei a zis: Scapa-ti viata; sa nu te uiti inapoi, si sa nu te opresti in vreun loc din Campie: scapa la munte, ca sa nu pieri.
Scapa-ti viata. Cel in fata caruia mijlocise Avraam cu o zi inainte s-a alaturat acum ingerilor, in afara zidurilor cetatii, si a adaugat un poruncitor indemn la avertizarea lor. Necesitatea ca Isus Hristos sa se alature ingerilor in apelul lor catre Lot sugereaza ca el si sotia sa ezitau inca sa lase totul in urma lor. Nu putea oare fi amanata nimicirea, pana cand vor avea ocazia sa-si mute averea lor? In timpul stabilit, ar mai putea convinge si pe altii sa li se alature. De ce atat graba? Dar Hristos apare si porunceste: ,,Scapa-ti viata” (PP 160, compara cu cap. 18,21.32; 19,22).
Sa nu te uiti inapoi. Avand in vedere ca abia mai era timp suficient pentru a scapa de focul care urma sa cada curand, nu se mai putea ingadui nici o intarziere. Daca cererea lui Lot cu privire la timp ar fi fost ascultata, el si-ar fi dat seama ca este foarte greu sa plece cu averea adunata pe parcursul unei vieti intregi El s-ar fi putut hotari chiar sa ramana. Siguranta sa consta intr-o imediata si completa despartire de toate acele lucruri care ii legau inima de Sodoma. Tot asa stau lucrurile si cu noi astazi.
Scapa la munte. Campia care fusese odata atat de atragatoare datorita frumusetii si fertilitatii ei devenise cel mai periculos loc de pe pamant si trebuia sa fie parasita. Ce fatala fusese hotararea lui Lot de a face ca aceasta regiune sa fie locul domiciliului sau (vezi cap. 13,11). Acum el trebuia sa gaseasca adapost in munti (vezi Psalmi 121,1). Aici, printre stancile si crapaturile muntilor, avea sa fie in siguranta fata de lacul de foc in care frumoasa campie urma sa fie transformata in curand.