17:17 Avraam s-a aruncat cu fata la pamant si a ras, caci a zis in inima lui: Sa i se mai nasca oare un fiu unui barbat de o suta de ani? Si sa mai nasca oare Sara la nouazeci de ani?
Avraam s-a aruncat cu fata la pamant. Faptul ca Avraam s-a aruncat inca o data cu fata la pamant, arata ca se ridicase de cand se prosternase la inceputul acestei descoperiri (vezi v.3).
Si a ras. Comentatorii difera in parerile lor daca rasul lui Avraam a fost expresia bucuriei, sau a indoielii. Desi ar fi mai placut a fi de acord cu aceia care sunt de prima parere, pe temeiul din Romani 4,19-20, contextul se pare ca favorizeaza ultima parere. Declaratia lui Pavel din Romani s-ar aplica atunci la starea sufleteasca a lui Avraam, dupa ce a fost convins de realitatea fagaduintei. Intrebarile puse de Avraam, probabil in inima sa mai degraba decat vorbite cu glas, ,,sa i se mai nasca oare un fiu unui barbat de o suta de ani?” si ,,sa mai nasca oare Sara la nouazeci de ani?” nu lasa impresia ca sunt puse de bucurie. Ele par sa exprime indoiala. Poate ca rasul lui Avraam reflecta si incurcatura lui, afland ca fagaduinta divina cu privire la Sara trecea cu vederea planurile sale pentru Ismael (vezi Geneza 17,18). Aceia care gasesc ca este dificil a se gandi ca in inima lui Avraam, marele erou al credintei, era indoiala trebuie sa tina seama de evenimentele raportate in capitolul 12,11-13 si 16,2-4. Sa observam, de asemenea, la rasul Sarei in cap. 18,12-15, care arata ca ea inca se indoia, chiar si dupa ce Avraam crezuse (vezi cap. 21,6.9 si comentariul pentru cap. 17,19).