15:6 Avram a crezut pe Domnul, si Domnul i-a socotit lucrul acesta ca neprihanire.
A crezut pe Domnul. Pavel a folosit acest text ca piatra unghiulara pe care a intemeiat doctrina indreptatirii prin credinta (Romani 4,3; Galateni 3,6). Cu toate ca posibilitatea ca Avram sa mai poata avea copii descrescuse de la prima fagaduinta a lui Dumnezeu, el nu a ezitat sa creada in Cuvantul lui Dumnezeu. Forma verbala ebraica tradusa ,,el a crezut”, he’emin, este din aceeasi radacina ca si cuvantul amen, cu care accentuam dorinta noastra ca Dumnezeu sa auda si sa implineasca rugaciunile noastre. Acest verb exprima increderea deplina in puterea si fagaduinta lui Dumnezeu. Forma speciala a verbului folosit aici exprima, in plus, ca la acea data aceasta nu era numai experienta vietii lui Avram, ci si o statornica trasatura de caracter. El a continuat sa creada.
Credinta si increderea ca de copil a lui Avram in Dumnezeu nu l-a facut ,,neprihanit”; mai degraba Domnul ,,i-a socotit lucrul acesta ca neprihanire”. Pentru prima data aceste importante concepte, credinta si indreptatire sunt puse alaturi. Este evident ca Avram nu a avut ,,indreptatirea”, pana ce aceasta nu i-a fost creditata de Dumnezeu, si daca Avram nu a avut aceasta indreptatire, atunci nici un om nu a avut-o vreodata. Avram a fost un pacatos si a avut nevoie de mantuire, asa cum are nevoie oricare alta fiinta omeneasca, dar cand indreptatirea i-a fost atribuita, indurarea si harul au fost de asemenea inmultite, indeplinind iertarea pacatului lui si aducand rasplatirile indreptatirii. Pentru prima oara a fost adusa la iveala deplina semnificatie a credintei. Tot aici este mentionata pentru prima data indreptatirea atribuita. De aici inainte, amandoua notiunile strabat Sfintele Scripturi pentru a fi tratate in cele din urma in mod amplu si intelept de apostolul Pavel (vezi Romani 4).