11:4 Si au mai zis: Haidem! sa ne zidim o cetate si un turn al carui varf sa atinga cerul, si sa ne facem un nume, ca sa nu fim imprastiati pe toata fata pamantului.
Haidem! sa ne zidim o cetate. Cain cladise prima cetate (cap. 4,17), poate in incercarea de a evita viata nomada pe care o hotarase Dumnezeu pentru el. Planul initial al lui Dumnezeu prevedea ca oamenii sa se raspandeasca pe toata fata pamantului si sa cultive pamantul (vezi cap. 1,28). Cladirea de cetati prezenta opozitie fata de acest plan. Intotdeauna concentrarea de oameni a incurajat lenevia, imoralitatea si alte vicii. Orasele, intotdeauna au fost pepiniere ale crimei, pentru ca intr-un astfel de mediu Satana intampina mai putina rezistenta fata de atacurile lui, decat in comunitatile mai mici unde oamenii traiesc in stransa legatura cu natura. Dumnezeu ii spusese lui Noe sa umple pamantul (cap. 9,1). De teama pericolelor necunoscute sau clarificate, totusi, oamenii au dorit sa cladeasca o cetate, in speranta ca vor gasi siguranta prin lucrarile mainilor lor. Ei au preferat sa uite ca adevarata siguranta vine numai din increderea si ascultarea de Dumnezeu. Inmultindu-se repede, urmasii lui Noe trebuie sa se fi indepartat foarte curand de la inchinarea fata de adevaratul Dumnezeu. De teama ca umblarile lor rele vor aduce din nou dezastrul, ei au cautat ocrotire.
Un turn. Acesta avea sa dea locuitorilor cetatii doritul simtamant de siguranta. Astfel de citadela avea sa-i ocroteasca impotriva atacului si sa le dea posibilitatea, credeau ei, sa scape de un alt potop – cu privire la care Dumnezeu fagaduise ca nu va mai fi niciodata. Potopul a acoperit cei mai inalti munti ai lumii antediluviene, dar fara ,,sa atinga cerul”. Daca, deci, putea fi ridicata o constructie mai inalta decat muntii, socoteau oamenii, ei ar fi fost in siguranta, orice ar face Dumnezeu. Sapaturile arheologice descopera ca primii locuitori ai Mesopotamiei inferioare au construit numeroase temple turn dedicate inchinarii diferitelor zeitati-idoli.
Sa ne facem un nume. Turnul Babel trebuie sa fi fost un monument al intelepciunii si priceperii superioare a constructorilor lui. Pentru a statornici un ,,nume”, sau reputatie pentru ei insisi, oamenii au consimtit sa indure suferinta, pericol si privatiune. Dorinta dupa renume, dupa cate se pare, a fost unul din motivele care i-au indemnat sa cladeasca turnul, si mandria intr-o astfel de constructie avea sa tinda, in schimb, spre mentinerea unitatii in aducerea la indeplinire a altor planuri nesfinte. Conform cu scopul divin, oamenii urmau sa pastreze unitatea prin legatura adevaratei religii. Cand idolatria si politeismul au rupt aceasta legatura spirituala interioara, ei nu au pierdut numai unitatea religiei, ci si spiritul de fratietate. Un proiect de felul turnului, care sa pastreze prin mijloace externe unitatea interna ce fusese pierduta, nu putea sa reuseasca niciodata. Este evident ca la aceste lucrari au luat parte numai aceia care Il parasisera pe Dumnezeu.