Electronic Books / Adventist / Romanian_non-diacritics / Comentarii Biblice / Web / Geneza

Geneza 10:1


10:1 Iata spita neamului fiilor lui Noe: Sem, Ham si Iafet. Dupa potop li s-au nascut fii.

Iata spita neamului. Autenticitatea Genezei 10 a fost contestata de criticii Bibliei, care l-au stigmatizat fie ca un document ulterior intemeiat pe informatii gresite, fie ca fiind o adevarata inventie. Totusi, recentele descoperiri dovedesc validitatea ei. Fara Geneza 10, cunostintele noastre despre originea si legaturile dintre diferitele rase ar fi mult mai putin complete decat sunt. Acest capitol confirma cuvintele lui Pavel la Atena, ca Dumnezeu ,,a facut ca toti oamenii, iesiti dintr-unul singur [sa locuiasca pe toata fata pamantului]” (Fapte 17,26).

Fiilor lui Noe. Expresia ,,Iata spita neamului” apare in mod frecvent in Geneza (vezi Geneza 6,9; 11,10; 25,12.19; etc.), de obicei, ca titlu pentru informare genealogica. Fiii lui Noe nu sunt trecuti pe lista dupa varsta, ci dupa importanta lor relativa fata de evrei (vezi comentariul pentru cap. 5,32). Toti cei trei fii s-au nascut inainte de potop. Sem inseamna ,,nume” sau ,,renume”, Ham ,,caldura”, iar Iafet, fie ,,frumusete”, fie ,,expansiune”. Se pare ca pentru Iafet este preferabil ultimul inteles, avand in vedere binecuvantarea rostita de tatal sau asupra lui (vezi cap. 9,27). Acest nume reflecta, probabil, simtamintele lui Noe la data nasterii lor. Nasterea lui Sem il asigura pe Noe de ,,renume”, exista in inima lui o ,,caldura” deosebita pentru Ham, in Iafet, el a vazut cresterea familiei sale. De asemenea, numele mai sugereaza si viziunea profetica. Sem a fost renumit ca stramos al lui Avraam si astfel al lui Mesia, firea lui Ham a fost aprinsa, neinfranta si senzuala, urmasii lui Iafet s-au imprastiat pe diferite continente. Insa Duhul inspiratiei nu s-a descoperit numai in numele pe care Noe le-a dat fiilor sai. El se reflecta si in binecuvantarile si blestemul rostit asupra lor (vezi cap. 9,25-27). Numele de Ham, astazi apare adesea ca nume ebraic sub forma de Chaim.

Li s-au nascut fii. Insemnata binecuvantare a lui Dumnezeu asupra supravietuitorilor potopului a avut ca rezultat rapida inmultire a neamului omenesc (vezi cap. 9,1; 10,32). Ordinea in care sunt prezentate numele fiilor lui Noe este in armonie cu un procedeu literar ebraic cunoscut ca ,,paralelism rasturnat”. Dupa ce da numele lor in ordinea obisnuita, ,,Sem, Ham si Iafet”, Moise enumara mai intai urmasii lui Iafet si la sfarsit pe cei ai lui Sem. Un alt caz al acestui procedeu se intalneste in Matei 25,2-4.