1:5 Dumnezeu a numit lumina zi, iar intunericul l-a numit noapte. Astfel, a fost o seara, si apoi a fost o dimineata: aceasta a fost ziua intai.
A numit lumina zi. Luminii si intunericului le sunt date nume. Punerea unui nume a fost intotdeauna un act important in antichitate. Numele aveau intelesul lor si erau alese cu grija. Ulterior, Dumnezeu l-a insarcinat pe Adam sa dea nume animalelor. Uneori, El a schimbat numele servilor Sai pentru a le face sa corespunda cu experienta vietii lor, sau cu caracterul lor. El le-a dat instructiuni parintilor pamantesti ai Fiului Sau cu privire la numele pe care urma sa-l dea Mantuitorului. In cursul saptamanii creatiunii, Il gasim pe Dumnezeu dand nume chiar si produselor fara de viata ale puterii Sale creatoare.
A fost o seara, si apoi a fost o dimineata, aceasta a fost ziua intai. Literal, ,,seara a fost, dimineata a fost, ziua intai”. In felul acesta se incheie descrierea criptica a insemnarii zilei intai a saptamanii creatiunii lui Dumnezeu. Explicatii numeroase si diverse au fost date acestei afirmatii. Ea arata clar durata fiecareia dintre cele sapte parti ale saptamanii creatiunii si este repetata de inca cinci ori in capitolul acesta (versetele 8.13.19.23.31). Unii au gandit ca fiecare act creator a durat o noapte, de seara pana dimineata, iar altii ca fiecare zi a inceput cu dimineata, cu toate ca raportul inspirat declara clar ca seara a precedat dimineata.
Multi cercetatori au luat expresia aceasta ca insemnand o perioada lunga si nedefinita, crezand ca unele dintre activitatile zilelor urmatoare, de exemplu, crearea plantelor si animalelor, nu ar fi putut fi indeplinite in cuprinsul unei zile literale. Ei cred ca afla o justificare a acestei interpretari in cuvintele lui Petru: ,,Pentru Domnul o zi este ca o mie de ani” (2 Petru 3,8). Faptul ca textul acesta nu poate fi folosit pentru a determina lungimea zilelor creatiunii este evident cand se citeste restul versetului, ,,si o mie de ani sunt ca o zi”. Contextul cuvintelor lui Petru lamureste ca el doreste sa sublinieze faptul ca Dumnezeu poate sa lucreze fara a fi legat de timp. Creatorul poate sa faca intr-o zi lucrarea unei mii de ani, iar o perioada de o mie de ani, un timp indelungat pentru aceia care asteapta sa se implineasca judecatile lui Dumnezeu, poate fi considerata de El ca numai o singura zi. Psalmul 90,4 contine aceeasi idee.
Afirmatia literala: ,,seara a fost (cu orele urmatoare ale noptii), dimineata a fost (cu ceasurile care au urmat ale zilei), ziua intai” este in mod clar o descriere a unei zile astronomice, adica, o zi cu durata de 24 de ore. Ea este echivalentul compusului ebraic de mai tarziu ,,seara-dimineata” din Daniel 8,14, pe care KJV a tradus-o ,,zile”, aici insemnand zile profetice, si a cuvantului grecesc al lui Pavel, nuchthemeron, tradus ,,o noapte si o zi” (2 Corinteni 11,25). De aceea, evreii care nu au pus niciodata la indoiala intelesul acestei expresii, incepeau ziua la apus si
o sfarseau la inceputul apusului urmator (Levitic 23,32; Deuteronom 16,6). In plus, limbajul poruncii a patra nu lasa nici o umbra de indoiala ca seara si dimineata raportului creatiunii sunt parti componente ale unei zile terestre. Porunca aceasta, referindu-se in cuvinte clare la saptamana creatiunii, declara: ,,Caci in sase zile a facut Domnul cerurile, pamantul si marea si tot ce este in ele, iar in ziua a saptea S-a odihnit” (Exod 20,11).
Tenacitatea cu care atat de multi comentatori se agata de ideea ca zilele creatiunii au fost lungi perioade de timp, chiar mii de ani in cea mai mare parte, isi gaseste explicatia in faptul ca ei incearca sa faca raportul inspirat al creatiunii sa fie in acord cu teoria evolutiei. Geologii si biologii i-au invatat pe oameni sa creada ca aceasta istorie timpurie a pamantului cuprinde milioane de ani, in care formatiunile geologice se formau, iar speciile de vietuitoare evoluau intr-un ritm lent. Pretutindeni pe paginile sale sfinte, Biblia combate aceasta teorie a evolutiei. Credinta intr-o creatiune divina si instantanee, ca rezultat al cuvintelor rostite de Dumnezeu, sta in deplina opozitie fata de teoria sustinuta de majoritatea oamenilor de stiinta si de multi teologi de astazi, ca lumea si tot ce este in ea a ajuns la fiinta prin procesul lent al evolutiei care a durat ere nenumarate.
Un alt motiv pentru care multi comentatori declara ca zilele creatiunii au fost lungi perioade de timp este ca ei leapada Sabatul zilei a saptea. Un comentator vestit exprima gandul acesta astfel: ,,Durata zilei a saptea in mod necesar determina lungimea celorlalte sase.... Odihna sabatica a lui Dumnezeu este inteleasa de cei mai buni interpreti ai Scripturii ca dainuind de la sfarsitul creatiunii pana in ceasul de fata, asa incat consecventa cere ca si cele sase zile anterioare sa fie considerate nu de scurta durata, ci de durata nedefinita” (Pulpit). Acest fel de rationament se misca intr-un cerc. Din cauza ca Sabatul zilei a saptea, atat de clar definit in Scriptura ca o zi de odihna care vine saptamanal este respins in felul acesta, despre ziua a saptea a saptamanii se declara ca a durat pana in timpul de fata. Pe temeiul acestei explicatii nebiblice, durata celorlalte zile ale creatiunii este si ea extinsa. Interpretarea sanatoasa nu are nici o simpatie fata de acest fel de rationament si insista in a da un inteles literal textului, urmand exemplul divinului Interpret al Cuvantului care a respins fiecare atac al vrasmasului declarand: ,,Sta scris” (Matei 4,4.7.10).
Scripturile vorbesc clar despre sapte zile ale creatiunii (Exod 20,11) si nu de perioade de durate nedefinite. Suntem, asadar, obligati sa declaram sus si tare ca ziua intai a creatiunii, indicata de expresia in ebraica: ,,seara a fost, dimineata a fost, ziua intai”, a fost o zi de 24 de ore.