1:31 Dumnezeu S-a uitat la tot ce facuse; si iata ca erau foarte bune. Astfel a fost o seara, si apoi a fost o dimineata: aceasta a fost ziua a sasea.
Iata ca erau foarte bune. Crearea omului si instalarea lui ca domn pe pamant a dus la incheiere crearea tuturor celor pamantesti. Conform raportului, Dumnezeu a revizuit de mai multe ori lucrarea Sa si a declarat-o ca fiind buna (v.4.10.12.18.21.25). Inspectia savarsita la sfarsitul zilei a sasea imbratiseaza toate lucrarile indeplinite in cursul zilelor anterioare, ,,si iata ca erau foarte bune”. Fiecare lucru era desavarsit in felul lui, fiecare vietuitoare corespundea scopului hotarat de Creator si era inzestrata pentru indeplinirea scopului pentru care fusese creata. Aplicarea termenului ,,bune” la toate cate Dumnezeu le facuse si repetarea cuvantului cu accentuarea ,,foarte” la incheierea creatiunii, cu omul ca o coroana si slava a ei, dovedeste ca nimic nedesavarsit nu iesea din mana lui Dumnezeu. Aceasta expresie de admiratie exclude cu totul posibilitatea ca vreo imperfectiune era raspunzatoare pentru slabiciunea dovedita de Adam si de Eva in timpul ceasului incercarii.
Note suplimentare pentru capitolul 1
De-a lungul erei crestine, textul introductiv din Geneza 1 a fost subiectul multor discutii in cercurile teologice. Unii au sustinut ca versetul se refera la o creatiune a lumii fizice si a intregii vieti de pe ea la o data cu mult timp inainte de cele sapte zile ale saptamanii creatiunii.
Aceasta conceptie este cunoscuta ca fiind teoria ruinarii si restaurarii. Ea a fost sustinuta timp de secole de teologii speculativi, care au citit in expresia ebraica tohu wabohu, ,,fara forma si gol” (v.2), ideea ca un interval de timp – un interval de mare durata, de fapt – separa versetul 1 de versetul 2. Tohu wabohu a fost facut sa zica, ,,pamantul a fost facut sa fie fara forma si gol”. Pe aceasta exprimare a textului, ei sustin conceptia ca lumea a fost creata desavarsita, candva in trecutul indepartat (v.1), dar ca un cataclism ingrozitor a sters orice urma de viata de pe ea si a redus suprafata pamantului la o stare care poate fi descrisa ca ,,fara forma si gol”. Multi dintre cei care sustin aceasta conceptie cred ca au avut loc creatiuni repetate, fiecare urmata de un cataclism universal. In cele din urma, dupa nenumarati eoni, Dumnezeu a inceput inca o data o punere in ordine a haosului si a umplut pamantul cu viata, asa cum este raportat in versetele 2-31.
Acum un veac si mai bine, diferiti teologi protestanti au aderat ferm la aceasta conceptie, crezand ca au aflat in ea un mijloc de a armoniza raportul mozaic al creatiunii cu ideea prezentata pe atunci de anumiti oameni de stiinta, ca pamantul a trecut prin lungi ere de schimbari geologice. Aceasta conceptie este populara printre anumiti fundamentalisti. Conform acestei conceptii, straturile sedimentare de roci care alcatuiesc o mare parte din suprafata pamantului, au fost depuse in timpul evenimentului presupusului cataclism si fosilele ingropate in ele se presupun a fi ramasitele vietii care a existat pe acest pamant inainte de acest timp.
Altii gasesc in aceasta teorie un argument spre a sprijini ideea ca atunci cand Dumnezeu a facut lucrarea de creatiune raportata in versetele 2-31, El a fost legat de o materie pre-existenta. In felul acesta, ei vor sa limiteze la minimum puterea Lui, daca nu chiar sa nege faptul ca El a adus materia la existenta si ,,ca tot ce se vede n-a fost facut din lucruri care se vad” (Evrei 11,3). Diferite aspecte ale acestei teorii au fost reflectate intr-o serie de traduceri moderne ale Bibliei.
Conceptia ,,restaurarii” trebuie sa fie respinsa in totalitatea ei, pentru ca: (1) expresia tohu wabohu nu contine ideea de a fi facut pustiu, ci mai degraba descrie o stare neorganizata si lipsita de viata a materiei. Interpretarea data acestor cuvinte este, din cauza aceasta, cu totul neindreptatita. (2) Scripturile invata in mod clar ca lucrarea de creatiune a lui Dumnezeu ,,fusese ispravita inca de la intemeierea lumii” (Evrei 4,3). (3) Parerea aceasta contine doctrina blasfematoare ca incercarile lui Dumnezeu la creatiune, indeosebi chiar a omului, au fost nedesavarsite si nereusite, din cauza actiunii fortelor asupra carora El nu avea decat un control limitat. (4) Urmarita in toata concluzia ei logica, aceasta conceptie neaga de fapt inspiratia si autoritatea Scripturilor ca un tot, limitandu-L pe Creator la folosirea materiei pre-existente in lucrarea din saptamana creatiunii si supunandu-l legilor naturii. (5) Ideea de creatiuni si catastrofe succesive inainte de evenimentele din saptamana creatiunii nu are in sprijinul ei nici un fel de dovezi valide, nici din partea stiintei si nici din partea cuvantului inspirat. Aceasta este pura speculatie. (6) In mod incidental, se poate adauga faptul ca originea si dezvoltarea acestei pareri este intinata de speculatiile filozofice pagane ale diferitelor secte eretice si impregnata de conceptiile rationaliste ale naturalismului si evolutiei.
Comentariile lui Ellen G. White
1-31 PP 44-51, 111-116; SR 20-23
1 Ed 134; ML 107; 8T 258
2 CT 530; Ed 134; GC 658
2,3 COL 415; PK 717
3 GC 211; ML 138
5 Ed 129
11,12 COL 80; Ed 109; PP 44; TM 243
26 AH 25; CH 19; CS 17; EW 145; MM 221; SR 20; Te 41
26, 27 CH 108; PP 44; Te 11
27 CD 45; CT 11, 32, 61, 67, 434, 438; Ed 15, 17, 20, 130; GC 467; MH 163, 415; ML 126; PK 186; PP 45, 595; Te 91, 276; 2T 347; 3T 50, 139, 568; 4T 91, 247,
327, 416, 438, 456, 522; 5T 311; 6T 127; 8T 263, 327
28 AH 26; PK 682; PP 50
29 CD 81, 92, 310, 322, 373, 380, 395, 396, 401; CH 115, 450; MH 296; ML 132; MM 8, 267, 277; Te 160; 3T 50, 63
31 DA 281; Ed 215; FE 326, 513; MB 99; PP 47; 4T 562; 6T 349; 7T 87