1:21 Dumnezeu a facut pestii cei mari si toate vietuitoarele care se misca si de care misuna apele, dupa soiurile lor; a facut si orice pasare inaripata dupa soiul ei. Dumnezeu a vazut ca erau bune.
Dumnezeu a facut pestii cei mari. Pentru a doua oara cuvantul ,,creat”, bara’, este folosit in capitolul acesta pentru a arata introducerea a ceva cu totul nou, crearea fapturilor vii. In executarea cuvantului sau, Dumnezeu a creat marile animale marine, tanninim. Traducerea ,,pestii cei mari”, este prea limitata in cuprins. Cuvantul are diferite intelesuri, ca ,,sarpe” (Exod 7,9, 10, 12) si ,,balaur” (Isaia 51,9; Ezechiel 29,3), dar trebuie sa insemne ,,monstru marin” in pasajul acesta si in Psalmi 148,7.
Se misca. Verbul ,,a se misca”, ramas, descrie indeosebi animale taratoare (Geneza 9,2), fie pe pamant (Geneza 7,14), fie din apa (Psalmi 69,34), desi aici inseamna in mod clar fiinte acvatice.
Dupa soiul lor. Ca in cazul plantelor create in ziua a treia, se face declaratia ca atat pestii cat si pasarile au fost create ,,dupa soiul lor”, aratand in mod clar ca felurile distincte de animale pe care le vedem au fost stabilite la creatiune, si nu printr-un proces de dezvoltare asa cum sustin evolutionistii (vezi la v.12).
De ce au fost create pasarile si pestii in aceeasi zi nu este de explicat printr-o presupusa asemanare intre aer si apa, asa cum credeau Luther, Calvin si altii. De asemenea, nu se spune ca o singura pereche a fost creata din fiecare specie, dimpotriva, cuvintele ,,sa misune apele de vietuitoare” pare sa arate ca animalele au fost create nu numai intr-o bogata varietate de feluri, dar si in mare numar de indivizi. Faptul ca numai o singura fiinta omeneasca a fost creata la inceput, nu garanteaza concluzia ca si animalele au fost create ca indivizi singuri.
Dumnezeu a vazut ca erau bune. Pamantul trebuie sa fi aparut cat se poate de placut Creatorului cand l-a privit la sfarsitul acestei a cincia zi. Nu numai dealurile inverzite, paraiele sclipitoare si lacurile albastre, dar si vietuitoarele, miscandu-se, inotand si zburand, dadeau lumii acesteia pentru prima data calitatea de viata pe care nu o avusese mai inainte. Erau acolo si fapturi care puteau chiar si sa cante laude Creatorului, care dadeau pe fata o oarecare masura de pricepere, gasind felul corespunzator de hrana (Matei 6,26), construindu-si cuiburi ca adaposturi (Matei 8,20) si cunoscandu-si timpul de migrare (Ieremia 8,7).
Marile lucrari ale lui Dumnezeu savarsite in zilele anterioare erau cu adevarat minunate, dar natura a primit o podoaba in ziua a cincia. Fara vegetatia creata in ziua a treia, lumea ar fi prezentat o infatisare extrem de neatragatoare. Cu atat mai mult ar fi fost lipsita de atractie si de veselie daca miriadele de fiinte vii cu care este populata ar fi fost absente. Fiecare dintre aceste fapturi mici sau mari ar fi trebuit sa ne dea o invatatura cu privire la minunata opera a marelui Dumnezeu, caruia, ca Autor si Intretinator al vietii, Ii datoram adorare. Fapturile acestea ar trebui sa ne dea un respect vrednic pentru viata pe care noi nu o putem da, dar ar trebui sa o ocrotim cu grija si sa nu o distrugem.