1:1 La inceput, Dumnezeu a facut cerurile si pamantul.
La inceput. Aceste cuvinte ne amintesc faptul ca orice lucru omenesc are un inceput. Numai Acela care sta pe scaunului de domnie, suveranul Domn al timpului este fara inceput si fara sfarsit. Cuvintele de la inceputul Scripturii scot astfel la iveala un izbitor contrast intre tot ce este omenesc, temporar si limitat si ce este divin, vesnic si infinit. Amintindu-ne de limitarile noastre omenesti, aceste cuvinte ne indreapta spre Acela care este acelasi si ai carui ani nu au sfarsit (Evrei 1,10–12; Psalmi 90,2.10). Mintile noastre limitate nu pot cugeta asupra ,,inceputului” fara sa se gandeasca la Dumnezeu, pentru ca El ,,este inceputul” (Coloseni 1,18; compara cu Ioan 1,1–3). Intelepciunea si toate celelalte lucruri bune isi au originea in El (Psalmi 111,10; Iacov 1,17). Si daca urmeaza ca noi sa fim iarasi asemenea Facatorului nostru, viata si toate planurile noastre trebuie sa aiba un nou inceput in El (Geneza 1,26.27; compara cu Ioan 3,5; 1 Ioan 3,1–3). Este privilegiul nostru sa ne bucuram de asigurarea plina de incredere ca ,,Acela care a inceput in noi aceasta buna lucrare, o va ispravi pana in ziua lui Isus Hristos” (Filipeni 1,6). El este ,,Capetenia (Incepatorul) si Desavarsirea credintei noastre” (Evrei 12,2). Sa nu uitam niciodata sublimul fapt cuprins in aceste cuvinte, ,,la inceput Dumnezeu.”
Acest prim verset al Sfintei Scripturi aduce in centrul atentiei una dintre vechile controverse dintre crestinii care cred in Biblie, pe de o parte, si scepticii, ateii si diferite nuante de materialisti, pe de alta parte. Acestia din urma, care cauta sa explice in diferite feluri si in diferite masuri universul fara Dumnezeu, sustin ca materia este vesnica. Daca lucrul acesta este adevarat si daca materia are putere sa evolueze, mai intai in cele mai simple forme de viata si apoi in altele mai complexe, pana se ajunge la om, Dumnezeu, intr-adevar, nu mai este necesar.
Geneza 1,1 afirma ca Dumnezeu este inainte de orice altceva si ca El este singura cauza a orice altceva. Acest verset este temelia oricarei gandiri corecte cu privire la lumea materiala. El stabileste impresionantul adevar ca ,,la formarea lumii noastre Dumnezeu n-a depins de materia pre-existenta” (8T 258).
Panteismul, vechea erezie care Il deposedeaza pe Dumnezeu de personalitate, raspandindu-L prin tot universul, si, astfel, Il face sinonim cu totalitatea creatiunii, este de asemenea demascat si respins de Geneza 1,1. Nu exista nici un temei pentru doctrina panteismului, in virtutea careia cineva crede ca Dumnezeu a trait in seninatate si suprematie inainte de a fi fost orice creatiune si ca se afla deasupra si separat de tot ce a creat.
Nici o declaratie nu putea fi mai potrivita ca introducere la Sfanta Scriptura. La inceput, cititorul este adus in fata unei fiinte Atotputernice, cu personalitate, vointa si scop, existand inainte de orice altceva si nedepinzand de nimic altceva, care Si-a exercitat vointa si ,,a facut cerurile si pamantul”.
Nici o dezbatere a unor probleme secundare cu privire la taina creatiunii divine, fie in ce priveste timpul sau metoda, nu ar trebui sa fie ingaduita pentru a anula faptul ca adevarata linie despartitoare intre o credinta adevarata si una falsa cu privire la subiectul despre Dumnezeu si originea pamantului nostru consta in acceptarea sau respingerea adevarului prezentat in acest verset.
Chiar aici trebuie sa fie spus un cuvant de avertizare. Timp de secole indelungate, teologii au facut speculatii asupra cuvantului ,,inceput”, sperand sa descopere mai mult din caile misterioase ale lui Dumnezeu, decat a considerat intelepciunea cea fara de margini ca este potrivit sa descopere. Vezi, de exemplu, discutia despre falsa teorie a ruinei si a refacerii creatiunii din Nota Suplimentara de la sfarsitul acestui capitol. Orice speculatie este zadarnica. Noi nu cunoastem nimic cu privire la metoda folosita la creatiune, in afara de declaratia mozaica concisa: ,,Dumnezeu a zis”, ,,si asa a fost”, care este misterioasa si maiestuoasa nota dominanta a imnului creatiunii. A pune ca baza a rationamentului nostru idee ca Dumnezeu a procedat in vreun fel anume la creatiunea lumii, deoarece altfel ar fi fost incalcate legile naturii, inseamna a intuneca sfatul Sai prin cuvinte si a incuraja scepticismul, care a sustinut dintotdeauna ca intregul raport mozaic este de necrezut, pentru ca in mod evident incalca legile naturii. De ce sa incercam sa fim mai intelepti decat ce este scris?
In mod specific, nimic nu s-a castigat speculand asupra timpului cand a fost adusa la existenta materia din care este alcatuita planeta noastra. Cu privire la aspectul timpului creatiunii pamantului si a tuturor celor de pe el, Geneza face doua afirmatii: (1) ,,La inceput Dumnezeu a facut cerurile si pamantul (v.1). (2) In ziua a saptea Dumnezeu Si-a sfarsit lucrarea pe care o facuse” (cap. 2,2). Pasajele de legatura nu adauga nimic la ce este prezentat in aceste doua texte cu privire la timpul in care a avut loc creatiunea. La intrebarea: ,,Cand a creat Dumnezeu cerurile si pamantul?” putem raspunde doar atat: ,,In ziua a saptea Dumnezeu Si-a sfarsit lucrarea” (cap. 2,2), ,,caci in sase zile a facut Dumnezeu cerurile si pamantul, marea, si tot ce este in ele, iar in ziua a saptea S-a odihnit.” (Exod 20,11).
Aceste observatii cu privire la raportul creatiunii nu reprezinta o incercare de a deschide discutia, ci mai degraba o marturie ca nu suntem pregatiti sa vorbim cu certitudine despre ceva ce depaseste ce este descoperit in mod clar. Insusi faptul ca atat de multe lucruri se sprijina pe raportul creatiunii – chiar insusi intregul edificiu al Scripturii – il determina pe cercetatorul cucernic si prudent al Bibliei sa-si potriveasca declaratiile la cuvintele explicite ale Sfintei Scripturi. Intr-adevar, cand vastele domenii ale speculatiei il ademenesc sa rataceasca plutind departe pe tinuturile necartografiate ale timpului si spatiului, el nu poate face ceva mai bun decat sa intampine ispita cu riposta simpla: ,,Sta scris”. Intotdeauna exista siguranta inauntrul hotarelor semnelor de citare biblice.
Dumnezeu a facut. Verbul ,,a crea” este de la ebraicul bara’, care in forma folosita aici descrie o lucrare a lui Dumnezeu, niciodata a oamenilor. Dumnezeu creeaza ,,vantul” (Amos 4,13), ,,o inima curata” (Psalmi 51,10), si ,,ceruri noi si un pamant nou” (Isaia 65,17). Cuvintele ebraice pe care le traducem in mod frecvent (dar nu exclusiv) ,,a face”, ’asah ,,a forma”, yasar, si altele folosite in legatura cu activitatea omului implica materie pre-existenta. Toate cele trei cuvinte sunt folosite la descrierea crearii omului. Chiar cele trei cuvinte ale Bibliei indreapta atentia la faptul ca intreaga creatiune poarta amprentele activitatii personale a lui Dumnezeu. Pagina de inceput a Sfintei Scripturi il face pe cititor sa cunoasca un Dumnezeu caruia toate cele insufletite si neinsufletite Ii datoreaza existenta (vezi Evrei 11,3). ,,Pamantul” mentionat aici in mod evident nu este uscatul, care nu a fost despartit de ape decat in ziua a treia, ci intreaga noastra planeta.