5:4 Voi, care voiti sa fiti socotiti neprihaniti prin Lege, v-ati despartit de Hristos; ati cazut din har.
Socotiti neprihaniti prin lege. [,,Indreptatiti prin Lege,” KJV]. Adica, isi inchipuisera ca pot dobandi dreptatea prin lucrarea legii (vezi p. 933, vezi Rom 3:20; Gal 3:19.24). Ce poate cel mai mult sa faca ,,legea” este de a arata omului nevoia lui de indreptatire si sa-i arate calea lui Hristos. In Evanghelia sa Pavel prezentase planul lui Dumnezeu pentru mantuirea omului. Este acelasi plan pe temeiul caruia Avraam primise indreptatirea (vezi Ga. 3:6). Numai dupa ce fusese declarat drept primise el ritualul circumciziei. Circumcizia – una din ,,faptele legii” – nu a adus neprihanirea. Ea era un semn ca Avraam primise neprihanirea prin credinta (vezi Rom 4:7-11). ,,Faptele” pe care Pavel le recomanda mai tarziu sunt ,,roadele Duhului” (cap. 5:22), si in felul acesta dovada puterii lui Hristos spre mantuire (Rom 1:16), dar in nici un caz mijloc de a-si dobandi prin merite mantuirea.
V-ati despartit. [,,A devenit fara folos,” KJV; ,,V-ati prabusit,” G. Galaction]. Sau ,,ati rupt legaturile cu,” ,,ati facut nelucratoare.” Angajarea in legamant cere credinta absoluta din partea credinciosului (vezi vers. 9). Acela care amesteca neprihanirea prin fapte cu credinta, calca prin aceasta partea sa din intelegere, si Hristos in felul acesta este eliberat de orice obligatie fata de el. ,,Faptele” sunt o tagaduire a credintei. Galatenii se numeau pe sine crestini; de fapt, ei fusesera convinsi ca numai aceia care primeau ,,legea” puteau fi adevarati crestini. Dar prin felul lor de purtare ei tagaduiau chiar lucrul acela pe care Hristos venise sa-l faca pentru ei, si se lipsisera de meritele Lui. Daca puteau, cu adevarat, sa castige mantuirea prin merite personale, ce nevoie mai aveau ei de Hristos? Lucrarea Lui in favoarea lor ar fi devenit nenecesara, deoarece gasisera o cale de indreptatire inaintea lui Dumnezeu in propria lor favoare. Daca puteau gasi indreptatirea in afara de Hristos, atunci nu aveau nevoie de El. Dar Isus declarase ca nimeni nu putea veni al Tatal decat numai prin El (Ioan 14:6; cf. Fapte 4:12). Accentul lui Isus asupra adevarului ca El este ,,calea” e atat de proeminent in invataturile Lui incat in anii de mai tarziu urmasii Lui se numeau oamenii ,,caii” (vezi Fapte 9:2; 22:4).
Cazut din har. Literal, ,,a cazut afara din har,” ,,a cazut jos in har.” In ce priveste intelesul lui ,,har” vezi Rom 3:24. Galatenii primisera Duhul lui Dumnezeu (cap. 3:2.3), ei experimentasera indreptatirea prin credinta (cap. 1:6) se bucurasera faptic de libertatea Evangheliei (cap. 5:1), ,,alergasera bine” pentru un timp (vers. 7). Daca acum cautarea mantuirii prin ,,faptele legii” (vezi cap. 2:16) urmau sa piarda dreptul la harul lui Hristos de care se bucurasera pana acum (vezi cap. 5:1-4; la cap. 3:19). Aceste doua metode de a dobandi indreptatirea sunt mutual exclusive. A adopta pe una insemna a respinge pe cealalta.
Pozitia pe care o iau unii, ca Pavel aici afirma retragerea arbitrara de catre Dumnezeu a harului din cauza unor anumite pacate e fara de temei biblic. Pierderea favorii divine rezulta de pe urma actului voluntar al celui care pierde dreptul la el. Dumnezeu nu exclude pe nimeni de la binecuvantarile mantuirii cu exceptia acelora care se exclud singuri(vezi Exo 18:23.31; 33:11; 2Pet 3:9; vezi Ioan 3:17-20; Efes 1:4-6). Contextul afirmatiei arata clar ca raspunderea revine acelora care in mod deliberat leapada mantuirea prin credinta pentru a cauta mantuirea prin fapte. Nu e o chestiune de parasirea oamenilor de catre Dumnezeu, ci de abatere a oamenilor de la El si refuzarea ofertelor Lui pline de indurare. Dumnezeu ofera iertarea tuturor acelora care se vor abate de la caile lor indaratnice (vezi Ioan 3;16; 1Ioan 1:9). Cineva care a cazut din harul lui Dumnezeu este totdeauna – si numai – cineva care in mod incapatanat a ales un fel de purtare de care stie ca e contrara voii lui Dumnezeu. Aceasta este starea deplorabila a multor zisi crestini de astazi. Aceasta stare este rezultatul dorintei de a urma inclinatiile naturale ale inimii naturale – de a se bucura de placerile pacatului – in loc de a lua seama la indemnurile Duhului lui Dumnezeu. Atata timp cat atari persoane nu savarsesc pacatul de neiertat prin respingerea persistenta a indemnurilor Duhului (vezi Mat 12:31.32.43-45), mai e nadejde ca ei sa fie repusi in har.
Pavel combate aici in mod specific si emfatic o alta invatatura populara dar cu totul nebiblica de obicei exprimata in cuvintele: ,,odata in har, totdeauna in har.” Aceasta, la randul ei e intemeiata pe alta invatatura nebiblica potrivit careia Dumnezeu a predestinat anumite persoane sa fie mantuite si pe altele sa fie pierdute indiferent de propria lor alegere. In ce priveste o tratare a adevaratei naturi a predestinatiei biblice vezi Ioan 3:17-20; Efes 1:4-6. Potrivit cu conceptia populara a predestinatiei, aceia pe care i-a ales Dumnezeu spre mantuire nu e posibil sa cada din harul divin deoarece dreptul lor le-a fost garantat de Dumnezeu. Printr-un rationament prin analogie aceia pe care Dumnezeu i-a predestinat sa fie osanditi nu pot ajunge la harul divin, si in consecinta nu pot cadea din el. Corolara la aceasta este concluzia ca aceia care par sa fi cazut din har numai par sa fi facut asa ceva, deoarece ei niciodata nu au ajuns la el. E suficient de a spune ca numai scotand cuvintele din Gal 5:4 cu totul afara din contextul lor e cu putinta de a le face sa para ca sustin o astfel de concluzie (vezi vers. 1-4). In realitate, teoria aceasta – teoria asa numita a decretelor divine – trece cu vederea toate afirmatiile lamurite din Scriptura care atrag atentia la vointa omului ca la factorul decisiv in mantuirea oricarui om si a tuturor oamenilor. Vezi pasaje de felul acesta ca Isa 55:1; Eze 18:21-30; 33:12.13; Luc 5:32; Ioan 6:37; cf. Ioan 7:37; 12:32; Rom 10:13; 11:20-23; 1Cor 9:27; Apoc 22:17. Doctrina ca Dumnezeu predestineaza pe unii oameni la mantuire si pe altii la nimicire, indiferent de alegerea lor, e clar incompatibila cu aceste afirmatii ale Sfintei Scripturi. In felul acesta invatatura corolara ca un om nu poate cadea din har – ca atunci cand odata e ,,in har” e ,,pentru totdeauna in har” se dovedeste a fi o inventie omeneasca.