3:1 O, Galateni nechibzuiti! Cine v-a fermecat, pe voi, inaintea ochilor carora a fost zugravit Isus Hristos ca rastignit?
Galateni fara minte. Galatenii dovedisera lipsa lor de intelegere prin cedarea la influenta invatatorilor mincinosi. Nu exista motiv temeinic pentru decizia lor de a renunta la mantuirea prin credinta.
V-a fermecat. Ei fusesera dusi rau in ratacire. Pavel le scrie acum in nadejdea ca ei vor vedea inconsecventa lor si se vor abate de la greseala vadita in care cazusera. Ei ar fi trebuit sa fi fost supusi la vreo influenta dincolo de ratiune, deoarece ratiunea ar fi condamnat o astfel de purtare. Alegerea lor nu se putea sa fi fost rezultatul unei judecati sanatoase intemeiata pe argumente valabile.
[,,Sa nu ascultati adevarul,” KJV]. Dovezi textuale furnizeaza (cf. p. 10) omiterea acestei propozitii.
A fost zugravit. [,,Prezentat in chip vadit,” KJV]. Gr. prographe, ,,a zugravi fatis.” Cuvantul era de obicei folosit pe vremea lui Pavel pentru instiintari si declaratii publice. Galatenii nu puteau spune ca sunt in necunostinta de adevarurile Evangheliei, deoarece Pavel le facuse atat de pe inteles incat era ca si cum ei vazusera pe Isus cu proprii lor ochi.
Rastignit. [,,Crucificat,” KJV]. Nu crucificat intre ei, ci prezentat intre ei ca rastignit. Pavel se lauda cu crucea lui Hristos si facea din ea centrul predicii sale (vezi 2Cor 1:23; 2:1.2; 15:3). Galatenii intelesesera insemnatatea mortii lui Hristos. Ea fusese facuta atat de clar pentru ei ca si cum ei ar fi fost martorii oculari la ea. Ei acceptasera jertfa aceasta ca fiind necesara pentru indreptatirea lor. Cum puteau ei acum sa se intoarca la invataturile mincinoase pe care le primisera de curand ca si cum tot ce-i invatase Pavel era pura fantezie?
3:2 Iata numai ce voiesc sa stiu de la voi: prin faptele Legii ati primit voi Duhul, ori prin auzirea credintei?
Iata numai. Un punct ar fi fost de ajuns pentru a clarifica chestiunea. In argumentatia care urmeaza (vers. 6-29), Pavel exploreaza si dezvolta problema expusa in vers. 1-5. Daca galatenii vor raspunde la acea singura intrebare pe care o pune acum el, in lumina discutiei urmatoare, va fi de
ajuns ca sa-i convinga de greseala lor.
Faptele legii. Vezi Rom 3:20; Gal 2:16.
Ati primit voi Duhul. Adica, Duhul sfant, asa cum a fost fagaduit de Isus inainte de reintoarcerea Lui la tatal (Ioan 14:16.17). Duhul urma sa mustre de pacat, sa indrume pe oameni la Hristos si sa-i calauzeasca la adevar (vezi Ioan 16:7-13). Toate acestea avusesera loc dupa acceptarea din partea lor a Evangheliei lui Hristos asa cum era invatata de Pavel. Nu putea sa fie incertitudine cu privire la sursa acestor binecuvantari spirituale.
Auzirea credintei. Adica, credinta care rezulta din auzirea Evangheliei (Rom 10:17) sau auzirea care este insotita de credinta. Prin credinta galatenii primisera mantuirea asa cum era oferita de Isus si experimentasera binecuvantarile Duhului care urmasera. Ca si Corneliu (Fapte 10:44), ei crezusera ceea ce auzisera si primisera ,,arvuna Duhului” ca dovada ca Dumnezeu acceptase credinta lor (vezi 2Cor 1:22). Ei acceptasera invatatura lui Pavel cu privire la indreptatirea prin credinta si o experimentasera in viata lor.
3:3 Sunteti asa de nechibzuiti? Dupa ce ati inceput prin Duhul, vreti acum sa sfarsiti prin firea pamanteasca?
Asa de fara minte sunteti? Vezi vers. 1.
Ati inceput prin Duhul. Vezi vers. 2. Viata crestina este o experienta spirituala, care incepe prin convingerea inimii de pacat de catre Duhul, si continua prin calauzirea vietii pe caile dreptatii (Ioan 16:8). Galatenii deja primisera bogate binecuvantari de la Dumnezeu si multe dovezi ale prezentei Sale in mijlocul lor, dar acesta era numai un inceput. Era intr-adevar curios ca ei sa intoarca spatele lui Dumnezeu chiar atunci cand El incepuse sa puna in aplicare planul Lui pentru ei. Ce binecuvantari bogate urmau ei sa piarda daca paraseau calea lui Dumnezeu si porneau pe o carare nascocita de om!
Prin firea pamanteasca. [,,Prin carne,” KJV]. Adica prin conceptiile materialiste si practicile legaliste ale iudaismului.
3:4 In zadar ati suferit voi atat de mult? Daca, in adevar, e in zadar!
Ati suferit. Sau ,,rabdat.” Ca si alti crestini, galatenii suferisera fara indoiala mult din cauza alipirii lor la crestinism, desi nu e raport despre asa ceva in cartea Faptelor. Tesalonicenii au suferit persecutie (vezi 1Tes 2:14). In Gal 4:29 Pavel se refera indirect la suferinta pe care o indurau atunci crestinii pentru Evanghelie.
In zadar. Daca viata lor de mai inainte, calauzita de Duhul fusese o greseala, atunci toata suferinta pe care o patimisera ei ca rezultat al ei fusese in zadar. Ei suferisera persecutia din cauza credintei lor in ispasirea adusa de Isus. Pavel nadajduia in mod sincer ca suferinta aceasta nu fusese in zadar, si ca, chiar si acum, galatenii isi vor recunoaste greseala si vor reveni la fosta lor credinciosie.
3:5 Cel ce va da Duhul si face minuni printre voi, le face oare prin faptele Legii sau prin auzirea credintei?
Va da. [,,Va serveste,” KJV]. Potrivit cu unii comentatori, persoana despre care se spune aici ca serveste galatenilor era Pavel. Slujirea lui intre ei daduse marturie despre credinta mantuitoare si despre puterea Duhului care era la lucru in propria lor viata (vers. 5). Si la fel primirea din partea lor a Evangheliei sale era dovada credintei si a Duhului care lucra in viata lor (vers. 2). Daca ar fi privit cu sinceritate intrebarea din vers. 5, galatenii nu ar fi avut nici o dificultate in a raspunde la intrebarile din vers. 24. Alti comentatori explica faptul ca ,,el” se refera la Dumnezeu, si ca El este cel ce da Duhul si savarseste minuni in mijlocul lor. Totusi, cand ultima jumatate a vers. 5, este comparata cu vers. 2, lasa a se intelege ca o fiinta omeneasca este in gandul scriitorului. Pavel era clar agentul, sau instrumentul, prin care Dumnezeu acordase aceste inzestrari remarcabile. Subiectul lui Pavel este ca slujirea lui si raspunsul lor la ea, fusese pe temeiul credintei fara sprijinire pe prevederile sistemului legalist.
3:6 Tot asa si Avraam a crezut pe Dumnezeu, si credinta aceasta i-a fost socotita ca neprihanire.
Avraam a crezut pe Dumnezeu. Un citat din LXX la Gen 16:5, unde referirea este la acceptarea de catre Avraam a fagaduintelor legamantului prin credinta. Adversarii lui Pavel facusera sa para ca el nu avea stima pentru scrierile lui Moise, carora ei le dadeau o importanta exagerata. Acum pe propriul lor teren, Pavel citeaza din Moise pentru a dovedi pozitia sa. De fapt, experienta lui Avraam – cu care ei se laudau – e un exemplu de ceea ce Pavel crede ca trebuie sa fie experienta tuturor crestinilor. In Rom 4:1-3, Pavel citeaza acelasi pasaj din Scriptura ca dovada ca Avraam a fost indreptatit prin credinta si nu prin fapte. Daca lucrul acesta era adevarat cu privire la Avram, el trebuie sa fie adevarat si cu privire la descendentii lui (Gal 3:7) si de doua ori adevarat cu privire la copiii lui duhovnicesti (vers. 14. 26-29). Punctul important este superioritatea credintei fata de lege ca mijloc de a dobandi neprihanirea.
Socotita. Sau ,,luata in calcul”. Credinta lui Avraam a fost luata in consideratie in contul lui din cer, in felul acesta restabilindu-se balanta datoriilor. Prin acest mecanism, Dumnezeu a considerat pe Avraam neprihanit. Faptele nu aveau nimic de-a face cu realizarea acestui credit favorabil trecut in registrele cerului. Dumnezeu simplu i-a oferit neprihanirea si el a acceptat-o prin credinta considerand ca Dumnezeu intentiona exact ceea ce spunea. Propriile lui eforturi nu ar fi putut sa cumpere aceasta stare fericita. Vezi Rom 4:9-13.
Credinta nu satisface cerintele legii, deoarece legea cere ascultare desavarsita. De aceea, daca cineva urmeaza sa fie indreptatit prin credinta, acesta trebuie sa fie pe temeiul vreunui alt principiu decat faptele legii. Ca cineva sa fie creditat ca om drept insemneaza a fi iertat si a fi admis in favoarea lui Dumnezeu. Omul nu poate face nimic pentru a merita darul dreptatii lui Hristos; el nu o poate pretinde pe temeiul vreunui merit. Harul divin face cu putinta ca un Dumnezeu drept sa considere drept pe pacatosul pocait.
Neprihanire. [,,Dreptate,” KJV]. Gr. dikaiosune (vezi Mat 5:6).
3:7 Intelegeti si voi dar, ca fii ai lui Avraam sunt cei ce au credinta.
Fii ai lui Avraam. Adica, descendentii lui spirituali, nu in mod necesar fizic (vezi vers. 26-29). Toti aceia care au aceeasi credinta nezguduita pe care o avea Avraam sunt socotiti mostenitorii lui spirituali. Ei dobandesc neprihanirea ca si el si sunt eligibili pentru a primi toate binecuvantarile fagaduite lui. In Rom 4:10.11 Pavel subliniaza faptul ca Dumnezeu a pus lui Avraam in socoteala dreptatea inainte ca el sa fi fost circumcis – cea dintai asa numita ,,fapta” a legii savarsita pentru fiecare iudeu si pentru orice convertit la iudaism. Daca Avraam a putut dobandi indreptatirea fara faptele legii, cu siguranta neamurile pot face la fel. Acesta este samburele argumentatiei lui Pavel contra iudaizantilor, care insistau asupra circumciziunii ca o conditie prealabila pentru indreptatire. Pavel argumenteaza ca nu e o deosebire intre felul cum un iudeu si o persoana dintre neamuri gasesc favoare la Dumnezeu, toti sunt mantuiti, daca in vreun fel oarecare ajung la mantuire prin credinta (Rom 3:22; 10:12). Nici un iudeu si nici o persoana dintre neamuri nu au fost mantuiti candva prin ,,fapte.” Singura cale pe care orice om poate fi mantuit e prin credinta in Isus Hristos (Fapte 4:12).
Cei ce au credinta. Adica, aceia ce se sprijine pe credinta in meritele mantuitoare ale lui Hristos, fara ,,faptele” legii (vezi cap. 2:16).
3:8 Scriptura, de asemenea, fiindca prevedea ca Dumnezeu va socoti neprihanite pe Neamuri, prin credinta, a vestit mai dinainte lui Avraam aceasta veste buna: Toate neamurile vor fi binecuvantate in tine.
Scriptura. Adica, Vechiul Testament; aici in mod deosebit scrierile lui Moise.
Vedea mai inainte. [,,Prevedea,” KJV]. Citatul e din Gen 12:3. Fagaduinta facuta lui Avraam
era o enuntare a scopului divin de a trimite pe Mantuitorul in lume (vezi Gal 3:16) si de a mantui pe toti aceia care aleg sa vina la El in credinta (vers. 14).
Va socoti neprihanite. [,,Va indreptati,” KJV]. Gr. dikaioo (vezi Rom 3:20).
Neamuri. [,,Pagani,” KJV]. Gr. ethne, ,,natiuni.” In folosirea Noului Testament totdeauna natiune neiudaice, pagane dintre neamuri. Scriitorii Noului Testament folosesc cuvantul laos, literal ,,popor,” cand se refera la natiunea iudaica. Era o veste buna pentru neamuri ca Dumnezeu le oferea indreptatirea pe temeiul pe care o oferise deja iudeilor, adica, prin credinta.
A vestit mai dinainte … aceasta veste buna. [,,A predicat mai dinainte Evanghelia,” KJV]. Gr. proeuaggelizomai. Literal, ,,a enunta mai dinainte vesti bune.” Fagaduinta din Gen 12:3 era o vestire cu anticipatie a vestilor celor bune ale mantuirii prin Hristos. Vestea cea buna anuntata lui Avraam era ca binecuvantarea mantuirii – a indreptatirii prin credinta – urma sa ajunga la toate natiunile prin el. Avraam nu avea o dreptate a sa proprie. Dreptatea lui Hristos ii era pusa in socoteala de Dumnezeu, si el a acceptat-o prin credinta. Toti cei care devin drepti sau indreptatiti fac lucrul acesta prin credinta, asa ca si Avraam. Aceasta a fost totdeauna si va fi totdeauna singura cale pe care oamenii pot experimenta indreptatirea.
Toate neamurile. [,,Toate natiunile,” KJV]. In privinta unui rezumat al invataturii Vechiului Testament cu privire la felul in care Dumnezeu intentiona sa evanghelizeze ,,toate natiunile” prin poporul Sau ales vezi vol. IV, p. 26-30.
In tine. Sau ,,prin tine.” Avraam si descendentii lui erau facuti custozi ai vestii cellei bune a mantuirii si erau insarcinati sa fie vestitorii ei la toti oamenii. In plus, unul din descendentii lui urma sa fie Mantuitorul omenirii. Astfel in aceste doua privinte, toate natiunile urmau sa primeasca binecuvantarile mantuirii prin Avraam.
3:9 Asa ca cei ce se bizuiesc pe credinta, sunt binecuvantati impreuna cu Avraam cel credincios.
Cei ce. Adica, aceia care cauta neprihanirea prin credinta.
Binecuvantati. Binecuvantarea neprihanirii ajunsese la patriarh din cauza ca el crezuse in Dumnezeu, nu pentru ca fusese chemat sa fie stramosul lui Mesia. Toti cei care cred asa cum crezuse el vor fi binecuvantati asa cum era el. Credinta lui Avraam l-a determinat sa asculte de Dumnezeu (Gen 26:5) si toti cei care au credinta pe care o avea Avraam la fel vor asculta de glasul lui Dumnezeu si vor tine cu credinciosie poruncile Lui (vezi Gen 26:5, vezi Mat 7:21-27).
3:10 Caci toti cei ce se bizuiesc pe faptele Legii, sunt sub blestem; pentru ca este scris: Blestemat este oricine nu staruie in toate lucrurile scrise in cartea Legii, ca sa le faca.
Toti cei ce se bizuiesc. [,,Cei ce sunt din,” KJV]. Pavel aici se refera la aceia care asteapta sa li se puna in socoteala neprihanirea ca rezultat al conformarii lor la cerintele rituale ale legii ceremoniale. Grupul acesta sta in contact cu grupul din vers. 9 – ,,cei ce se bizuiesc pe credinta.”
Faptele legii. Literal, ,,fapte ale legii.” Vezi cap. 2:16.
Blestem. Legea lui Moise a fost insotita de binecuvantari minunate pentru ascultare (Deu 28:1-14) si blesteme ingrozitoare (cap. 27:15-26; 28:15-68) pentru neascultare. Cea mai usoara deviere de la cerintele legii era indestulatoare pentru a atrage blestemul. Legalismul, cu timpul a ajuns sa se deterioreze intr-un efort laborios de a evita ajungerea sub blestemul legii (vezi Mar 7:3). Dar chiar prin evitarea blestemului legii, omul, in cel mai bun caz, putea sa dobandeasca numai dreptatea legalista. El inca nu va fi fost ajuns in mod necesar la o stare de dreptate inaintea lui Dumnezeu.
Este scris. Forma verbului in textul grec lasa a se intelege nu numai ca citatul urmator fusese candva scris ca o enuntare exprimand vointa divina, dar si ca valabilitatea afirmatiei ramane neschimbata. Forta lui obligatorie n-a scazut. Formula: ,,Este scris” era un fel obisnuit iudaic de a prezenta un citat din scrierile canonice.
Cartea legii. ,,Legea” era titlul comun aplicat de iudeii timpurilor Noului Testament scrierilor lui Moise (vezi Luc 24:44). Aici referirea este probabil la cartea Deuteronomului indeosebi care era uneori numita cartea Legii. Citatul este din Deu 27:26, unde apare intr-o forma negativa: ,,cel care nu tine.” Pavel il face pozitiv: ,,Toate lucrurile scrise in cartea Legii, ca sa le faca.” Comparati cu Rom 2:7. Aceia care isi intorc spatele spre planul de mantuire al lui Dumnezeu prin credinta nu pot satisface minimum de cereri ale legii. Eforturile lor sunt sortite infrangerii.
3:11 Si ca nimeni nu este socotit neprihanit inaintea lui Dumnezeu, prin Lege, este invederat, caci cel neprihanit prin credinta va trai.
,,Cel neprihanit prin credinta va trai.” [,,Dreptul va trai prin credinta,” KJV]. Un citat din Hab
2:4 (vezi comentariul la Rom 1:17(. Dupa ce a dovedit ca toti cei care depind de faptele legii pentru mantuire sunt sub blestem (Gal 3:10), Pavel acum citeaza Scriptura pentru a arata ca credinta si nu legea – aduce indreptatirea. In Hab 2:4 afirmatia insemneaza ca omul drept, smerit, va inainta in credinta, bazandu-se pe intelepciunea si providenta lui Dumnezeu – in contrast cu omul mandru care ,,in sufletul lui nu este drept” este ,,trufas” si care pune la indoiala procedeele lui Dumnezeu cu oamenii (vezi vers. 1.4). In alte cuvinte, omul neprihanit va exercita credinta. Insa cand Pavel citeaza pe Habacuc, face lucrul acesta, pentru a dovedi ca omul care exercita credinta, va fi socotit neprihanit (vezi Gal 3:6-9). Pavel declara credinta drept conditie preliminara pentru a fi primit de Dumnezeu.
3:12 Insa Legea nu se intemeiaza pe credinta; ci ea zice: Cine va face aceste lucruri, va trai prin ele.
Nu se intemeiaza pe credinta. [,,Nu e din credinta,” KJV]. Legea nu opereaza pe temeiul credintei; nu cere credinta din partea acelora care o practica.
Cine va face. Acesta e un citat din Lev 18:5. Pavel apeleaza acum la Legea insasi pentru a dovedi potrivnicilor iudaizanti ca ceea ce el invata cu privire la Lege este doar o afirmare a ceea ce Legea spune despre ea insasi. Legea cerea conformarea rigida la toate cerintele ei, dar nu procura nici un mijloc ca oamenii sa se poata conforma. Legea nu face si nu poate face in stare pe pacatos sa ajunga la norma de dreptate pe care o inalta. De fapt, toti oamenii sunt pacatosi (Rom 3:10.23), inclusiv cei care au cautat sa realizeze cerintele neprihanirii prin sistemul legalist (vers. 9). Tot ce prescrie legea sunt fapte, dar faptele legii sunt fara valoare in a face pe un pacatos sa fie neprihanit inaintea lui Dumnezeu. Starea aceasta de neprihanire poate fi atinsa numai prin credinta in fagaduintele legamantului (Gal 3:6.14).
Va trai prin ele. [,,Va trai in ele,” KJV, ,,Prin ele va fi viu,” G. Galaction]. Adica va duce o viata de neprihanire, sau va fi acceptat inaintea lui Dumnezeu. Realitatea este insa, ca toti aceia care au cautat vreodata desavarsirea prin lege au dat gres in a ajunge la tinta si prin aceasta si-au atras ,,blestemul” (vezi vers. 10).
3:13 Hristos ne-a rascumparat din blestemul Legii, facandu-Se blestem pentru noi, fiindca este scris: Blestemat e oricine este atarnat pe lemn
Hristos n-a rascumparat. Legea nu facea nici o prevedere pentru eliberarea oamenilor care cazusera sub blestemul ei, si aceasta cuprindea pe toti aceia care cautasera vreodata indreptatirea cu ajutorul ei. Eliberarea de sub blestem putea fi realizata numai prin credinta in Hristos. In timp ce se gaseau sub tutelajul legii in timpurile Vechiului Testament, toti aceia care alegeau sa slujeasca pe Domnul au gasit mantuirea prin credinta in Mesia cel fagaduit. Legea nu era mantuitorul, ci numai ,,indrumatorul” lor (vezi vers. 24) pentru a-i conduce la Mantuitorul si a-i ajuta sa inteleaga prevederile pe care Cerul le facuse pentru mantuirea lor. In sine si de la sine Legea era buna, deoarece Dumnezeu Insusi o randuise. Dar era cu totul fara putere de a salva pe cineva din pacatele sale.
Blestemul. Vezi vers. 10.
Facandu-se blestem. [,,Facut un blestem,” KJV]. Insusi Domnul era ,,nascut sub lege” [,,facut sub lege,” KJV] (cap. 4:4) pentru a putea ,,sa rascumpere pe cei sub lege” (vers. 5). Moartea Lui pe cruce facea ispasire pentru ,,abaterile faptuite sub legamantul dintai” [,,abaterile care erau intaiul testament”] (Evr 9:15) ca si acelea de la cruce incoace. In acord cu aceasta, El a luat asupra Sa ,,blestemul” atras asupra lor de aceia care, desi traind ,,sub lege,” priveau inainte in credinta catre ispasirea pe care El ar procura-o candva.
Pentru noi. Vezi vers. 10.
Este scris. Citatul e din Deu 21:23. ,,Este scris” era felul obisnuit iudeu pentru introducerea unui citat din Scriptura (vezi Mat 2:5; Luc 2:3; etc).
Blestemat. Blestemul la care se face aici referire nu e acelasi ca ,,blestemul” din vers. 20 si din vers. 13. Un criminal spanzurat prin tragere in teapa, adica, fiind strapuns cu un par ascutit – metoda obisnuita iudaica de crucificare – era considerat ca aflandu-se atat sub blestemul lui Dumnezeu, cat si al oamenilor. De fapt, acest fel extrem de executare era o aratare publica a dispretului extrem cu care era privit din cauza crimei lui.
Atarnat pe lemn. Faptul ca Isus Hristos a fost crucificat, desi dupa felul roman, reflecta parerea iudeilor si a conducatorilor lor ca el era blestemat atat inaintea lui Dumnezeu cat si inaintea lor. Avand aceasta in gand, Pavel citeaza Deu 21:23 pentru a ilustra faptul ca Isus a murit sub ,,blestemul legii” (vezi vers. 8,9).
3:14 pentru ca binecuvantarea vestita lui Avraam sa vina peste Neamuri, in Hristos Isus, asa ca, prin credinta, noi sa primim Duhul fagaduit.
Binecuvantarea vestita lui Avraam. [,,Binecuvantarea lui Avraam,” KJV]. Adica, binecuvantare fagaduita lui Avraam. Aceasta era binecuvantarea de legamant a mantuirii prin Isus Hristos (vezi vers. 8,9).
Sa vina peste neamuri. Adica, sa ajunga la indemana neamurilor (vezi vers. 9). In Hristos, Isus. [,,Prin Hristos Isus,” KJV]. Lipsa de la datorie a lui Israel mai degraba impiedicase efectiv neamurile de la primirea binecuvantarii pe care Dumnezeu intentionase ca ele sa
o capete prin marturia poporului ales (vezi Vol. IV, p. 30-33). Aceasta a avut loc deoarece Israel adoptase practici religioase pagane, si mai tarziu din cauza ca ridicase ceea ce a devenit un zid de despartire de nepatruns intre el si neamuri. Numai prin Hristos binecuvantarea mantuirii Evangheliei fagaduita lui Avraam a ajuns sa fie cu totul la indemana tuturor oamenilor.
Noi. Pavel aici se considera una cu neamurile, asa cum in vers. 13 vorbeste ca iudeu.
Fagaduit. [,,Fagaduinta,” KJV]. Primirea ,,fagaduintei Duhului” [,,Duhul fagaduit”] e probabil echivalenta cu primirea ,,binecuvantarii lui Avraam … prin Isus Hristos” (vezi vers. 2,5). Galatenii primisera Duhul fagaduit (Gal 3:2; cf. Ioan 16:7-14). Intrucat fagaduinta Duhului e primita prin credinta (Gal 3:2.3), neamurile sunt tot atat de eligibile ca si iudeii.
3:15 Fratilor, (vorbesc in felul oamenilor), un testament, chiar al unui om, odata intarit, totusi nimeni nu-l desfiinteaza, nici nu-i mai adauga ceva.
In felul oamenilor. Adica, pentru a folosi o ilustratie omeneasca, luata din legaturile civile obisnuite dintre om si om (cf. Rom 6:19).
Testament. [,,Legamant,” KJV] Gr. diateke, in general in Noul Testament si in papirusuri ,,vointa” sau ,,testament” insemnand un plan sau un aranjament unilateral formulat, pe care cealalta parte l-ar putea primi sau respinge, dar nu l-ar putea schimba. Cuvantul pentru contract sau intelegere, in care cele doua parti cad de acord ca parti egale era suntheke, un cuvant care insa nu apare in Noul Testament. Pavel foloseste aici diatheke ,,legamantul” lui Dumnezeu cu Avraam (Gen 15; Gal 3:6-9, 16-18). Dumnezeu randuise prevederile acelui ,,legamant” [,,testament”]; Avraam le-a acceptat prin credinta si le-a ascultat.
Intarit. [,,Confirmat,” KJV]. Adica, ratificat, facut obligatoriu, cazut de acord. Odata ce a fost acceptat oficial de aceia care il incheie, prevederile lui sunt legal obligatorii si nu pot fi schimbate decat prin consimtamantul reciproc. Daca prevederile unei intelegeri omenesti sunt considerate in felul acesta obligatorii, argumenteaza Pavel, Si-ar schimba Dumnezeu in mod capricios fagaduinta data lui Avraam de a mantui pe oameni pe temeiul credintei lor in Mesia care urma sa vina (vezi Gal 3:6-9.14; vezi Gal 3:16; Evr 6:17.18)?
Desfiinteaza. Sau ,,revoca,” ,,anuleaza.”
3:16 Acum, fagaduintele au fost facute lui Avraam si semintei lui. Nu zice: Si semintelor (ca si cum ar fi vorba de mai multe), ci ca si cum ar fi vorba numai de una: Si semintei tale, adica Hristos.
Fagaduintele. Fagaduintele cuprindeau un fiu care sa fie mostenitorul sau (Gen 15:4), posedarea tarii literale a Canaanului (vers. 18), perspectiva de a deveni o natiune mare (cap. 12:2; 15:5), calitatea de stramos al lui Mesia (Gal 3:16) si privilegiul de a fi instrumentul ales al lui Dumnezeu pentru a proclama mantuirea natiunilor pamantului(Gen 12:3; Gal 3:8.14). Fagaduintele au fost repetate lui Avraam la diferite ocazii, intr-un spatiu de timp de aproape o jumatate de secol (vezi Gen 12:1-4.7; 13:15.16; 15:4.5,13-18; 17:1-8.16-21; 18:10; 22:17-18).
Semintelor, ca si cum ar fi multe. Adica, tuturor descendentilor lui Avraam.
Semintei tale. Tinta legamantului lui Dumnezeu cu Avraam era venirea lui Mesia si mantuirea oamenilor. Toate celelalte fagaduinte erau accesorii ale acesteia. Mari binecuvantari asteptau pe poporul ales daca ar fi conlucrat cu Dumnezeu (vezi Vol. IV, p. 26-30), dar din nefericire ei nu au facut asa ceva (p. 30-33). Datorita acestui lucru, ei si-au pierdut rolul de instrument al Cerului pentru mantuirea lumii. Cu toate acestea, Dumnezeu a predominat peste greseala lor iar Mesia a venit pe pamant la implinirea vremii, ca fiu al lui Avraam (vezi Vol. IV, p. 32).
In prima instanta fagaduinta cu privire la urmasi avea in vedere pe Isaac (vezi referintele citate mai sus la ,,fagaduinte”; cap. 4:22.23). Aici insa, prin inspiratie, apostolul Pavel atrage atentia la un adevar mai adanc decat parea la prim vedere (vezi Deu 18:15). Fagaduinta implinita mai intai in Isaac, urma sa aiba o implinire finala si deplina in Hristos. Declarand aici ca Hristos era, intr-un sens special, ,,samanta” lui Avraam, Pavel nu exclude aici pe descendentii directi ai lui Avraam prin Isaac (vezi Gal 4:23) si nici pe descendentii sai spirituali in Hristos (vezi cap. 3:29). In acord cu aceasta, fagaduinta si-a ajuns implinirea suprema, dar nu exclusiva, in Hristos.
3:17 Iata ce vreau sa zic: un testament, pe care l-a intarit Dumnezeu mai inainte, nu poate fi desfiintat, asa ca fagaduinta sa fie nimicita, de Legea venita dupa patru sute trei zeci de ani.
Testament pe care l-a intarit. [,,Legamant,” KJV]. Pavel face aici aluzie la asigurarile date de Dumnezeu lui Avraam cu privire la certitudinea implinirii fagaduintei fata de o ,,samanta” (vezi Gen 15:13.16; 22:15-17; Gal 3:16; Evr 6:13-18).
[,,In Hristos,” KJV]. Dovezi textuale favorizeaza (cf. p. 10) omiterea acestor cuvinte.
Nu poate fi desfiintat. Vezi vers. 15.
Legea. Adica, intregul sistem legal pe temeiul caruia Israel a fost constituit o teocratie la Muntele Sinai, incluzand legea morala, pe care a fost proclamata de Dumnezeu in persoana, si sistemul ceremonial promulgat ceremonial promulgat prin Moise.
Patru sute treizeci de ani. Vezi Vol. I, p. 189. Perioada aceasta se intinde peste intervalul de la chemarea originara din partea lui Dumnezeu a lui Avraam pana la statornicirea lui Israel ca natiune la data exodului ( vezi Gen 12:4; vezi Exo 12:40). Acesta a fost timpul petrecut mai intai in Canaan si apoi in Egipt, intre fagaduinta de a face pe evrei o natiune si de a-i statornici in tara Canaan, si implinirea acelei fagaduinte. Pavel este preocupat aici indeosebi de fagaduintele legamantului la inceputul perioadei si darea Legii de la sfarsitul ei, legea sub care Israel urma sa functioneze ca teocratie pana la crucificare (vezi DA 737-738).
Ca fagaduinta. Sistemul legal randuit de Dumnezeu la Muntele Sinai (vezi p. 933; vezi cap. 2:16) nu poate sa inlocuiasca, sau in vreun fel sa schimbe, prevederea legamantului (vezi cap.
3:15). In mod specific ,,legea”nu prevedea un nou mijloc de mantuire, ea nu stabilea un sistem de indreptatire prin fapte spre a lua locul sau a face concurenta fagaduintei indreptatirii prin credinta in Mesia care avea sa vina (vers. 6-8.14). In acord cu aceasta, oamenii erau mantuiti prin credinta intre Sinai si cruce. In ce priveste legatura dintre lege si legamant vezi vers. 19.
3:18 Caci daca mostenirea ar veni din Lege, nu mai vine din fagaduinta; si Dumnezeu printr-o fagaduinta a dat-o lui Avraam.
Mostenirea. Adica, fagaduintele legamantului (vezi vers. 16). Intr-un mod material aceasta se refera la Tara Canaan; intr-un sens etnic la rolul lui Israel ca popor ales al lui Dumnezeu; si intrun sens spiritual, la binecuvantarile mantuirii prin Mesia. Desi este adevarat cu privire la primele doua ca temeiul lor era fagaduinta legamantului si nu legea, Pavel este aici preocupat mai ales de ,,mostenirea” mantuirii prin credinta in Hristos. In alte cuvinte, Dumnezeu a dat si ei au primit ,,mostenirea” in temeiul credintei lor in fagaduinta legamantului lui Dumnezeu, si nu in temeiul fagaduintei lor de a implini cererile sistemului ceremonial (vezi Exo 19:5.8).
Lege. Vezi Rom 2:12; Gal 2:14.
Nu mai vine din fagaduinta. Adica, pe temeiul fagaduintelor cuprinse in legamantul facut cu Avraam (vezi vers. 16.17).
Prin fagaduinta. Raportul e clar. Mostenirea a venit prin fagaduinta, nu prin lege. Avraam nu a avut decat fagaduinta lui Dumnezeu. Descendentilor lui literali li s-a acordat statutul de a fi poporul ales al lui Dumnezeu si li s-a dat posesiunea Canaanului in temeiul acelei fagaduinte. E adevarat ca ei urmau sa-si pastreze statul de popor ales si posesiune Canaanului numai daca se conformau legii, dar ei nu-si dobandeau prin merite personale dreptul la mostenirea. Dreptul il capatau numai in virtutea credintei in fagaduinta; vrednicia lor de a pastra dreptul acela urma sa fie masurata prin conformarea lor fata voia lui Dumnezeu asa cum era exprimata in ,,lege” (vezi vol. III, p. 24). Asa si cu mostenirea vesnica a sfintilor in Canaanul ceresc.
3:19 Atunci pentru ce este Legea? Ea a fost adaugata din pricina calcarilor de lege, pana cand avea sa vina Samanta, careia ii fusese facuta fagaduinta; si a fost data prin ingeri, prin mana unui mijlocitor.
Atunci pentru ce? Pasajul acesta si intregul fir al rationamentului lui Pavel de aici inainte pana la vers. 25 a fost uneori gresit interpretate ca insemnand ca toate codurile de legi revelate de Dumnezeu in Vechiul Testament s-au sfarsite la Golgota. Potrivit cu o asemenea interpretare in era pre-crestina oamenii erau mantuiti prin tinerea legii si in era crestina prin har prin credinta. O astfel de vedere este contrara invataturii intregii Scripturi. Dumnezeu a avut numai un singur mijloc de mantuire a omului, incepand de la Adam; adica, prin credinta in jertfa Domnului. Vestea cea buna a acelei mantuiri a fost proclamata omului in toate timpurile (vezi Evr 4:2). Pavel a raspuns in alta parte concluziei gresite pe care cineva ar fi putut s-o traga din scrierile lui, ca harul si Evanghelia ar fi desfiintat Legea: ,,Deci, prin credinta, desfiintam noi Legea? Nicidecum!” (Rom 3:31).
Este evident ca Pavel in Gal 3:19-25 nu invata doctrina erei precrestine a mantuirii prin lege contra unei erei crestine a mantuirii prin har. Ceea ce el invata cu adevarat devine evident cand sunt retinute clar doua puncte. Mai intai, pentru toti iudeii si pentru cei instruiti cu privire la punctul de vedere iudaic, asa cum erau galatenii de catre invatatorii iudaizanti, inceputurile si samburele intregii religii revelate a lui Dumnezeu pentru poporul Sau ales erau seria de evenimente de la Sinai. La Sinai l-a chemat Dumnezeu cat se poate de literal ca fiind al Sau si l-a facut un popor al Sai deosebit, poporul Sau sfant. Semnul distinctiv al acelei experiente initiale la Sinai era enuntarea catre Israel a marelui cod moral care trebuia sa fie totdeauna norma vietii lor plus (a) statute civile care erau o interpretare si aplicare a codului moral la statul iudeu si (b) anumite statute care trebuiau sa guverneze ritualul simbolic al sacrificiilor si darurilor care aratau inainte catre marele sacrificiu al lui Hristos. Domnul spusese israelitilor la Sinai ca daca ei aveau sa fie ascultatori de toate legile Lui, vor manca din bunurile tarii si vor fi pururi poporul Sau. Ei socotisera in mod gresit ca erau in stare ca prin ei insisi sa prezinte o astfel ascultare, si ca deci nadejdea lor de a fi acceptati de Dumnezeu si de primire a unei mosteniri se afla in propriile lor eforturi de a tine aceste legi.
Al doilea punct care trebuie retinut, daca urmeaza sa intelegem bine vers. 19-25; e acesta: Pavel tocmai declarase galatenilor ca cu mult inainte de Sinai, Avraam primise mostenirea numai crezand fagaduinta lui Dumnezeu, si el adaugase emfatic, pentru a ilustra din nou premiza principala a epistolei sale, ca mantuirea e numai prin credinta, ca nimic din ce se petrecuse la ,,patru sute treizeci de ani” dupa Avraam nu putea sa schimbe conditiile prin care fusese asigurat cu privire la mostenire. Rationamentul lui Pavel e rezumat in cuvintele: ,,Caci daca mostenirea ar veni din Lege, nu mai vine din fagaduinta” (vers. 18).
Dar, pentru toti cei cramponati de punctul de vedere iudaic, rationamentul lui ar parea ca face fara rost si fara inteles grandioasa drama de la Sinai – marile coduri ale legii, si declaratia lui Dumnezeu ca daca vor asculta de aceste legi vor manca din roadele bune ale tarii. Cu alte cuvinte, cititorii lui Pavel ar intreba imediat: ,,Atunci la ce mai serveste legea?” [,,Atunci pentru ce mai este lege?”]
Adaugati. Gr. prostithemi, literal, ,,a pune alaturi,” ,,a adauga,” ,,a anexa.” Pentru ce a fost legea ,,adaugata” daca legamantul avraamic era corespunzator pentru mantuire? Raspunsul este: ,,Din pricina calcarilor de lege.” Diferenta dintre timpurile dinainte de Sinai si cele de dupa el nu era
o diferenta in ce priveste existenta marilor legi de la Dumnezeu, ci in ce priveste revelatia explicita a lor – la Sinai a fost prezentarea corecta a legii morale in doua table de piatra si a celorlalte legi in ,,cartea Legii.” Dar in secolele dinainte de Sinai patriarhii lui Dumnezeu posedau, intr-o masura remarcabila, legea morala scrisa in inimile lor, si erau astfel constienti de inaltele standarde morale ale lui Dumnezeu (vezi Gen 17:9; 18:19; 26:5). Ei de asemenea posedau, in embrion legile ceremoniale. In decursul indelungatei si intunecatei lor robii din Egipt, unde au locuit in mijlocul celui mai negru paganism, si celei mai depravate imoralitati, ei aproape pierdusera intelegerea sau constienta standardelor morale ale lui Dumnezeu, si chiar si acelor mai rudimentare idei despre sistemul jertfelor. Si cand oamenii ajung la o astfel de stare, ei sunt insensibili fata de pacat, deoarece prin”lege” avem cunostinta de pacat. Asa cum declara Pavel in alta parte: ,,Pacatul nu lam cunoscut decat prin Lege” (Rom 7:7).
Cand Dumnezeu a scos pe Israel din intunericul si intinaciunea Egiptului, primul Lui contact cu ei a fost in termenii prezentarii legilor morale, care sunt standardul carmuirii Sale, si ale randuirilor ceremoniale intentionate a procura lui Israel un model de serviciu ritual care ar fi facut cat se poate de clar pentru ei semnificatia jertfei Domnului nostru Cel fagaduit. Legea ,,a fost adaugata din pricina calcarilor de lege” (Gal 3:19), ,,pentru ca pacatul sa se arate afara din cale de pacatos, prin … porunca” (Rom 7:13). Numai prin aducerea legii morale a lui Dumnezeu in centrul atentiei israelitii obisnuiti deja cu modul de gandire pagan al egiptenilor, puteau sa fie facuti constienti ca erau pacatosi, si astfel ca aveau nevoie de mantuire. Si pentru ca legile ceremoniale erau prezentate in detalii clare israelitii au fost facuti in stare sa vada calea pe care o gasise Dumnezeu pentru a-i mantui de pacatele lor. Comparati cu Efes. 2:15.
Pana cand avea sa vina samanta. Sau ,,cu privire la care a fost facuta fagaduinta.”
Data prin ingeri. [,,Oranduita prin ingeri,” KJV, G. Galaction]. Raportul exodului tace cu privire la prezenta ingerilor la Sinai. In acord cu Deu 33:2, au fost ,,zeci de mii de sfinti [literal, ,,cei sfinti”]” prezenti la darea Legii. In LXX ultima propozitie a acestui verset zice: ,,La dreapta lui [erau] ingerii [Sai] cu el” (cf. Psa 68:17). Stefan (Fapte 7:53) si Pavel (Evr 2:2) ambii vorbesc despre ingeri ca participand la darea codului mozaic (cf. PP 364).
Mijlocitor. [,,Mediator,” KJV]. Sau, ,,arbitru,” ,,mijlocitor,” cineva care intervine intre doua parti pentru a impaca vederi sau interese divergente, sau care le aduce laolalta intr-o intelegere comuna. In vers. 20 Pavel clarifica scopul sau in mentionarea felului mediator, sau indirect, in care a fost data legea ceremoniala. Fiind data printr-un mijlocitor, Moise (vezi Exo 20:19; 21:1), legile ceremoniale si civile veneau de la Dumnezeu indirect. Legamantul si fagaduintele lui, insa au fost date lui Avraam direct, fara asistenta unui mijlocitor omenesc.
3:20 Dar mijlocitorul nu este mijlocitorul unei singure parti, pe cand Dumnezeu, este unul singur.
Nu este mijlocitorul unei singure parti. Literal, ,,nu este al unuia,” adica, un mijlocitor nu reprezinta numai interesele unei singure persoane. Mijlocirea presupune doua sau mai multe parti, mijlocitorul reprezentand interesele tuturor. Poporul Israel a avut de-a face cu Moise la ratificarea vechiului legamant si la punerea in aplicare a seriei de randuieli care il insoteau.
Dumnezeu este unul singur. Legatura acestei afirmatii cu contextul ei nu este clar, ceea ce a dus la mai mult de 250 de explicatii diferite pe care comentatorii si altii le-au dat. Contextul presupune o reafirmare a lui Deu 6:4: ,,Domnul, Dumnezeu este singurul Domn,” si sugereaza ca Pavel se refera retroactiv la fagaduinta legamantului mentionat in Gal 3:18. Intregul capitol se ocupa cu deosebirea dintre mantuirea prin credinta in fagaduinta legamantului si mantuirea ,,prin faptele legii.” ,,Pe cand” din vers. 20 implica un contrast intre legea din vers. 19 si 20, si fagaduinta legamantului din vers. 18. Fagaduinta legamantului nu fusese ,,adaugata” la nimic, ea a fost data de Dumnezeu Insusi. In acord cu aceasta, vers.20 ar putea fi parafrazat dupa cum urmeaza: ,,Dar un mijlocitor implica o intelegere intre doua parti, insa fagaduinta legamantului nu era unilaterala – ea depindea numai de Dumnezeu si deci nu cerea nici un ,,mijlocitor.” In timp ce vechiul legamant (vezi Exo 16:60), era in forma unui contrat intre Dumnezeu si poporul ales, mediat de Moise (vezi Exo 19:3-8; 20:19-21; 21:1; 24:3-8; vezi Gal 3:15.19). Noul legamant sau cel vesnic, cu bunavointa acordat de Dumnezeu lui Avraam era simplu si in forma unei fagaduinte. Vechiul legamant era un acord din partea poporului sa asculte, in timp ce in noul legamant este necesar numai de a accepta fagaduinta prin credinta, si ascultarea urmeaza in chip natural (Gen 26:5).
3:21 Atunci oare Legea este impotriva fagaduintelor lui Dumnezeu? Nicidecum! Daca s-ar fi dat o Lege care sa poata da viata, intr-adevar, neprihanirea ar veni din Lege.
Impotriva fagaduintelor. Legea pare a fi incompatibila cu legamantul. Ea pare chiar sa fi inlocuit fagaduinta mantuirii prin credinta printr-un program al mantuirii prin fapte. Lui Dumnezeu. [,,De la Dumnezeu,”KJV]. Dovezi textuale importante pot fi citate (cf. p. 10) pentru omiterea acestei expresii.
Nicidecum. [,,fereasca Domnul” KJV]. Sa piara gandul acesta! Asa ceva n-ar putea sa fie. Dumnezeu a fost autorul atat al ,,legii” cat si al ,,fagaduintelor” si El nu ar fi respins fagaduinta Sa fara conditii de mantuire prin credinta in Hristos (vezi Evr 6:17-20)! A face asa ceva ar fi insemnat o tagaduire a integritatii Sale ca Dumnezeu. S-ar dovedi pe Sine inconsecvent si nevrednic de incredere.
Sa poata da viata. Legea n-a fost deloc intentionata sa ofere neprihanirea si sa procure viata vesnica (vezi vers. 19). Numai prin Hristos pot oamenii sa aiba neprihanirea, viata mai imbelsugata in lumea prezenta, si viata vesnica in lumea viitoare (Luc 18:30).
Intr-adevar neprihanirea. [,,Cu adevarat neprihanirea,” KJV]. Daca ar fi fost cu putinta sa se ajunga la neprihanire prin ,,faptele Legii” (vezi cap. 3:16), fagaduinta legamantului ar fi fost facuta prin aceasta ineficienta. Pentru inima fireasca un program al neprihanirea prin fapte are o atractie infinit mai mare decat planul lui Dumnezeu de neprihanire prin credinta. e totdeauna mult mai usor pentru eul omenesc de a face ceva pentru a dobandi neprihanirea decat a recunoaste ca nu e nimic pe care omul l-ar putea face pentru a o dobandi pe temeiul meritului personal. Se raneste mandria fireasca daca se accepta indurarea sau binefacerea, fie materiala sau spirituala.
3:22 Dar Scriptura a inchis totul sub pacat, pentru ca fagaduinta sa fie data celor ce cred, prin credinta in Isus Hristos.
Scriptura. Ideea de aici este evident luata din Psa. 14:1-3. Totul sub pacat. Adica, pe iudeii, care se incredeau in faptele legii pentru a-i mantui, ca si neamurile (Gal 2:15.17; vezi Rom 3:9.22). Fagaduinta … prin credinta. [,,Fagaduinta credintei,” KJV; ,,Fagaduinta din credinta,” G.
Galaction]. Adica, fagaduinta legamantului mantuirii prin credinta (vezi vers. 6-9.12).
In Isus. [,,Lui Isus,” KJV]. Adica, in Isus (vezi cap. 1:12).
Celor ce cred. In alte cuvinte, nu celor care practica cerintele legii rituale ca mijloc de salvare.
3:23 Inainte de venirea credintei, noi eram sub paza Legii, inchisi pentru credinta care trebuia sa fie descoperita.
Inainte de venirea credintei. Adica, inainte ca taina felului cum Dumnezeu putea sa mantuiasca pe oameni numai prin credinta a fost clar revelata in intruparea, viata desavarsita, moartea inlocuitoare si invierea glorioasa a Domnului nostru (1Tim 3:16; vezi Ioan 1:17; Gal 3:14.19; cf cu Luc 16:16). Notati accentul asupra timpului in Gal 3:23.25.
Sub paza. Literal, ,,paziti,” asa ca sa se previna fuga.
Sub paza Legii. Adica, sub sistemul legii (vezi cap. 2:16). ,,Sub Lege” aici insemneaza a fi sub jurisdictia ei, nu condamnarea ei (vezi Rom 6:14).
Credinta. Vezi mai sus la ,,inainte de venirea credintei.”
Care avea sa fie descoperita. Credinta vremurilor vechiului Testament a fost rasplatita la intaia venire a lui Hristos (vezi Rom 16:25; Evr 1:1.2). Inainte de intrupare, fagaduinta venirii Mantuitorului cerea credinta ca Dumnezeu va implini fagaduinta. La venirea lui Isus, credinta a intalnit realitatea.
3:24 Astfel, Legea ne-a fost un indrumator spre Hristos, ca sa fim socotiti neprihaniti prin credinta.
Legea. Adica intregul sistem al legii constand din precepte morale si ceremoniale, precum si legile civile. (vezi cap. 2,16)
Indrumator. [,,Invatator,” KJV; G. Galaction]. Gr. paidagogos, un ,,tutore,” un ,,pazitor” al copiilor; literal, ,,un conducator al copiilor,” dar nu un ,,invatator” (didaskalos). In familiile grecesti paidagogos-ul era un supraveghetor, si un insotitor, al baietilor. El ii insotea la scoala, ii ferea de nenorocire, ii oprea de a face rele, si avea dreptul de a-i pedepsi. In arta greceasca el e reprezenta in general cu un baston in mana. Daca era calificat sa faca lucrul acesta i-ar fi putut ajuta si la pregatirea lectiilor.
Rolul unui paidagogos e o ilustrare corespunzatoare (vezi vers. 19). ,,Legea” servea ca pazitor, supraveghetor, sau custode al poporului ales in timpurile Vechiului Testament si ca si paidagogos-ul, era insarcinat cu educatia lor morala.
Spre Hristos. [,,Pana la Hristos, KJV. Adica, pana va fi venit Hristos, asa cum cere contextul (vers. 19.23). potrivit cu vers. 19, ,,Legea… a fost adaugata [la legamant] … pana va veni samanta [Hristos, vers. 16] (vezi comentariul la vers. 19). Sau pentru a repeta cele spuse, Israel a fost ,,tinut sub lege” (vers. 23) pana va fi fost ,,descoperita” odata cu venirea lui Hristos prevederea lui Dumnezeu pentru mantuirea prin credinta.
Pavel se refera aici in mod cu totul deosebit la sistemul ceremonial, care atragea atentia la Hristos (vezi cele de la cap. 2:16; 3:19). E de asemenea adevarat ca legea morala era intentionata de Dumnezeu sa conduca pe oameni la Hristos, deoarece descopera oamenilor pacatele si in felul acesta nevoia lor de a fi curatiti de ele.
3:25 Dupa ce a venit credinta, nu mai suntem sub indrumatorul acesta.
Dupa ce a venit credinta. Pavel vorbeste aici despre previziunea mantuirii prin credinta in Hristos.
Nu mai suntem. Notati accentul pus in vers. 23. 25 asupra elementului timp – ,,inainte,” ,,dupa,” ,,apoi,” ,,nu mai.”
Sub indrumatorul acesta. [,,Sub un invatator,” KJV]. Adica, sub lege (vers. 23; cf. vers. 24). Unii au interpretat expresia aceasta ca insemnand a fi ,,sub condamnarea legii.” E adevarat, natural ca cuvintele insele ar putea fi interpretate astfel; totusi, o astfel de explicatie nu se potriveste cu contextul si in mod clar nu e intelesul pe care Pavel il intentiona. Nu e functiunea unui ,,invatator” de a condamna, ci de a exercita jurisdictia, de a pazi, de a proteja (vezi vers. 24). Argumentatia lui Pavel nu e in nici un caz preocupata de condamnarea care rezulta din nelegiuire, ci cu posibilitatea de a ajunge la neprihanirea prin conformarea fata de lege (vezi vers 1-3.7.11.14.211; etc). Vezi Rom 6:14.
Ar trebui sa retinem ca Pavel foloseste o figura de vorbire, si ca deci cuvintele sale nu trebuie sa fie interpretate prea detaliat. Un singur punct esential cauta el sa scoata in evidenta; si anume, insemnatatea unica a evenimentului important care avusese loc la ,,patru sute treizeci de ani dupa” Avraam (vers. 17) – enuntarea formala de catre Dumnezeu lui Israel, a Legii Sale morale si a unor randuieli civile si a unui cod care guverna ceremoniile religioase. Oamenii sfinti de dinainte de Sinai aveau, intr-o oarecare masura, legea morala scrisa in inimile lor, si cunosteau cel putin elementele de baza ale unui sistem ceremonial. Cand Dumnezeu a chemat pe Israel sa iasa din robia egipteana a dat realitate obiectiva tuturor acestor legi, pentru ca ei sa poata vedea pacatosenia din cale afara de mare a pacatului, asa cum e descoperita de Decalog, si mijloacele prin care Dumnezeu intentiona ca sa-i mantuiasca de pacat, asa cum era dat la iveala de serviciul ceremonial (vezi vers. 19). Insasi legile, atat de distinctive ale economiei iudaice, erau o expunere continua a starii pierdute a omului si a planului divin de iertare. Insasi legile acelea care imprejmuiau pe oameni, ca sa zicem asa, faceau ca ei sa fie ,,inchisi” [,,pastrati”] (vers. 23), tinuti ca arestati, pentru o zi a eliberarii spirituale. Pavel descrie pe copiii lui Dumnezeu care traisera inainte de intaia venire ca fiind, in mod figurat ,,sub epitropi si ingrijitori, pana la vremea randuita de Tatal” (cap. 4:2). ,,Dar cand a venit implinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Sau, nascut din femeie, nascut sub lege, ca sa rascumpere pe cei de sub Lege, ca sa capatam infierea” (vers. 4.5).
Si ce s-a intamplat, intr-adevar, pentru copilul lui Dumnezeu cand a venit Hristos, in ce priveste ,,legea” care fusese ,,indrumatorul nostru”? Legile ceremoniale au incetat printr-o randuiala divina, deoarece jertfa lui Hristos a luat locul sacrificiilor de animale, si in felul acesta s-au sfarsit legile care guvernau astfel de sacrificii. In ce priveste randuielile civile, ele si-au pierdut insemnatatea pentru motivul simplu ca Israel a incetat de as mai fi popor ales, si i-a luat locul Israelul spiritual. In ce priveste legea morala, Decalogul, ea nu mai sta pe doua table de piatra, ca ceva separat de om. In schimb, aceia care sunt ,,indreptatiti prin credinta” (vers. 24) in Hristos devin fapturi noi in Hristos Isus (2Cor 5:17), cu Legea lui Dumnezeu scrisa in gandurile si in inimile lor (Evr 9:10). Si in felul acesta ,,neprihanirea [sau ,,cerintele”] legii” est ,,implinita” in ei (Rom 8:4). Bine face Pavel folosind aceasta metafora, cand declara ca noi ,,nu mai suntem sub indrumatorul acesta.” E dificil de a intelege cum a tras cineva concluzia ca Pavel vesteste aici desfiintarea Decalogului, marea Lege morala a lui Dumnezeu. Atata vreme cat dureaza inimile cele noi si gandurile cele noi ale copiilor lui Dumnezeu, legea divina, este gravata in ele.
3:26 Caci toti sunteti fii ai lui Dumnezeu, prin credinta in Hristos Isus.
Toti sunteti. Adica, atat iudei cat si neamurile (vezi vers. 24).
Fii ai lui Dumnezeu. [,,Copii ai lui Dumnezeu,” KJV]. Literal, ,,fii ai lui Dumnezeu,” fiind ,,nascuti din nou” ca membri ai familiei lui Dumnezeu din cer si de pe pamant (vezi Mat 5:9; Ioan 1:12.13; 3:3.5; Rom 8:15.16; 9:8.26; Efes 3:15; 1Ioan 3:1.2).
Prin credinta. Vezi Rom 1:5.17; Gal 3:11. Iudeii si neamurile la fel urmeaza sa fie mantuiti prin credinta, nu prin ,,faptele legii” (vezi cap. 2:16).
3:27 Toti care ati fost botezati pentru Hristos, v-ati imbracat cu Hristos.
Botezati pentru Hristos. [,,Botezati in Hristos,” KJV; ,,in Hristos v-ati botezat,” G. Galaction]. Vezi Mat 3:6; Rom 6:3.4.
V-ati imbracat cu Hristos. Vezi Rom 13:14; cf. Mat 22:11. Cuvantul tradus aici ,,imbracat cu” e de obicei folosit cu referire la imbracare. ,,A se imbraca” cu Hristos insemneaza a adopta principiile Lui, a imita exemplul Lui, a accepta calauzirea Lui, a deveni ca El (vezi 2Cor 5:17). Scriitorii greci vorbesc despre imbracarea cu Platon, Socrate, etc., insemnand prin aceasta a-i accepta ca mentori si a urma invataturile lor. Vezi Gal 5:22.23. A se ,,imbraca cu Hristos,” insemna a se dezbraca de sine si de firea veche.
3:28 Nu mai este nici Iudeu, nici Grec; nu mai este nici rob nici slobod; nu mai este nici parte barbateasca, nici parte femeiasca, fiindca toti sunteti una in Hristos Isus.
Nici iudeu, nici grec. Adica, iudeu sau dintre neamuri (vezi Rom 1:16). Crestinismul subordoneaza rolul neamului si nationalitatii principiului fratiei tuturor oamenilor (Fapte 17:26). Aici, insa, Pavel vorbeste despre pozitia iudeului si neiudeului inaintea lui Dumnezeu (vezi Fapte 10:34; cf. cu Mat 20:15). In imparatia lui Hristos toti sunt acoperiti cu aceiasi haina a dreptatii lui Isus Hristos. Dar pentru crestinii iudaizanti pe vremea lui Pavel o idee de felul acesta era erezie urat mirositoare. Ei sustineau ca singura cale de intrare in biserica crestina era prin iudaism, ca o persoana dintre neamuri trebuia mai intai sa fie circumcis – sa devina, ca sa zicem asa, iudeu – inainte de a fi acceptat in comuniunea crestina.
Nici rob, nici slobod. Inaintea lui Dumnezeu nu e deosebire intre sufletul unui rob, si al unui om liber. Robul este eligibil la mantuire pe acelasi temei ca si cel care nu e rob. Si unul si altul poate fi mantuit prin credinta. numai crestinismul inlatura deosebirile de rasa, nationalitate si pozitie sociala. Aici, insa, Pavel nu se ocupa cu subiectul sclaviei ca atare.
Nici parte barbateasca, nici parte femeiasca. In lumea veche, femeile erau considerate indeobste cu putin deasupra bunurilor mobile si in felul acesta, infinit inferioare barbatilor. Filosofii pagani uneori discutau daca o femeie are suflet sau nu. In unele societati pagane tatal sau sotul avea autoritate asupra femeilor din gospodaria lui pana intr-acolo ca putea sa ordone executarea lor. Ridicarea femeii la egalitate cu barbatul este rezultatul direct al invatarii si practicii crestine. Aici, insa, Pavel se gandeste la pozitia femeilor inaintea lui Dumnezeu ca suflete pacatoase avand nevoie de mantuire.
Una in Hristos. Cand preceptele divine ale iubirii de Dumnezeu si de oameni sunt facute active, inimile oamenilor sunt unite in stransa comuniune, unii cu altii, sub stapanirea Tatalui lor ceresc (vezi Mat 22:36-40).
3:29 Si daca sunteti ai lui Hristos, sunteti samanta lui Avraam, mostenitori prin fagaduinta.
,,Samanta” lui Avraam. Ca fiu al lui Avraam, Hristos a devenit intr-un anumit sens, mostenitor al fagaduintelor legamantului (vezi vers. 16). Prin botez dobandim inrudirea cu Hristos, si prin El dobandim dreptul de a participa la fagaduintele date lui Avraam (vers. 7-9). Cu privire la importanta data de iudei descendentei literale din Avraam (vezi Mat 3:9; Rom 9:1).
Mostenitori. Ca fii spirituali ai lui Avraam, crestinii au devenit ,,impreuna mostenitori cu Hristos” (Rom 8:17). Ca Fiu al lui Dumnezeu, Hristos este mostenitor al onoarei si slavei cerului, si cei care cred in El devin mostenitori ai unei pozitii de onoare in univers de care nu ar fi fost cu putinta sa se bucure fiintele create daca Cuvantul nu S-ar fi facut trup (Ioan 1:1.14). La intrupare, divinitatea si umanitatea au fost unite prin legaturi care nu vor fi niciodata rupte (DA 21,25.26). ca mostenitori cu Avraam ai fagaduintelor legamantului, toti cei care anuleaza inaltul lui exemplu de credinta vor intra in ,,cetatea care are temelii tari,” spre care ei privesc totdeauna in credinta (Evr 11:10). Vezi Gal 3:9.14.
Fagaduinta. Adica, ,,fagaduinta” lui Dumnezeu data lui Avraam de a indreptati atat pe iudei cat si neamurile, numai pe temeiul credintei fara ,,faptele legii” (vezi vers.8, 14, 16).
COMENTARII ELLEN G. WHITE
1 FE 332; 5T 142
1–4FE 196
1–5AA384
2 AA 208
7 DA 556; PP 153
8 DA 193; PP 154, 370
13 DA 741; PP 63; SR 225
16 AA 222; PP 169, 370
26 AA 208
27 3T 365; 4T 41; 6T 97
28 COL 386; DA 403; PP 370; 7T 225
29 PP 170