3:6 Tot asa si Avraam a crezut pe Dumnezeu, si credinta aceasta i-a fost socotita ca neprihanire.
Avraam a crezut pe Dumnezeu. Un citat din LXX la Gen 16:5, unde referirea este la acceptarea de catre Avraam a fagaduintelor legamantului prin credinta. Adversarii lui Pavel facusera sa para ca el nu avea stima pentru scrierile lui Moise, carora ei le dadeau o importanta exagerata. Acum pe propriul lor teren, Pavel citeaza din Moise pentru a dovedi pozitia sa. De fapt, experienta lui Avraam – cu care ei se laudau – e un exemplu de ceea ce Pavel crede ca trebuie sa fie experienta tuturor crestinilor. In Rom 4:1-3, Pavel citeaza acelasi pasaj din Scriptura ca dovada ca Avraam a fost indreptatit prin credinta si nu prin fapte. Daca lucrul acesta era adevarat cu privire la Avram, el trebuie sa fie adevarat si cu privire la descendentii lui (Gal 3:7) si de doua ori adevarat cu privire la copiii lui duhovnicesti (vers. 14. 26-29). Punctul important este superioritatea credintei fata de lege ca mijloc de a dobandi neprihanirea.
Socotita. Sau ,,luata in calcul”. Credinta lui Avraam a fost luata in consideratie in contul lui din cer, in felul acesta restabilindu-se balanta datoriilor. Prin acest mecanism, Dumnezeu a considerat pe Avraam neprihanit. Faptele nu aveau nimic de-a face cu realizarea acestui credit favorabil trecut in registrele cerului. Dumnezeu simplu i-a oferit neprihanirea si el a acceptat-o prin credinta considerand ca Dumnezeu intentiona exact ceea ce spunea. Propriile lui eforturi nu ar fi putut sa cumpere aceasta stare fericita. Vezi Rom 4:9-13.
Credinta nu satisface cerintele legii, deoarece legea cere ascultare desavarsita. De aceea, daca cineva urmeaza sa fie indreptatit prin credinta, acesta trebuie sa fie pe temeiul vreunui alt principiu decat faptele legii. Ca cineva sa fie creditat ca om drept insemneaza a fi iertat si a fi admis in favoarea lui Dumnezeu. Omul nu poate face nimic pentru a merita darul dreptatii lui Hristos; el nu o poate pretinde pe temeiul vreunui merit. Harul divin face cu putinta ca un Dumnezeu drept sa considere drept pe pacatosul pocait.
Neprihanire. [,,Dreptate,” KJV]. Gr. dikaiosune (vezi Mat 5:6).