3:20 Dar mijlocitorul nu este mijlocitorul unei singure parti, pe cand Dumnezeu, este unul singur.
Nu este mijlocitorul unei singure parti. Literal, ,,nu este al unuia,” adica, un mijlocitor nu reprezinta numai interesele unei singure persoane. Mijlocirea presupune doua sau mai multe parti, mijlocitorul reprezentand interesele tuturor. Poporul Israel a avut de-a face cu Moise la ratificarea vechiului legamant si la punerea in aplicare a seriei de randuieli care il insoteau.
Dumnezeu este unul singur. Legatura acestei afirmatii cu contextul ei nu este clar, ceea ce a dus la mai mult de 250 de explicatii diferite pe care comentatorii si altii le-au dat. Contextul presupune o reafirmare a lui Deu 6:4: ,,Domnul, Dumnezeu este singurul Domn,” si sugereaza ca Pavel se refera retroactiv la fagaduinta legamantului mentionat in Gal 3:18. Intregul capitol se ocupa cu deosebirea dintre mantuirea prin credinta in fagaduinta legamantului si mantuirea ,,prin faptele legii.” ,,Pe cand” din vers. 20 implica un contrast intre legea din vers. 19 si 20, si fagaduinta legamantului din vers. 18. Fagaduinta legamantului nu fusese ,,adaugata” la nimic, ea a fost data de Dumnezeu Insusi. In acord cu aceasta, vers.20 ar putea fi parafrazat dupa cum urmeaza: ,,Dar un mijlocitor implica o intelegere intre doua parti, insa fagaduinta legamantului nu era unilaterala – ea depindea numai de Dumnezeu si deci nu cerea nici un ,,mijlocitor.” In timp ce vechiul legamant (vezi Exo 16:60), era in forma unui contrat intre Dumnezeu si poporul ales, mediat de Moise (vezi Exo 19:3-8; 20:19-21; 21:1; 24:3-8; vezi Gal 3:15.19). Noul legamant sau cel vesnic, cu bunavointa acordat de Dumnezeu lui Avraam era simplu si in forma unei fagaduinte. Vechiul legamant era un acord din partea poporului sa asculte, in timp ce in noul legamant este necesar numai de a accepta fagaduinta prin credinta, si ascultarea urmeaza in chip natural (Gen 26:5).