2:6 Cei ce sunt socotiti ca fiind ceva orice ar fi fost ei, nu-mi pasa: Dumnezeu nu cauta la fata oamenilor acestia, zic, ei cei cu vaza nu mi-au adaugat nimic.
Socotiti ca fiind ceva. [,,Pareau sa fie ceva,” KJV]. Adica, probabil, apostolii insisi, conducatori recunoscuti ai bisericii. Persoanele acestea sunt de asemenea descrise in vers. 2 ca oameni ,,mai cu vaza” [,,cu reputatie”]. Versetul 6 continua firul cugetarii intrerupte de vers. 3-5. Pavel nu vorbeste aici dezaprobator despre acesti oameni ,,cu vaza” asa cum ar apare la prima vedere, deoarece acceptarea lui Pavel de catre ei si aprobarea din partea lor a Evangheliei lui (cap. 1:24; 2:9) constituie o dovada importanta care confirma autoritatea lui ca apostol. Vezi vers. 9.
Orice ar fost ei. Scopul acestei paranteze e de a reaminti galatenilor ca subiectul in discutie nu este excelenta apostolilor ci valabilitatea Evangheliei lui Pavel. Personalitatea, si chiar si slujba de rang inalt, are mai putina insemnatate decat adevarul. Fara indoiala cei doisprezece avusesera mari privilegii. Ei fusesera asociati personal cu Isus timp de trei ani. Ei Il auzisera predicand. Fusesera martori la minunile Lui. Pavel nu scade din importanta apostolilor, ci se straduieste sa lamureasca faptul ca pozitia si slujba lor nu puteau sa aiba nici o legatura de nici un fel cu problema aflata in discutie. Dumnezeu nu a consultat pe om cu privire la ce este adevarat, ci il insarcineaza sa faca cunoscut adevarul. La aceasta importanta datorie fusese chemat Pavel, la fel ca si cei doisprezece.
Fata oamenilor. [,,Persoana,” KJV]. Literal, ,,fata,” adica la infatisarea exterioara in contrast cu caracterul launtric (vezi 1Sa 26:7). Aceasta fiind metoda lui Dumnezeu de evaluare pentru ce ar trebui ca pozitia sau rangul sa fie considerate mai presus de caracter? Adevarul e de insemnatate capitala. In timp ce pozitia sau rangul celor care il vestesc este de mica insemnatate. Cu toate acestea, Pavel a sustinut totdeauna cu credinciosie pe cei numiti in locuri de raspundere in biserica. El tinea cu cea mai mare stima la aceia care, ca si el, fusesera insarcinati de Dumnezeu sa predice Evanghelia. El considera propria sa chemare ca o mare onoare si credea ca ea era plina de autoritate pe care el era obligata sa o exercite cand ocazia o cerea (vezi Rom 11:13; 2Cor 13:2). Comparati Fapte 10:34.
Nu mi-au adaugat. Evanghelia lui Pavel provenise din aceeasi sursa ca si aceea a apostolilor, si era o Evanghelie completa. A adauga la ea sau a scoate din ea ar fi stricat desavarsirea ei. Puterea argumentatiei lui este ca desi Pavel nu convenise in prealabil cu cei doisprezece si nici nu fusese invatat de ei, Evanghelia lui era la fel ca a lor. Examinand cererea iudaizantilor ca Tit si convertitii la crestinism dintre neamuri sa fie obligati sa se supuna la circumciziune, apostolii s-au gasit in complet acord cu Pavel. Ei nu au propus lui Pavel nici sa-si retuseze, nici sa-si modifice pozitia.