9:1 Apoi a strigat cu glas tare la urechile mele: Apropiati-va voi care trebuie sa pedepsiti cetatea, fiecare cu unealta lui de nimicire in mana!
Apoi a strigat. Capitolul 9 este o continuare a viziunii simbolice din capitolul 8. Profetul raporteaza ceea ce ii trece pe dinainte in vedere panoramica, lasandu-ne noua interpretarea cu privire la ceea ce e reprezentat de diferitele simboluri. Vorbitorul este acelasi ca in tot capitolul 8. Identitatea lui e aratata de felul cum i se adreseaza in versetul 8: ,,Ah! Doamne, Dumnezeule!”.
Trebuie sa pedepsiti. Sau ,,Care aveti raspunderea” . Expresia este o traducere a ebraicului pequddoth, singular, pequddah, un cuvant redat in alta parte prin ,,slujba” [KJV] (Isaia 60,17). Daca aceasta ultima traducere este aplicabila aici, atunci avem un tablou al supraveghetorilor, strajerilor sau pazitorilor (vezi Daniel 4,13) care au grija de executarea sentintelor lui Dumnezeu. Intreaga expresie mai poate fi redata si ca in LXX: ,,Razbunarea asupra cetatii s-a apropiat.”
9:2 Si iata ca au venit sase oameni de pe drumul portii de sus dinspre miaza noapte, fiecare cu unealta lui de nimicire in mana. In mijlocul lor era un om imbracat intr-o haina de in, si cu o calimara la brau. Au venit si s-au asezat langa altarul de arama.
Sase oameni. Acesti executori ai razbunarii sunt descrisi ca fiind oameni la infatisare. In prima aplicatie ei reprezinta pe babilonieni, care aveau sa execute sentinta asupra cetatii. In a doua aplicatie, ei simbolizeaza mijloacele de pedepsire, de la sfarsitul timpului, care vor executa sentinta, mai intai asupra acelora care au zis ca sunt pazitori spirituali ai poporului, si mai apoi asupra celor nelegiuiti in general.
Portii de sus. Intrucat curtile Templului erau construite in terase, curtea launtrica era mai sus. ,,Dinspre miazanoapte” desemneaza poarta ca pe aceea unde profetului ii fusese aratate idolatriile (capitolul 8,5).
In mijlocul lor era un om. Omul acesta era unul din cei sase care purtau uneltele de ucidere, si nu un al saptelea, asa cum afirma unii interpreti (vezi 3T 266, 267). El era ,,imbracat intr-o haina de in”, vesmantul preotesc obisnuit, si vesmantul special al marelui preot la ceremonia marii zile a Ispasirii (Levitic 16).
Calimara. Ebraica, qereth, un cuvant care apare numai aici, probabil derivat de la egipteanul gśty, ,,paleta unui scriitor”, aici o caseta continand pene, briceag si cerneala. LXX, probabil urmand un alt text, zice ,,o cingatoare de safir” in loc de ,,calimara”. Dar redarea ebraica pare sa fie cea preferabila.
9:3 Slava Dumnezeului lui Israel s-a ridicat de pe heruvimul pe care era, si s-a indreptat spre pragul casei; si el a chemat pe omul acela care era imbracat cu haina de in si care avea calimara la brau.
Slava. Adica, slava descrisa in capitolul 8,4, care era o reaparitie a viziunii descrise in capitolul 1.
9:4 Domnul i-a zis: Treci prin mijlocul cetatii, prin mijlocul Ierusalimului, si fa un semn pe fruntea oamenilor, care suspina si gem din pricina tuturor uraciunilor, care se savarsesc acolo.
Semn. Ebr. taw, ultima litera a alfabetului ebraic. Pe vremea lui Ezechiel litera aceasta ebraica era scrisa in forma de X. Insemnarea era facuta in viziune, si natura exacta a semnului poate ca nu este importanta. Interpretarea veche care vedea in semn o prefigurare a crucii este oarecum fantezista. In viziune semnul era fara indoiala literal, dar in semnificatie el se referea cu totul la caracter. Solul nu trebuia sa ia seama nici la nastere, nici la pozitie, ci sa insemneze numai pe aceia care gemeau pentru pacatosenia care stapanea si se tineau departe de ea.
Viziunea se referea in primul rand la nimicirea Ierusalimului de catre Nebucadnetar. Ea va avea o alta implinire in cursul scenelor de incheiere a istoriei lumii acesteia. Ea este intr-o stransa paralela cu viziunile din Apocalips 7,15.16. Semnul distinctiv din Apocalips este ,,pecetea Dumnezeului celui viu” si, ca si semnul din Ezechiel, e bazat pe calificari de caracter. Dumnezeu pune semnul Sau de aprobare pe toti aceia care, prin puterea Duhului Sfant, reflecta chipul lui Isus (vezi COL 67). Aceasta pecete de aprobare a fost asemanata cu semnul de proprietate al lui Dumnezeu, ca si cum Dumnezeu inscrie pe aceia care se califica pentru cetatenie in imparatia La. Numele si adresa Sa – ,,Dumnezeu, Noul Ierusalim” (TM 446).
Semnul exterior, vizibil al acestei completari a lucrarii harului in suflet va fi tinerea adevaratului Sabat al Bibliei (vezi 8T 117). Lucrul acesta se va realiza in felul urmator. Sabatul zilei a saptea a stat totdeauna ca zi a lui Dumnezeu de odihna randuita pentru om. Infiintata la creatiune (Geneza 2,1-3), ea a fost menita sa fie o obligatie perpetua. Porunca de a o tine a fost plasata in miezul legii morale (Exod 20,8-11). Nici Hristos nici apostolii Sai nu au desfiintat Sabatul. Marea apostazie care a urmat dupa moartea apostolilor, a urmarit sa-l inlature si sa puna in locul lui o alta zi de odihna, intaia zi a saptamanii. Dar Cuvantul lui Dumnezeu prezice o mare lucrare de reforma in ce priveste Sabatul, care sa preceada a doua venire a lui Hristos (Isaia 56,1.2.6-8; 58,12.13; Apocalips 14,6-12; vezi GC 451-460). El de asemenea prezice ca, simultan, Satana, marele conducator apostat, va inalta propriul sau sistem de religie contrafacut, prezentand un Sabat fals, duminica, drept zi de cult (Apocalips 13,14.9-12; comp. Daniel 7,25). El va avea succes pana acolo ca va fi in stare sa uneasca lumea intreaga intr-o mare miscare de reforma religioasa, un factor a carei caracteristica proeminenta va fi inaltarea duminicii (Apocalips 13,8; 14,8; 16,14; 18,3; vezi GC capitolul 35-40). Ca rezultat al eforturilor sale in directia aceasta lumea va fi impartita in doua tabere, cei care sunt credinciosi lui Dumnezeu si tin Sabatul Sau, si cei care se alatura la miscarea universala religioasa contrafacuta si onoreaza Sabatul fals. Tinerea adevaratului Sabat va deveni semnul distinctiv al adevaratului inchinator al lui Dumnezeu.
Si totusi nu tinerea exterioara a Sabatului constituie semnul. Sigiliul infatiseaza acele calificatii de caracter pe care trebuie sa le aiba toti cei care sunt socotiti vrednici de cetatenie in imparatia slavei care urmeaza sa se instaureze in curand. Numai cei care si-au curatit sufletele se vor agata de Sabat in vremea aceea ingrozitoare de necaz ce precede revenirea lui Hristos Isus. Pazitorii nesinceri ai Sabatului vor parasi randurile poporului lui Dumnezeu si se vor uni cu Satana impotriva cerului, si se vor asocia in lupa impotriva Carmuitorului universului (TM 465). In felul acesta numai cei autentici si sinceri raman ca singuri aparatori ai sfantului Sabat al lui Dumnezeu. Acestora li se vor alatura alti copii adevarati ai lui Dumnezeu care, pana atunci, au fost imprastiati prin diferitele comuniuni ale Crestinatatii, dar care, sub lumina in crestere a strigarii celei mari, imbratiseaza Sabatul si se alipesc ramasitei popoului lui Dumnezeu (vezi GC 611, 612).
Semnul este pus asupra acelora ,,care suspina si gem din pricina tuturor uraciunilor care se savarsesc acolo”. Aceia care apartin acestei categorii au fost descrisi ca deosebindu-se prin chinul sufletului lor din cauza decaderii din mijlocul poporului marturisit al lui Dumnezeu. Ei suspina si isi chinuiesc sufletul din pricina ca mandria, avaritia, egoismul si inselaciune de tot felul se gasesc in biserica. Ei se simt lipsiti de putere pentru a opri torentul de nelegiuire ce se revarsa si din cauza aceasta sunt plini de durere si de alarma (vezi 5T 210). Cei din cealalta categorie cauta sa arunce o manta peste relele existente si scuza marea nelegiuire care domneste pretutindeni. Ei pretind ca Dumnezeu este prea bun si prea milostiv pentru ca sa pedepseasca raul. Domnul nu va face nici bine, si nu va face nici rau, zic ei. Ei afirma ca Domnul nu asteapta un standard atat de inalt si va fi satisfacut cu o simpla dorinta de a face binele. Dar Domnul nu-Si poate schimba standardul. A face asa ceva ar insemna sa Se schimbe pe Sine Insusi. In schimb, El da har pentru castigarea oricarei virtuti si corectarea oricarui defect. El cere de la fiecare crestin sa se faca deplina intrebuintare de aceste prevederi. El nu cere nimic mai putin decat desavarsirea. Daca aceasta nu este atinsa, sufletul va fi gasit fara de pecetea lui Dumnezeu cand se sfarseste timpul de proba.
9:5 Iar celorlalti le-a zis, in auzul meu: Treceti dupa el in cetate, si loviti; ochiul vostru sa fie fara mila, si sa nu va indurati!
Verset ce nu a fost comentat.
9:6 Ucideti, si nimiciti pe batrani, pe tineri, pe fecioare, pe copii si pe femei; dar sa nu va atingeti de nici unul din cei ce au semnul pe frunte! Incepeti insa cu Locasul Meu cel sfant! Ei au inceput cu batranii, care erau inaintea Templului.
Incepeti insa cu Locasul Meu cel sfant. In aplicatia ei prima, decretul acesta marcheaza sfarsitul probarii Ierusalimului. Dumnezeu Isi epuizase mijloacele de a face apel la razvratitul Israel. Puterea Lui infranatoare urma sa fie data la o parte dinaintea haldeilor invadatori. Lipsite de mila, ostile lor urma sa execute sentinta: ,,ucideti si nimiciti pe batrani, pe tineri”. Ei urma sa inceapa de la sanctuar, unde se adunasera gramada cele mai marsave pacate ale poporului.
Scenele acestea vor fi repetate in zilele de pe urma. Judecata, si atunci, incepe de la ,,casa lui Dumnezeu” (1Petru 4,17), cu aceia carora Dumnezeu le daduse multa lumina si care statusera ca paznici ai intereselor spirituale ale poporului, dar care au tradat insarcinarea lor (5T 211). Acesti pastori necredinciosi primesc mai intai insulta ca va fi gramadita asupra lor de catre aceia care au fost inselati de viclenia lor (EW 282). Ulterior vor pieri in nimicirea generala care precede si insoteste a doua venire a lui Hristos (vezi Apocalips 15-19).
9:7 Si El le-a zis: Spurcati casa, si umpleti curtile cu morti! Iesiti Ei au iesit, si au inceput sa ucida in cetate.
Spurcati casa. Iudeii asteptau ca Dumnezeu sa crute casa Sa de spurcare. In lucrul acesta ei au fost dezamagiti. In parte, spurcarea a fost infaptuita prin cadavrele sangerande ale inchinatorilor idolatrii.
9:8 Pe cand ucideau ei astfel, si eu stateam inca singur acolo, am cazut cu fata la pamant, si am strigat: Ah! Doamne Dumnezeule, vrei sa nimicesti oare tot ce a mai ramas din Israel, varsandu-Ti urgia asupra Ierusalimului?
Stateam inca singur. In viziune, Ezechiel a vazut Ierusalimul redus la o cetate a mortilor. I se parea ca el statea singur in mijlocul celor ucisi. Nu se aminteste nimic aici cu privire la vreunii care, din cauza semnului protector, sa fi fost salvati. Evident ei constituiau o mica minoritate.
Ce a mai ramas din Israel. Cele zece triburi deja plecasera in captivitate in 723/722 i.Hr. (2Regi 17,6). Un numar de oameni din regatul de miazazi al lui Iuda fusesera transportati in 597 i.Hr., (vezi p. 568). Ezechiel pledeaza pentru ramasita inca lasata pe loc. Natura si marimea pacatului indreptateau pedeapsa.
9:9 El mi-a raspuns: Nelegiuirea casei lui Israel si Iuda este mare, peste masura de mare! Tara este plina de omoruri, si cetatea este plina de nedreptate; caci ei zic: Domnul a parasit tara si Domnul nu vede nimic!
Tara. Ebraica, ’eres care poate fi tradus si ,,pamant” . Ambele traduceri dau un sens inteligibil. Oamenii spuneau ca Domnul nu este preocupat de purtarea oamenilor. Ei isi inchipuiau ca au libertatea sa se poarte asa cum alegeau unul fata de altul, fara sa le ceara nimeni socoteala de faptele lor. Rezultatul a fost decaderea morala.
COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE
1 5T 207
1, 2 GC 656; 3T 266
2–7TM 431
3–65T 207
4 GC 656; PK 590; TM 445; 3T 266, 370; 5T 210, 474
4–65T 505
5, 6 3T 267; 5T 211
6 GC 656
10 TM 432
11 EW 279; SR 402
9:10 De aceea si Eu voi fi fara mila, si nu Ma voi indura, ci voi face sa cada asupra capului lor faptele lor.
Verset ce nu a fost comentat.
9:11 Si iata ca omul cel imbracat in haina de in, si care avea calimara la brau, a adus urmatorul raspuns: Am facut ce mi-ai poruncit!
Verset ce nu a fost comentat.