9:4 Domnul i-a zis: Treci prin mijlocul cetatii, prin mijlocul Ierusalimului, si fa un semn pe fruntea oamenilor, care suspina si gem din pricina tuturor uraciunilor, care se savarsesc acolo.
Semn. Ebr. taw, ultima litera a alfabetului ebraic. Pe vremea lui Ezechiel litera aceasta ebraica era scrisa in forma de X. Insemnarea era facuta in viziune, si natura exacta a semnului poate ca nu este importanta. Interpretarea veche care vedea in semn o prefigurare a crucii este oarecum fantezista. In viziune semnul era fara indoiala literal, dar in semnificatie el se referea cu totul la caracter. Solul nu trebuia sa ia seama nici la nastere, nici la pozitie, ci sa insemneze numai pe aceia care gemeau pentru pacatosenia care stapanea si se tineau departe de ea.
Viziunea se referea in primul rand la nimicirea Ierusalimului de catre Nebucadnetar. Ea va avea o alta implinire in cursul scenelor de incheiere a istoriei lumii acesteia. Ea este intr-o stransa paralela cu viziunile din Apocalips 7,15.16. Semnul distinctiv din Apocalips este ,,pecetea Dumnezeului celui viu” si, ca si semnul din Ezechiel, e bazat pe calificari de caracter. Dumnezeu pune semnul Sau de aprobare pe toti aceia care, prin puterea Duhului Sfant, reflecta chipul lui Isus (vezi COL 67). Aceasta pecete de aprobare a fost asemanata cu semnul de proprietate al lui Dumnezeu, ca si cum Dumnezeu inscrie pe aceia care se califica pentru cetatenie in imparatia La. Numele si adresa Sa – ,,Dumnezeu, Noul Ierusalim” (TM 446).
Semnul exterior, vizibil al acestei completari a lucrarii harului in suflet va fi tinerea adevaratului Sabat al Bibliei (vezi 8T 117). Lucrul acesta se va realiza in felul urmator. Sabatul zilei a saptea a stat totdeauna ca zi a lui Dumnezeu de odihna randuita pentru om. Infiintata la creatiune (Geneza 2,1-3), ea a fost menita sa fie o obligatie perpetua. Porunca de a o tine a fost plasata in miezul legii morale (Exod 20,8-11). Nici Hristos nici apostolii Sai nu au desfiintat Sabatul. Marea apostazie care a urmat dupa moartea apostolilor, a urmarit sa-l inlature si sa puna in locul lui o alta zi de odihna, intaia zi a saptamanii. Dar Cuvantul lui Dumnezeu prezice o mare lucrare de reforma in ce priveste Sabatul, care sa preceada a doua venire a lui Hristos (Isaia 56,1.2.6-8; 58,12.13; Apocalips 14,6-12; vezi GC 451-460). El de asemenea prezice ca, simultan, Satana, marele conducator apostat, va inalta propriul sau sistem de religie contrafacut, prezentand un Sabat fals, duminica, drept zi de cult (Apocalips 13,14.9-12; comp. Daniel 7,25). El va avea succes pana acolo ca va fi in stare sa uneasca lumea intreaga intr-o mare miscare de reforma religioasa, un factor a carei caracteristica proeminenta va fi inaltarea duminicii (Apocalips 13,8; 14,8; 16,14; 18,3; vezi GC capitolul 35-40). Ca rezultat al eforturilor sale in directia aceasta lumea va fi impartita in doua tabere, cei care sunt credinciosi lui Dumnezeu si tin Sabatul Sau, si cei care se alatura la miscarea universala religioasa contrafacuta si onoreaza Sabatul fals. Tinerea adevaratului Sabat va deveni semnul distinctiv al adevaratului inchinator al lui Dumnezeu.
Si totusi nu tinerea exterioara a Sabatului constituie semnul. Sigiliul infatiseaza acele calificatii de caracter pe care trebuie sa le aiba toti cei care sunt socotiti vrednici de cetatenie in imparatia slavei care urmeaza sa se instaureze in curand. Numai cei care si-au curatit sufletele se vor agata de Sabat in vremea aceea ingrozitoare de necaz ce precede revenirea lui Hristos Isus. Pazitorii nesinceri ai Sabatului vor parasi randurile poporului lui Dumnezeu si se vor uni cu Satana impotriva cerului, si se vor asocia in lupa impotriva Carmuitorului universului (TM 465). In felul acesta numai cei autentici si sinceri raman ca singuri aparatori ai sfantului Sabat al lui Dumnezeu. Acestora li se vor alatura alti copii adevarati ai lui Dumnezeu care, pana atunci, au fost imprastiati prin diferitele comuniuni ale Crestinatatii, dar care, sub lumina in crestere a strigarii celei mari, imbratiseaza Sabatul si se alipesc ramasitei popoului lui Dumnezeu (vezi GC 611, 612).
Semnul este pus asupra acelora ,,care suspina si gem din pricina tuturor uraciunilor care se savarsesc acolo”. Aceia care apartin acestei categorii au fost descrisi ca deosebindu-se prin chinul sufletului lor din cauza decaderii din mijlocul poporului marturisit al lui Dumnezeu. Ei suspina si isi chinuiesc sufletul din pricina ca mandria, avaritia, egoismul si inselaciune de tot felul se gasesc in biserica. Ei se simt lipsiti de putere pentru a opri torentul de nelegiuire ce se revarsa si din cauza aceasta sunt plini de durere si de alarma (vezi 5T 210). Cei din cealalta categorie cauta sa arunce o manta peste relele existente si scuza marea nelegiuire care domneste pretutindeni. Ei pretind ca Dumnezeu este prea bun si prea milostiv pentru ca sa pedepseasca raul. Domnul nu va face nici bine, si nu va face nici rau, zic ei. Ei afirma ca Domnul nu asteapta un standard atat de inalt si va fi satisfacut cu o simpla dorinta de a face binele. Dar Domnul nu-Si poate schimba standardul. A face asa ceva ar insemna sa Se schimbe pe Sine Insusi. In schimb, El da har pentru castigarea oricarei virtuti si corectarea oricarui defect. El cere de la fiecare crestin sa se faca deplina intrebuintare de aceste prevederi. El nu cere nimic mai putin decat desavarsirea. Daca aceasta nu este atinsa, sufletul va fi gasit fara de pecetea lui Dumnezeu cand se sfarseste timpul de proba.