36:26 Va voi da o inima noua, si voi pune in voi un duh nou; voi scoate din trupul vostru inima de piatra, si va voi da o inima de carne.
O inima noua. Versetul acesta scoate la iveala povara centrala a invataturii lui Ezechiel. Fagaduintele de restaurare erau conditionate de reinnoirea spirituala si morala a poporului. Totdeauna incepand de la Sinai Dumnezeu cautase sa introduca principiile noului legamant, dar poporul refuzase sa le primeasca (vezi comentariul la cap. 16,60). Ei nu au inteles ca fara de har dumnezeiesc si o schimbare a inimii nu puteau sa dea ascultarea necesara. A fost povara neintrerupta a profetilor aceea de a conduce poporul la aceasta experienta mai inalta. In textul acesta Ezechiel staruie calduros pe langa captivi, aratandu-le singura temelie pentru succes viitor. Vor fi ei dispusi, in cele din urma, sa renunte la indreptatirea lor de sine si sa primeasca maretele prevederi ale noului legamant?
Vor inceta ei zadarnicele lor stradanii de a-si stabili propria lor dreptate si vor accepta ei dreptatea lui Dumnezeu? Oferta le apartinea. Istoria raporteaza ca ei au desconsiderat-o si au devenit chiar si mai bogati (vezi p. 32, 33).
Este o mare primejdie ca, in propria noastra era a iluminarii, oamenii sa aleaga sa traiasca sub conditiile vechiului legamant. Ei isi dau seama ca ascultarea este o conditie necesara, dar stradaniile lor pornesc din inimi nesfintite. Ei incearca imposibilul. Ei ajung in descurajare. Ei striga: ,,O, nenorocitul, de mine!” (Romani 7,24). Daca in momentul disperarii ei l-ar fi gasit pe Isus, atunci ceea ce era cu neputinta Legii, El i-ar fi facut in stare sa faca (Romani 8,3). Prin locuirea inauntru a lui Hristos ,,porunca Legii era implinita in ei” (Romani 8,4).