26:2 Fiul omului, pentru ca Tirul a zis despre Ierusalim: Ha! Ha! Este zdrobita poarta popoarelor! Si se intoarce la mine! Ma voi imbogati, caci el a ramas pustiu!
Tirul. Tirul era o puternica cetate comerciala alcatuita din Tirul Vechi, situat pe continent, si Tirul Nou, zidit pe o insula stancoasa cu o suprafata de vreo 140 de pogoane la vreo jumatate de mila de tarm. Tirul Nou avea doua porturi, unul la miaza-noapte si unul la miaza-zi. Din acestea Tirienii isi trimeteau flotele lor de corabii pana in Atlantic, in Africa de Vest si probabil Britania. Tirul a intemeiat colonii in Spania si in Africa de Nord, dintre care unele au devenit renumite, ca de pilda Cartagina, Gades si Abdera. Tirul era vestit si pentru marinarii lui. Produsele lui manufacturate, ca de pilda obiecte de arama, textile (indeosebi purpura vopsita), obiecte de sticla si ceramica, erau vestite in lumea intreaga.
Fenicienii vorbeau o limba semitica. Religia lor juca un rol de frunte in viata lor. Principalul lor zeu era Melkarth (uneori numit Baal Mell-Kart), zeul patron al Tirului. Acesta a fost acel Baal caruia i se aducea inchinare de catre Israel sub influenta Izabelei. Ei se mai inchinau si lui Astoret si altor divinitati prin orgii de natura cea mai stricata (vezi Vol. II, p. 38-41).
Cu privire la istoria Feniciei antice vezi comentariul la Geneza 10,6.15.17.18; Vol II, p. 67-69.
Ha! Ha! Vezi comentariul la cap. 25,3. Bucuria Tirului la caderea Ierusalimului pare sa fi fost cu totul egoista. In zilele lui Solomon, Ierusalimul fusese un mare centru comercial continental prin care decurgea comertul din Arabia si chiar din India. Ierusalimul, fara indoiala, se imbogatise din comertul cu Fenicienii. Chiar si in declinul lui, din cauza importantei asezarii lui, Ierusalimul fara indoiala fusese centrul multor tranzactii comerciale pe care Tirul ar fi fost fericit sa le monopolizeze.