2:8 Tu, insa, fiul omului, asculta ce-ti spun! Nu fi indaratnic, ca aceasta casa de indaratnici! Deschide-ti gura, si mananca ce-ti voi da!
Nu fi indaratnic. Era primejdia ca avand o perspectiva atat de descurajatoare, Ezechiel sa se dea inapoi de la raspunderea sa. Dand astfel inapoi, el s-ar fi identificat chiar cu razvratirea despre care era trimis sa mustre. Era primejdia de a fi influentat de mediul sau de apostazie predominanta si a pierde simtul pacatoseniei peste masura de mare a pacatului. Exista o otrava perfida in atmosfera unei societati rele. E dificil ca un om sa fie credincios printre necredinciosi, mai ales cand cei necredinciosi profereaza aceleasi nadejdi si aspiratii ca si el. Acesta e motivul pentru care primejdia cea mai mare pentru biserica este dinauntru si nu din afara. Daca tocmai cei chemati sa fie conducatori sunt ,,razvratiti” [,,indaratnici”], asemenea ,,casei razvratite”, atunci ce altceva se poate astepta decat o abatere generalizata de la Dumnezeu? Istoria apostaziei lui Israel da la iveala rezultatul otravitor a ceea ce se intampla cand oamenii privesc la oameni si isi pun increderea in conducatori omenesti care, tocmai ei, practica raul.
Mananca ce-ti voi da. Aceasta este o profetie simbolica, iar profetul a mancat sulul in viziune, nu in realitate (vezi comentariul la v. 2). Imaginea este plina de implicatii spirituale. Pentru ca sa aiba ce oferi semenilor sai, invatatorul trebuie mai intai sa primeasca de la Dumnezeu. Apoi, asa dupa cum hrana fizica introdusa in corp devine carne, sange si sare, tot asa solia trebuie sa fie insusita si sa devina o parte din sol. Invatatorul nu poate fi pregatit pentru serviciu printr-o cunoastere superficiala si nesigura a soliei. Solia trebuie sa se impregneze in adancurile naturii sale, trebuie sa patrunda fiinta lui, trebuie sa intre in toate functiunile vietii lui spirituale. Ea trebuie sa devina o parte integranta din gandirea si viata lui.