2:5 Fie ca vor asculta, fie ca nu vor asculta, caci sunt o casa de indaratnici vor sti totusi ca in mijlocul lor este un proroc.
Nu te vor asculta. Sau ,,Suferi” . Adica, vor neglija de a lua aminte. Compara aceeasi formula in versetul 7; capitolul 3,11; comp. capitolul 3,27. Neascultarea nu trebuie sa fie atribuita unui act de predestinatie. Planul lui Dumnezeu de mantuire cuprinde pe toti: ,,Harul lui Dumnezeu care aduce mantuire pentru toti oamenii a fost aratat” (Tit 2,11); Dumnezeu ,,doreste ca nici unul sa nu piara” (2Petru 3,9). Tuturor le e dat un prilej corespunzator pentru mantuire. Isus este lumina ,,care lumineaza pe orice om, venind in lume” (Ioan 1,9). Toate influentele posibil care sunt compatibile cu libera alegere si cu problemele marii lupte sunt aduse sa lucreze asupra oamenilor pentru a-i determina sa primeasca mantuirea oferita. Dar ramane pe seama oamenilor sa hotarasca daca o vor primi sau nu. Cei neascultatori sunt fara scuza. Dumnezeu va putea sa spuna cu privire la fiecare suflet care cumva se va pierde: ,,Ce as mai fi putut face… si nu i-am facut?” (Isaia 5,4). In felul acesta oamenii se nimicesc pe ei insisi prin refuzul lor de a primi mantuirea lui Hristos (vezi 5T120). Ca un eveniment culminant in marea lupta, istoria lumii va fi zugravita in forma unei privelisti panoramice descoperind fiecarui suflet legatura lui cu problemele marii lupte. Drept urmare, toti vor recunoaste dreptatea lui Dumnezeu si caracterul adecvat al harului oferit lor (Romani 14, 10.11; Apocalips 15,3; GC 666-671).
Vor sti totusi. Dovada suprema ca profetul are imputerniciri dumnezeiesti e implinirea cuvantului lui. Dar chiar si cand el face cunoscuta solia sa, Duhul Sfant marturiseste inimilor inasprite faptul ca solia solului lui Dumnezeu este din cer. Captivilor razvratiti, Duhul Sfant urma sa le dea convingerea ca umblarea lor de incapatanata neevlavie era neindreptatita. S-ar fi putut ca pe fata ei sa-si bata joc de solul dumnezeiesc, dar, sub ranjetul batjocoritor, urma sa fie o teama adanc inradacinata ca glasul pe care ei il respingeau era cu adevarat glasul lui Dumnezeu. Soliile lui Ezechiel urmau sa fie sau ,,o mireasma de la moare spre moarte” sau ,,de la viata spre viata” (2Corinteni 2,16).