18:1 Cuvantul Domnului mi-a vorbit, astfel:
Cuvantul Domnului. Incepe o noua parte, care se ocupa de raspunderea persoanei ca individ. De repetate ori Ezechiel scosese in evidenta siguranta venirii pedepselor, nadajduind ca prin aceasta sa conduca poporul la pocainta. Dar acest scop salutar a fost impiedicat de la realizare prin felul cum au fost interpretate aceste pedepse. Poporul considera ca ei erau copii nevinovati care sufera pentru nedreptatea parintilor lor si ca, prin urmare, pocainta era lipsita de rost si de folos. Ei nu erau inclinati sa recunoasca propria lor vina sau sa admita propria lor raspundere.
18:2 Pentru ce spuneti voi zicatoarea aceasta in tara lui Israel: Parintii au mancat agurida, si copiilor li s-au sterpezit dintii?
Pentru ce spuneti voi zicatoarea aceasta? Sau ,,Voi folositi proverbul acesta” . Faptul ca era intitulata ,,proverb”, arata ca expresia era populara. Timpul la care verbul este in ebraica arata ca cuvintele erau repetate deseori. Ieremia s-a referit la proverbul acesta si l-a osandit (Ieremia 31,29.30). Agurida pe care o mancasera parintii, reprezenta propriile lor pacate. Sterpezirea dintilor copiilor, reprezenta suferinta pe care o indurau iudeii datorita pacatelor parintilor lor. La suprafata ar parea ca acest proverb este in armonie cu ceea ce este anume declarat in porunca a doua, ca nelegiuirile parintilor sunt pedepsite in copii (Exod 20,5; 34,7; Deuteronom 5,9). Atunci de ce sa o osandeasca Ezechiel atat de puternic? Declaratia lui Ezechiel si declaratia din lege se ocupa cu doua aspecte diferite ale problemei. Contemporanii lui Ezechiel sustineau ca ei sufereau din cauza vinovatiei parintilor lor. Legea se ocupa cu transmiterea mai departe a stricaciunii. ,,Este inevitabil ca copiii sa sufere pe urma consecintelor faptelor rele parintesti, dar ei nu sunt pedepsiti pentru vinovatia parintilor decat daca iau parte la pacatele lor” (PP 306).
Pacatul a stricat si a degradat natura lui Adam si a Evei. Era cu neputinta pentru parintii omenirii sa transmita urmasilor lor ceea ce ei insisi nu posedau (vezi GC 533). De aici noi, ca odrasle ale lor, suferim rezultatul calcarii de lege a stramosilor nostri, dar nu datorita unei puneri in socoteala arbitrara a vinovatiei lor. Daca acestea din urma ar fi adevarate, acuzatia de procedura nedreapta ar fi putut fi sustinuta. Dar in cazul de mai inainte, elementul de nedreptate este inlaturat de observatia ca singura cale alternativa ar fi fost desfiintarea familiei omenesti la data celui dintai pacat. Punerea in aplicatie a planului de mantuire cuprindea in sine necesitatea perpetuarii vietii primilor nostri parinti chiar daca o astfel de perpetuare ar permite exercitarea legii ereditatii. Totusi, situatia era dreapta, avand in vedere faptul ca planul mantuirii era instituit, deoarece el prevedea masuri pentru eliberarea finala de poftele stricate, moravurile decazute, de boli si degenerare fizica, care sunt transmise ca o mostenire de la tata la fiu. El mai prevedea si biruinta in viata aceasta asupra tendintelor spre rau mostenite sau cultivate. Efectul ultim salutar va fi nu numai mantuirea a nenumarate multimi, ci si o imunitate vesnica fata de incalcari viitoare. Concetatenii lui Ezechiel n-au izbutit sa inteleaga adevarul acesta si acuzau in chip neintemeiat pe Dumnezeu ca aduce asupra lor pedeapsa pentru un pacat de care ei nu erau deloc raspunzatori.
18:3 Pe viata Mea, zice Domnul, Dumnezeu ca nu veti mai avea prilej sa spuneti zicatoarea aceasta in Israel.
Verset ce nu a fost comentat.
18:4 Iata ca toate sufletele sunt ale Mele. Dupa cum sufletul fiului este al Meu, tot asa si sufletul tatalui este al Meu. Sufletul care pacatuieste, acela va muri.
Toate sufletele sunt ale Mele. Ele sunt ale lui Dumnezeu prin dreptul de creatiune. Toate sunt egal fapturile Sale, si purtarea Lui cu ele este fara prejudecata sau partinire. El le iubeste pe toate si vrea sa le mantuiasca pe toate si pedeapsa vine numai cand este meritata.
Sufletul care pacatuieste. Cu toate ca Ezechiel vorbea in primul rand de pedepsele care erau sa vina fara intarziere, cuvintele lui au aplicatie mai cuprinzatoare. Ele sunt la fel de adevarate cu privire la moartea a doua finala si irevocabila (Apocalips 20,14; comp. Matei 10,28). In universul refacut al lui Dumnezeu nu va fi lasata nici o urma de pacat. Nu va ramane nimic, ca sa reaminteasca blestemul, ca de pilda suflete care sa arda vesnic intr-un iad care sa dainuiasca vesnic. Biruinta lui Dumnezeu asupra pacatului va fi deplina. Ideea ca pacatosilor le va fi acordata viata vesnica, desi in chin, este cu totul contrarie Scripturilor. Doctrina aceasta se sprijina pe premisa falsa ca sufletul este o entitate separata si este indestructibil. Dar ideea aceasta este derivata, nu din Scripturi, ci din conceptii filozofice false care si-au aflat intrarea de timpuriu in gandirea iudaica si crestina. Cuvantul tradus ,,suflet” (nephesh), nu se refera la vreo parte nemuritoare a omului si nici la vreun principiu datator de viata din om. El este echivalent cu ,,om”, ,,persoana” sau ,,eu”. Nephesh se refera la om ca o persoana unica, diferita de oricare alta persoana. Cand aceasta identitate particulara este scoasa in evidenta, Scripturile numesc pe om ,,suflet”. Ezechiel declara aici asa: ,,Persoana care pacatuieste va muri”. Cu privire la o tratare mai pe larg a lui nephesh, vezi comentariul la Psalmi 16,10.
18:5 Omul care este drept, care face judecata si dreptate,
Judecata si dreptate. Compara Mica 6,8.
18:6 care nu mananca pe munti carne jertfita idolilor, si nu ridica ochii spre idolii casei lui Israel, care nu necinsteste nevasta aproapelui sau, si nu se apropie de nevasta sa in timpul necurateniei ei,
Mananca pe munti. Adica, mananca lucrurile jertfite dumnezeilor pagani. Dumnezeu osandea cu asprime astfel de participari la festivitati pagane (Ezechiel 16,16; 22,9; comp. Deuteronom 12,2).
Nu ridica ochii. Probabil aratand o nesatioasa dorinta dupa idolatrie (vezi Geneza 19,26; Matei 5,28-30).
Necinsteste. Vezi Exod 20,14; Levitic 20,10.
Se apropie. Vezi Levitic 18,19; 20,18.
18:7 care n-asupreste pe nimeni, care da inapoi datornicului zalogul, care nu rapeste nimic, care da din painea lui celui flamand si inveleste cu o haina pe cel gol,
Zalogul. Vezi Exod 22,26; Deuteronom 24,6.13.
Da din painea lui. O virtute adesea impusa si proslavita (vezi Iov 31,16-22; Isaia 58,5-7; Matei 25,34-46; Iacov 1,27; 2,15.16).
18:8 care nu imprumuta cu dobanda si nu ia camata, care isi abate mana de la nelegiuire si judeca dupa adevar intre un om si altul,
Candela. Dobanda, nu numai nemasurat de mare, ci si de orice marime. Legea mozaica oprea ca iudeii sa ia dobanda de la fratii lor care saracisera, dar le ingaduia sa o ia de la un strain (vezi comentariul la Exod 22,25; vezi Deuteronom 23,19.20).
Judeca dupa adevar. Vezi Isaia 33,15; Ieremia 7,5; Zaharia 7,9. Dumnezeu cere din partea tuturor copiilor Sai dreptate, credinciosie si cinste deplina.
18:9 care urmeaza legile Mele si pazeste poruncile Mele, lucrand cu credinciosie, omul acela este drept, si va trai negresit, zice Domnul, Dumnezeu.
Va trai negresit. Ezechiel, fara indoiala, intentiona ca aceste cuvinte sa se aplice in primul rand la prosperitatea temporala in aceasta lume prezenta, dar ele sunt tot atat de adevarate cu privire la viata viitoare nemuritoare. Viata vesnica este primita cand sufletul primeste pe Hristos. Isus a spus: ,,Cine crede in Mine, are viata vesnica” (Ioan 6,47; comp. 1 Ioan 5,11.12). ,,Hristos a devenit de aceeasi faptura cu noi pentru ca noi sa putem deveni un spirit cu El. Tocmai pe temeiul acestei uniri urmeaza ca noi sa iesim din mormant, nu numai ca o manifestare a puterii lui Hristos, ci pentru ca, prin credinta, viata Lui a ajuns sa fie viata noastra” (DA 388).
18:10 Daca acum omul acesta are un fiu iute la manie, care varsa sange, sau care face ceva de felul acesta;
Iute la manie. Sau ,,Un talhar” . Versetele 10-13 descriu cazul unui fiu care, in loc de a urma exemplul cel bun al tatalui sau evlavios, adopta un comportament exact opus, paraseste cu nepasare virtutea si se deda la nelegiuiri.
18:11 daca acest fiu nu se ia in nimic dupa purtarea tatalui sau neprihanit, ci mananca pe munti, necinsteste pe nevasta aproapelui sau,
Verset ce nu a fost comentat.
18:12 asupreste pe cel nenorocit si pe cel lipsit, rapeste, nu da inapoi zalogul, ridica ochii spre idoli si face uraciuni,
Verset ce nu a fost comentat.
18:13 imprumuta cu dobanda si ia camata, s-ar putea oare sa traiasca un astfel de fiu? Nu va trai; a savarsit toate aceste uraciuni, de aceea trebuie sa moara. Sangele lui sa cada asupra capului lui!
Verset ce nu a fost comentat.
18:14 Dar daca un om are un fiu, care vede toate pacatele tatalui sau, le vede, dar nu face la fel;
Nu face la fel. Versetele 14-18 descriu cazul unui fiu care, impresionat de pacatele tatalui sau, este influentat ca sa evite nelegiuirea tatalui sau. Aici tatal a mancat ,,agurida”, si dintii fiului nu s-au strepezit (vezi v. 2). Parabola in felul acesta este direct contrazisa. Fiecare om urmeaza sa fie judecat dupa propriul sau caracter individual.
Cu toate acestea, este adevarat ca fiul unui om drept poate avea anumite avantaje, si fiul unui parinte nelegiuit, anumite piedici cu privire la formarea unui caracter drept. Totusi, raspunderea unui om este direct proportionala cu privilegiul sau (vezi Luca 12,48). Dar, intrucat Evanghelia cuprinde in sine puterea de a birui inclinatiile spre rau mostenite sau cultivate, efectul unei mosteniri nefavorabile poate fi facut sa dispara, cel putin in ceea ce se cere pentru ajungerea la un caracter necesar. Si, intrucat toti au privilegiul de a primi Evanghelia, nimeni nu poate oferi in chip valabil Judecatorului in ziua de apoi scuza cuprinsa in parabola ,,aguridei”. Omul care este pierdut nu va avea pe cine sa invinuiasca in afara de sine pentru indepartarea sa de la cer.
18:15 daca fiul acela nu mananca pe munti si nu ridica ochii spre idolii casei lui Israel, nu necinsteste pe nevasta aproapelui sau,
Verset ce nu a fost comentat.
18:16 nu asupreste pe nimeni, nu ia nici un zalog, nu rapeste, ci da din painea lui celui flamand si acopera cu o haina pe cel gol,
Verset ce nu a fost comentat.
18:17 isi abate mana de la nelegiuire, nu ia nici dobanda nici camata, pazeste poruncile Mele si urmeaza legile Mele, acela nu va muri pentru nelegiuirea tatalui sau, ci va trai negresit.
Verset ce nu a fost comentat.
18:18 Dar tatal sau, care a fost un asupritor, a rapit de la altii, a facut in mijlocul poporului sau ce nu este bine, el va muri pentru nelegiuirea lui!
Verset ce nu a fost comentat.
18:19 Voi insa ziceti: Pentru ce nu poarta fiul pedeapsa pentru nelegiuirea tatalui sau? Pentru ca fiul a lucrat dupa neprihanire si dreptate, a pazit si a implinit toate legile Mele; el va trai negresit!
Pentru ce nu poarta fiul faradelegea? Sau ,,Pentru ce? Nu poarta fiul?” . Intrebarea poate isi are obarsia in faptul ca parabola aparent contrazice invatatura legii, lucrarile naturii, si parerea populara. Ezechiel nu intra la discutie pe chestiunea obiectiei omului, ci repeta legea raspunderii individuale. In conceptia iudaica, individul era privit ca o parte a unei natiuni sau familii. Invatatura noua a lui Ezechiel era un precursor al uneia din conceptiile de baza ale noului legamant. Sub vechiul legamant (vezi comentariul la cap. 16,60) oamenii credeau ca mantuirea era bazata pe o legatura din afara cu sistemul central al cultului. Preotul era interpretul legii divine si persoana, in loc de a cerceta ea insasi Scripturile, depindea de interpretarea conducatorilor religiosi. In noul legamant se spune lamurit: ,,Si nu vor mai invata fiecare pe vecinul sau pe fratele sau zicand cunoaste pe Domnul! Caci toti Ma vor cunoaste, de la cel mai mic pana la cel mai mare dintre ei” (Evrei 8,11; comp. Ieremia 31,34). Toti urmau sa aiba intrare directa la Dumnezeu. Ei nu aveau sa se mai inchine la Ierusalim, prin ceremonie externa, ci sa I se inchine in duh si adevar (Ioan 4,21-24). Dumnezeu cere dreptate si indurare fata de oameni si smerenie fata de El (Mica 6,8).
18:20 Sufletul care pacatuieste, acela va muri. Fiul nu va purta nelegiuirea tatalui sau, si tatal nu va purta nelegiuirea fiului sau! Neprihanirea celui neprihanit va fi peste el, si rautatea celui rau va fi peste el.
Sufletul. Vezi comentariul la v. 4
18:21 Dar daca cel rau se intoarce de la toate pacatele pe care le-a savarsit, si pazeste toate legile Mele si face ce este drept si placut, va trai negresit, nu va muri.
Daca cel rau se intoarce. Acum este cercetata schimbarea din caracter mai intai, cazul unui om nelegiuit care se pocaieste si face dreptate (v. 21-23, 27, 28), si al doilea, cazul unui om drept care cade in nelegiuire (v. 24-26).
18:22 Toate faradelegile pe care le-a facut, i se vor uita! El va trai, din pricina neprihanirii in care a trait.
I se vor uita. Ezechiel acum devine un propovaduitor al Evangheliei. Tema lui este indreptatirea prin credinta. Pacatele nu mai sunt amintite pacatosului. Deoarece prin pocainta si marturisire, ele au fost deplin iertate. Ele au fost toate asezate asupra lui Isus, care a devenit inlocuitorul si garantul pacatosului. Si Domnul, in schimb, ,,pune ascultarea Fiului Sau in socoteala pacatosului. Dreptatea lui Hristos este primita in locul starii de nedesavarsire a omului, si Dumnezeu primeste, iarta si indreptateste sufletul care se pocaieste si crede, se poarta cu el ca si cum ar fi drept, si-l iubeste asa cum iubeste pe Fiul Sau” (Ellen G. White RH, 4 noiembrie 1890). Acestea sunt prevederile minunate ale planului Cerului.
Omul este primit inaintea lui Dumnezeu ca si cum n-ar fi pacatuit (vezi SC 67). In felul acesta, deplin predat lui Dumnezeu, el nu mai are nevoie sa se intrebe cu privire la ceea ce Hristos si Tatal gandesc despre el, ci cu privire la ceea ce Dumnezeu gandeste despre Hristos, inlocuitorul omului (vezi Ellen G. White, GCB, 23 aprilie 1901, p. 4/9-422).
18:23 Doresc Eu moartea pacatosului? zice Domnul, Dumnezeu. Nu doresc Eu mai degraba ca el sa se intoarca de pe caile lui si sa traiasca?
Doresc Eu moartea pacatosului? Sau ,,Am eu vreo placere?”. Compara cu 1 Timotei 2,4; 2Petru 3,9. La acuzatia conform careia calea Domnului nu este justa si dreapta in purtarea Lui cu oamenii se raspunde prin afirmatia ca Dumnezeu nu are placere de moartea nelegiuitului, ci doreste ca oamenii sa se pocaiasca si sa traiasca. In plus, El a prevazut un prilej pentru toti. El staruie calduros pe langa fiecare pacatos sa se desprinda de pacat. Ca nu cuva sa fie nimicit cu el cand raul este in cele din urma smuls din radacina.
18:24 Insa daca cel neprihanit se abate de la neprihanirea lui si savarseste nelegiuirea, daca se ia dupa toate uraciunile celui rau, s-ar putea sa traiasca el oare? Nu, ci toata neprihanirea lui va fi uitata, pentru ca s-a dat la nelegiuire si la pacat; de aceea va muri in ele.
Va fi uitata. Sau ,,Nu va fi pomenita” . In cazul in care cel drept apostaziaza, cartea de amintire, in care sunt trecute toate faptele lui bune, nu mai este luata in socoteala la judecata. El este rasplatit potrivit cu lunga lui categorie de pacate. Nu numai pacatele de care nu s-a pocait ii sunt puse in socoteala, dar si toate acelea pentru care mai inainte primise iertare. Cand un om se desparte de Dumnezeu, el leapada iubirea Lui iertatoare, si prin urmare este ,,in aceeasi stare ca inainte de a fi fost iertat. El a tagaduit pocainta sa, si pacatele sale sunt asupra sa ca si cum nu s-ar fi pocait” (COL 251). Este sustinut uneori in chip eronat ca atunci cand un pacat este iertat el este de indata sters. Credinta aceasta este combatuta atat aici cat si in invatatura sanctuarului. Pacatele sunt iertate, dar pastrate in registre pana in ziua judecatii (vezi PP 357,358).
18:25 Voi ziceti: Calea Domnului nu este dreapta! Ascultati dar, casa lui Israel! Nu este calea Mea dreapta? Oare nu mai degraba caile voastre nu sunt drepte?
Dreapta. Sau ,,Egal”. Ebraica, takan, ,,a incerca”, in forma gasita aici, ,,a fi aprobat”, ,,a fi in ordine”, ,,a fi drept”. Oamenii inca insista ca Dumnezeu nu lucreaza dupa legi uniforme si caile Lui sunt caracterizate prin capriciu. In raspunsul sau, profetul reafirma echitatea judecatilor divine (v. 25-29).
18:26 Daca cel neprihanit se abate de la neprihanirea lui si savarseste nelegiuirea, si moare pentru aceasta, moare din pricina nelegiuirii pe care a savarsit-o.
Verset ce nu a fost comentat.
18:27 Dar daca cel rau se intoarce de la rautatea lui si face ce este drept si bine, isi va pastra sufletul viu.
Verset ce nu a fost comentat.
18:28 Pentru ca isi deschide ochii si se abate de la toate faradelegile pe care le-a savarsit, va trai si nu va muri.
Verset ce nu a fost comentat.
18:29 Casa lui Israel zice: Calea Domnului nu este dreapta. Oare calea Mea nu este dreapta, casa lui Israel? Oare nu mai degraba caile voastre nu sunt drepte?
Verset ce nu a fost comentat.
18:30 De aceea va voi judeca pe fiecare dupa caile lui, casa a lui Israel, zice Domnul, Dumnezeu. Intoarceti-va si abateti-va de la toate faradelegile voastre, pentru ca sa nu va duca nelegiuirea la pieire.
Intoarceti-va si abateti-va. Versetele 30-32 alcatuiesc un apel intemeiat pe principiile dreptatii procedeelor lui Dumnezeu. Cand se da sfatul: ,,Faceti-va rost de o inima noua si de un duh nou” (v. 31), profetul nu vrea sa spuna ca omul se poate salva pe sine insusi prin propria sa putere. Dar este o parte pe care omul trebuie sa o faca in lucrarea de mantuire. Dumnezeu nu poate sa faca nimic fara consimtamantul si conlucrarea omului (vezi DA 466).
Sensul sau intelesul pocaintei nu este atat de clar exprimat de radacina ebraica, shub, asa cum este de grecescul metanoia Si nici cuvantul nu reda totdeauna tot ce este cuprins in aceasta experienta spirituala. Ideea fundamentala a lui shub este ,,a se intoarce”. Potrivit cu definitia aceasta, oamenii se intorc de la pacatele lor (vezi SC 26). Metanoia este cladit pe doua cuvinte: intaiul, meta care inseamna ,,dupa”; si cel de-al doilea, nous care inseamna ,,minte”. Intelesul rezultat este de a avea dupa aceea o minte diferita.
Pacatul isi are salasul in minte. Sufletul trebuie sa aiba de gand fapta pacatoasa inainte ca pasiunea sa poata domina ratiunea. Radacina pacatului, deci, este o inclinatie a mintii care face ca omul sa aleaga calea cea rea. Solutia problemei este corectarea acestei dispozitii fundamentale.
Aceasta este ceea ce i se cere pocaintei sa faca. Trebuie sa aiba loc o schimbare in gandirea persoanei. Intrucat Dumnezeu nu constrange niciodata vointa, actul acesta trebuie sa fie voluntar dar Duhul Sfant este dat ca sa ajute sufletul. Este cu neputinta ca persoana sa realizeze de la sine transformarea. Dar cand alege sa faca schimbarea, si cand in marea sa nevoie striga catre Dumnezeu, puterile sufletului sunt imbibate cu putere de sus si inclinatia mintii este corectata.
Adevarata pocainta este deci o functiune a mintii. Ea cuprinde in sine o deplina cercetare amanuntita a situatiei pentru a descoperi ce factori conduceau la acest deranjament, cum si un studiu cu privire la felul cum greseli asemanatoare pot fi evitate pe viitor. Pocainta este lucrarea prin care pacatul este izgonit din viata. Odata ce omul s-a cait de el, el poate fi marturisit si va fi iertat. Dar marturisirea fara pocainta este fara de sens. Dumnezeu nu poate sa ierte pacate care sunt inca active in inima. Dumnezeu nu poate sa ierte pacate care sunt inca active in inima. Acesta este motivul pentru care accentul fundamental al Scripturilor este asupra pocaintei si nu asupra marturisirii. Invatatura fundamentala a lui Isus era: ,,Pocaiti-va caci Imparatia Cerurilor este aproape!” (Matei 4,17; Marcu 1,15). Sfatul lui Petru era: ,,Pocaiti-va si fiecare din voi sa fie botezat” (Fapte 2,38).
O dreapta intelegere a adevaratului inteles al pocaintei in legatura ei cu marturisirea este esentiala pentru o experienta spirituala cu succes. Motivul pentru care multi crestini cad de atatea ori in aceeasi greseala, este ca ei niciodata nu au ingaduit cu adevarat Duhului Sfant sa schimbe gandirea lor fundamentala cu privire la acel pacat. Ei nu s-au preocupat niciodata din inima de pacatele lor pentru a descoperi cum, prin harul ajutator al lui Dumnezeu, ei pot sa aiba o biruinta deplina asupra pacatelor lor.
Sa nu va duca… la pieire. Sau ,,Sa nu fie ruina voastra” . Israel aducea acuzatia ca Dumnezeu era nedrept si aducea ruina lor, Dumnezeu declara ca pacatul insusi, pe care pacatosul il alege voluntar, era ruina lor (vezi 5T 120). S-ar putea ca el sa nu recunoasca dreptatea cailor lui Dumnezeu de acum; dar in clipa aceea infioratoare, cand el da ochii cu Judecatorul a tot pamantul, se va auzi de pe buzele sale recunoasterea ca drepte sunt caile lui Dumnezeu (vezi GC 668, 669).
COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE
4, 20 EW 51; FE 197; GC 533; LS 48; SR 388; 1T 39, 530
23 PK 127; 5T 631
24 GC 483
25 5T 631
25, 26 COL 251
30–325T 631
31 2T 225
31, 32 PK 127
32 SC 58
18:31 Lepadati de la voi toate faradelegile, prin care ati pacatuit, faceti-va rost de o inima noua si un duh nou. Pentru ce vreti sa muriti, casa a lui Israel?
Verset ce nu a fost comentat.
18:32 Caci Eu nu doresc moartea celui ce moare, zice Domnul Dumnezeu. Intoarceti-va dar la Dumnezeu, si veti trai.
Verset ce nu a fost comentat.