1:1 In al treizecilea an, in a cincea zi a lunii a patra, pe cand eram intre prinsii de razboi de la raul Chebar, s-au deschis cerurile, si am avut vedenii dumnezeiesti.
Al treizecilea an. Cu exactitatea caracteristica unui istoric credincios, Ezechiel isi incepe dizertatia profetica printr-o datare ingrijita a evenimentelor despre care e vorba. Era al treizecilea an. Totusi el nu specifica evenimentul aparte care marcheaza inceputul acestei perioade. Multi cred ca el se refera la al 30-lea an al vietii lui. Varsta de 30 de ani era insemnata din privinta faptului ca la aceasta varsta tineretul evreu era considerat la varsta maturitatii. Acesta era anul in care Levitii de obicei isi incepeau serviciul la Templu (Numeri 4,3). In anul al XXX-lea sau in jurul acestui an, atat Domnul Isus cat si Ioan Botezatorul si-au inceput lucrarea lor publica (vezi Matei 3,1).
Intrucat acest an, al 30-lea, este egalizat cu anul al V-lea al captivitatii lui Ioiachim, 593/592 (Ezechiel 1,2), intaiul an al celui de-al XXX-lea, ar fi 622/621, al XVIII-lea in al Regelui Iosia, un an extrem de semnificativ deoarece atunci a fost descoperita cartea legii in Templu (2Regi 22,3-8). Evenimentul acesta a marcat inceputul unei reforme care, daca ar fi fost continuata cu succes, ar fi contribuit mult ca sa se schimbe istoria viitoare a lui iuda. Este posibil ca Ezechiel sa fi avut in minte acest important incident cand a fixat al 30-lea an.
Luna a patra. Numerotata de la luna de primavara Nisan, indiferent daca anul calendaristic era socotit din primavara sau din toamna (Vol. II, p. 108-110, 116). Luna a 4-a ar incepe in iunie sau iulie al nostru, 593 sau 592 (vezi comentariul la v. 2).
Intre prinsii de razboi. Adica Ezechiel era in mijlocul unei regiuni unde erau colonizati captivii. Viziunea aceasta i-a fost data in particular si urma ca mai tarziu sa fie prezentata public (capitolul 3,1.4).
Chebar. Raul acesta a fost identificat de catre comentatorii cei mai timpurii cu Habor, modernul Nahr el-Khábur in Mesopotamia de Nord. Dificultatea in ce priveste vederea aceasta era ca raul acesta nu era in ,,tara haldeilor” (versetul 3). Totusi, sapaturi recente facute la Nippur, in Babilonia insasi, au dezvelit dovezi ale unei colonii de Iudei in tinutul acela in aproximativ secolul al VII-lea pana in al V-lea i.Hr. Prin vecinatate curgea unui din marile canale babiloniene cunoscut ca Nôru Kahari care este probabil raul la care se refera Ezechiel aici.
Vedeniile dumnezeiesti. Acestea erau nu numai vedenii date de Dumnezeu ci manifestari ale slavei divine pentru ochiul profetic. Astfel de revelatii sunt numite teofanii. Ele adesea insotesc chemarea unui profet. Astfel, Isaia tremura in fata descoperirii inspaimantatoare a tronului inalt si inaltat (Isaia 6,1); Moise a privit slava in tufisul care ardea (Exod 3,2); apostolul Ioan a vazut pe cineva ca Fiul omului umbland prin mijlocul sfesnicelor de aur (Apocalips 1,13). Care era scopul acestor aratari ale lui Dumnezeu? Ele pot fi privite ca mari introduceri prin care Dumnezeu initiaza pe profet intr-un nou domeniu de cunostinte si intelegere, o noua era de experiente, o noua faza de raspundere. In capacitatea lor de profeti, de la acesti soli se astepta sa vorbeasca plini de convingere cu privire la cele dumnezeiesti. Simplele lor presupuneri intelectuale nu ar fi avut valoare. Ei ar fi trebuit sa vorbeasca despre lucruri vazute efectiv. Era un avantaj pentru ei sa fie in stare sa spuna impreuna cu Isaia: ,,Am vazut cu ochii mei pe Imparatul, Domnul ostirilor” (Isaia 6,5).
Atat de impresionat a fost Ezechiel de viziunea slavei divine incat el a notat timpul precis. Era ziua a 5-a a lunii a 4-a a anului al 5-lea al captivitatii lui Ioiachim (versetul 2). Crestinii fac bine daca noteaza si reamintesc adesea interventiile speciale ale Providentei divine si ale revelatiilor neobisnuite ale prezentei divine din experienta lor.
1:2 In a cincea zi a lunii era in anul al cincilea al robiei imparatului Ioiachin,
Anul al cincilea. Data aceasta este usor de sincronizat cu istoria seculara, captivitatea lui Ioiachim fiind cel mai sigur datat eveniment din Biblie. Deja plasat in anul 597 i.Hr., prin sincronizarea cu anul lui Nebucadnetar (vezi comentariul la Ieremia 25,1), a carui domnie este identificata cu ajutorul astronomiei, (vezi Vol. II, p. 152), se stie ca evenimentul a avut loc in luna Adar 2 (vezi Vol. IV, p. 505, 756), aproximativ pe data de 16 martie. Apoi a venit mutarea lui Ioiachim in Babilon, si inceputul perioadei cunoscute ca robia lui Ioiachim (2Regi 24,6-15). Evident Ezechiel a fost in grupa aceea nefericita care a fost transferata la Babilon la data aceea, deoarece sistemul lui de datare, care e bazat pe anii captivitatii lui Ioiachin (asa cum e indicat in versetul de fata), e de doua ori egalizat cu anii ,,robiei noastre” (capitolul 33,21; 40,1). Anul al 5-lea al exilului lui ne-ar aduce in 593/592 i.Hr. Ca an al inceputului viziunilor lui Ezechiel. Daca ziua acestei viziuni a fost in primavara lui 593 sau in primavara lui 592 depinde de posibilitatea ca Ezechiel sa fi socotit captivitatea lui Ioiachim din primavara (dupa calendarul babilonian) respectiv din toamna (dupa calendarul civil Iudaic). Vezi p. 572 in ce priveste datele alternative ale viziunii.
1:3 Cuvantul Domnului a vorbit lui Ezechiel, fiul lui Buzi, preotul, in tara Haldeilor, langa raul Chebar; si acolo a venit mana Domnului peste el.
A vorbit. Literal, ,,fiind, a fost”. Verbul ,,a fi” e duplicat, prin aceasta capatand un accent – cuvantul ,,cu adevarat a venit” la el. Ezechiel a recunoscut caracterul unic al noii sale experiente. El stia ca ceea ce i se intamplase n-a fost o brusca fulgerare a imaginatiei sau o explozie de iluminare spirituala. Domnul ii vorbea direct, lucru fiind posibil acum din cauza noii sale investiri cu darul profetic.
Preotul. Vezi p. 567.
Mana Domnului. Un simbol al puterii divine care s-a coborat asupra lui. Aceeasi expresie e folosita cu privire la alti profeti, de exemplu, Ilie (1Regi 18,46), Elisei (2Regi 3,15). Compara cu experienta lui Daniel (Daniel 8,18; 10,10), Isaia (Isaia 8,11) si Ioan (Apocalips 1,17). Ezechiel stia ca aceasta putere aparte, noua, care-l constrangea, nu era alta decat puterea lui Dumnezeu.
1:4 M-am uitat, si iata ca a venit de la miazanoapte un vant napraznic, un nor gros, si un snop de foc, care raspandea de jur imprejur o lumina stralucitoare, in mijlocul careia lucea ca o arama lustruita, care iesea din mijlocul focului.
M-am uitat. Aici incepe o descriere a ceea ce a trecut pe dinaintea privirii uimite a profetului. Viziunea cu cele patru fapturi vii, cele patru roate, firmamentul si tronul au fost considerate drept ceea mai obscura din toate viziunile Vechiului Testament. E adevarat ca anumite lucruri apar izbitor de neobisnuit, dar aceasta nu ar trebui sa ne descurajeze de a cauta o intelegere a ceea ce Dumnezeu a gasit de bine mai intai sa ne prezinte si mai departe sa fie inscris si sa fie pastrat in Sfantul Sau Cuvant. Mult poate fi inteles, si probabil aproape tot din ceea ce Dumnezeu a intentionat sa ne invete prin viziunea Sa.
De la miaza-noapte. Miaza-noapte era directia de unde cuceritorii Asirieni si Haldei obisnuiau sa coboare asupra Ierusalimului (vezi comentariul la Ieremia 1,19). S-a sugerat ca acesta s-ar putea sa fie motivul pentru care furtuna, care aduce cu ea norul ce ascundea prezenta dumnezeiasca si curcubeul fagaduintei, era prezentata ca venind din directia aceea. Mai presus de cruzii monarhi ai Asiriei si ai Babiloniei era intronat Dumnezeul harului si al adevarului (5T 752). Ezechiel era umplut de presimtiri sinistre cu privire la pustiirea tarii sale, si avea nevoie de o asigurare.
Un nor gros. Fara indoiala un simbol al prezentei divine (vezi Exod 19,9-16; Psalmi 50,3).
Snop de foc. Sau ,,Infasurandu-se” [KJV]. Expresia poate fi tradusa literal, ,,si focul apucanduse de el insusi”. Forma verbului folosita aici, sugereaza inaltarea focului in proaspete izbucniri de flacara.
Arama lustruita. Ebraicul chashmal, un cuvant care apare numai aici, in versetul 27, si in capitolul 8,2. Derivarea e nesigura. Unii cred ca este un cuvant strain corespunzand akadianului eshmaru, ,,bronz lustruit”. LXX zice elektron, ,,electrum”, un aliaj de argint si aur. Acest metal lustruit, reflectand lumina flacarilor ce se rasuceau, sporea stralucirea scanteietoare si splendoarea scenei.
1:5 Tot in mijloc, se mai vedeau patru fapturi vii, a caror infatisare avea o asemanare omeneasca.
Asemanare. Profetului ii sunt aratate fiinte pe care el nu le mai vazuse si cu care ascultatorii si cititorii sai nu erau obisnuiti. El trebuia sa le descrie in termeni intelesi de oameni. Greutatea profetului de a gasi corespondenti este aratata prin repetata folosire, din partea lui, a termenului ,,asemanare”. Cuvantul apare de zece ori in capitolul 1.
Omeneasca. Cu toata strania varietate de detalii ce urma a fi descrisa, impresia principala era aceea ca fapturile vii aveau o forma omeneasca. Ele stateau in picioare si se miscau ca oamenii.
1:6 Fiecare din ele avea patru fete, si fiecare avea patru aripi.
Patru fete. Cele patru fapturi vii erau identice la infatisare. Fiecare avea patru fete distincte, de om, de leu, de bou si de vultur (versetul 10). Prin contrast, cele patru fapturi vii pe care le-a vazut Ioan nu erau identice. Fiecare din ele avea numai o singura fata, iar cele patru fete erau diferite (Apocalips 4,7), trupurile, totusi, corespunzand fetelor fapturilor vii pe care le-a vazut Ezechiel.
Patru aripi. Fapturile vii din Apocalips 4 avea sase aripi. Serafimii din Isaia 6,2 aveau sase aripi.
1:7 Picioarele lor erau drepte, si talpa picioarelor lor era ca a piciorului unui vitel, si scanteiau ca niste arama lustruita.
Picioarele. Cuvantul tradus ,,picioare” uneori inseamna ,,fluierele picioarelor” (vezi 1Samuel 17,6). Constructia era de asa fel incat sa permita fapturilor o miscare in toate directiile, fara necesitatea de a se intoarce, dupa cum arata viziunea mai departe (vezi Ezechiel 1,17).
1:8 Sub aripi, de cele patru parti ale lor, aveau niste maini de om; si toate patru aveau fete si aripi.
Maini de om. Vezi comentariul la cap. 10,8. Daca, asa cum pare evident, cele doua pasaje reprezinta aceeasi figura, atunci mainile nu apartin fapturilor vii ca o parte din corpurile lor. Ele reprezinta in schimb mana lui Dumnezeu asezata sub aripi cu scopul calauzirii.
1:9 Aripile lor erau prinse una de alta. Si cand mergeau, nu se intorceau in nici o parte, ci fiecare mergea drept inainte.
Prinse. Compara v. 11.
Nu se intorceau. Nu era nevoie de intoarcere, caci, dat fiind faptul ca fetele lor priveau in toate directiile, orice directie era o miscare inainte. Picioarele fiind ,,drepte” (vezi v. 7) lucrul acesta facea sa fie usor de a merge in orice parte. Ne putem inchipui o formatie ca un patrat care niciodata nu se intorcea pe axa sa, ci doar se misca in directia in care era obligata sa mearga.
1:10 Cat despre chipul fetelor lor era asa: inainte, toate aveau o fata de om; la dreapta lor, toate patru aveau cate o fata de leu, la stanga lor, toate patru aveau cate o fata de bou, iar inapoi, toate patru aveau cate o fata de vultur.
Chipul fetelor. Era un singur trup la fiecare din fapturile acestea, dar fiecare avea patru fete. Fetele erau de cele patru parti, asa ca fiecare din cele patru fapturi priveau in acelasi timp in toate cele patru directii.
Intrucat profetul nu interpreteaza simbolurile viziunii, si Scripturile in alta parte nu explica in mod expres semnificatia acestor fete, noi putem doar sa emitem ipoteze cu privire la semnificatia specifica a simbolurilor. Comentatorii au sugerat diferite idei, ca de pilda: 1) Fata de om este simbolul cel mai inalt al Celui Vesnic; leul, un simbol al suveranitatii; boul, de asemenea un fel de suveranitate, impreuna cu un simbol natural al fortei puse in slujba unor lucrari omenesti, si vulturul, o emblema a puterii regale. 2) Fetele sunt simboluri ale celor patru evanghelisti. Vedere aceasta a fost prezentata de Parintii Bisericesti, Irineu fiind unul dintre cei dintai care a inaintat o astfel de teorie, leul uneori este identificat cu Matei si omul cu Marcu, si viceversa. Boul si vulturul sunt atribuite uniform respectiv lui Luca si Ioan. Dar interpretarea aceasta are numai o temelie imaginara. 3) Dupa traditia iudaica tarzie, cele patru forme, luand ordinea lui Ezechiel, sunt steagurile purtate in mod normal de semintia lui Ruben, Iuda, Efraim si Dan, cand tabarau in pustie (Numeri 2,2). Nu poate fi dovedit faptul ca intr-adevar acestea erau simbolurile antice. Chiar daca sar putea sa fi fost asa, este greu sa vedem vreo legatura intre steaguri si scopurile pedagogice ale viziunii.
Cand se face o incercare de a interpreta aceste patru fapturi vii, e bine sa nu se uite faptul ca, in profetia simbolica, profetul vede reprezentari ale realului si nu realitatea insasi. Aceste reprezentari pot fi asemenea realitatii; insa adesea ele nu sunt. Adesea actorii dintr-o drama profetica au o infatisare foarte mult deosebita de fiintele sau miscarile pe care le reprezinta. Astfel ingerii por sustine parti care mai tarziu sa fie indeplinite de oameni. Un inger a reprezentat actiunea poporului advent in cadrul unei viziuni a dezamagirii (Apocalips 10,1-11; comp. Apocalips 14,6-12). Fiare si balauri caricaturizati sunt folositi pentru a dramatiza roluri ale natiunilor si ale puterilor supranaturale (vezi Daniel 7; 8; Apocalips 12; 13; 17). Intr-o imprejurare, Isus e prezentat simbolic cu o rana de cutit sangeranda, si cu sapte coarne si sapte ochi (Apocalips 5,6). Nimeni nu ar trace concluzia nici macar pentru o clipa ca aceasta era o incercare de a reprezenta infatisarea lui Isus. Intr-o viziune a celei de a doua veniri Isus este aratat calarind pe un cal alb, imbracat intr-un vesmant muiat in sange si avand o sabie in gura. Aici din nou nu e scopul viziunii de a prezenta infatisarea reala la data marelui eveniment culminant al istoriei (Apocalips 19,11-15). Trebuie avuta mare grija pentru a nu interpreta literal un profet biblic atunci cand nu se intentioneaza literalitatea. Cu un prilej cand a fost ridiculizata de criticii ei, Ellen White a scris: ,,Impotrivitorii mei ridiculizeaza ‘expresia aceea slaba si copilareasca a unor mareti struguri crescand pe fire de argint si firele acestea atasate la tulpini de aur’. . . Eu nu afirm ca strugurii cresteau pe fire de argint. Ceea ce eu am privit am descris asa cum mi-a parut. Nu trebuie presupus ca strugurii erau pe fire de argint sau tulpini de aur, ci ca asa era infatisarea lor.” (EGW MS 4, 1883)
In interpretarea profetiei simbolice este un lucru important acela de a permite ca acelasi spirit care a dat viziunea sa fie cel care identifica simbolurile ei. Acolo unde lipseste o astfel de identificare, comentatorul este lasat sa emita ipoteza cu privire la aplicatie; motiv pentru care dogmatismul trebuie sa fie evitat. Mai departe, ca in parabole, diferitele trasaturi ale prezentarilor simbolice au diferite trepte de semnificatie si importanta. O parabola nu trebuie sa fie facuta sa reziste interpretarii pana la cel mai mic detaliu. Lucrul acesta este la fel de adevarat si cu privire la profetia simbolica. Nu trebuie sa fie acordata o importanta egala fiecarui detaliu al tabloului profetic. Se poate ca unele trasaturi sa fie introduse numai pentru a intregi ilustratia. Sau pentru a procura un fundal consistent. Ca in cazul parabolelor, noi trebuie sa aflam care este scopul general al viziunii, si care amanunte ale prezentarii picturale sunt intentionate sa transmita un adevar divin (vezi Vol. III, p. 1111; vezi si COL 244).
Inspiratia nu ne-a lasat in intuneric cu privire la obiectivul de invatatura al viziunii lui Ezechiel cu fapturile vii (vezi PK 535, 536; 5T 751-754; Ed 177, 178).
Afirmatiile la care se face referire aici, prezinta mai intai fundalul viziunii. Prezentarea profetica urmarea sa dea curaj iudeilor intr-un moment cand tara lor zacea in ruine datorita invaziilor succesive iar multi din locuitori se aflau captivi intr-o tara straina. Jefuirea dupa voie din partea natiunilor pagane era interpretata de multi ca si cum Dumnezeu nu mai purta de grija. Oamenii nu izbuteau sa vada mana lui Dumnezeu in cursul istoriei. Ei nu-si dadeau seama de faptul ca un scop divin, superior era la lucru in recentele transformari, asa cum de fapt fusese in toate veacurile. Viziunea a fost data pentru a arata ca o Putere deasupra tuturor lucrurilor avea de-a face cu treburile carmuitorilor si ca Dumnezeu era inca la conducere. Acesta era obiectivul general al viziunii. Astfel orice incercare de interpretare trebuie sa fie consistenta cu acest obiectiv.
Fapturile vii reprezinta fiinte ceresti (vezi 5T 751). Asa dupa cum deja s-a notat, nu trebuie sa ne imaginam ca in slujba lui Dumnezeu sunt fiinte cu patru capete si cu patru aripi. Inspiratia nu cere o astfel de concluzie. Formele alese pentru aceasta prezentare profetica erau fara indoiala intentionate sa simbolizeze soli ceresti in plenitudinea lor de oficii, capacitati si adaptabilitati.
1:11 Aripile fiecareia erau intinse in sus, asa ca doua din aripile lor ajungeau pana la cele invecinate, iar doua le acopereau trupurile.
Verset ce nu a fost comentat.
1:12 Fiecare mergea drept inainte, si anume incotro le mana duhul sa mearga, intr-acolo mergeau; iar in mersul lor nu se intorceau in nici o parte.
Incotro le mana duhul. Nu are loc o actiune independenta din partea acestor fapturi. Miscarile sunt in armonie cu indrumarile Spiritului. Lucrul acesta e mai departe accentuat in versetul
20.
1:13 In mijlocul acestor fapturi vii era ceva ca niste carbuni de foc aprinsi, care ardeau; si ceva ca niste faclii umbla incoace si incolo printre aceste fapturii vii; focul acesta arunca o lumina stralucitoare, si din el ieseau fulgere.
Ca niste faclii. Sau ,,Infatisarea unor lampi” [KJV]. Inca o referire la focul mentionat in versetul 4. Ezechiel e acum in stare sa observe mai de aproape. El incearca sa descrie in limbaj omenesc spectacolul interesant al unor lampi vibratorii si fulgere ce emana, care activau continuu printre fapturi.
1:14 Fapturile vii insa cand alergau si se intorceau, erau ca fulgerul.
Fulgerul. Astfel este reprezentata viteza acestor fapturi cand alearga si revin din diferitele lor misiuni. ,,Lumina stralucitoare alergand printre fapturile vii cu repeziciunea fulgerului reprezinta viteza cu care in final va inainta catre implinire lucrarea aceasta” (5T 754). Pentru oameni pare adesea ca planurile divine sunt mult timp amanate. E adevarat a fost o oarecare amanare, dar ,,Domnul nu intarzie in implinirea fagaduintei Lui, cum cred unii, ci are o indelunga rabdare pentru voi, si doreste ca nici unul sa nu piara, ci toti sa vina la pocainta”. (2Petru 3,9). Intr-o zi, cat de curand, cu o iuteala uluitoare, izbucnind ca o surpriza coplesitoare, sfarsitul va veni, mai repede decat oamenii asteapta.
1:15 Ma uitam la aceste fapturi vii, si iata ca pe pamant, afara de fapturile vii, era o roata la fiecare din cele patru fete ale lor.
Pe pamant... era o roata. In timp ce inca mai privea la aceste patru fapturi vii, profetului i sa mai zugravit in fata ochilor inca o minune. Cu totul erau patru roti (vezi v. 16, 19). Aceste roti atingeau pamantul pe cand heruvimii aparusera intr-un nor (v. 4,5).
1:16 Infatisarea acestor roti si materialul din care erau facute, pareau de hrisolit, si toate patru aveau aceeasi intocmire. Infatisarea si alcatuirea lor erau de asa fel incat fiecare roata parea ca este in mijlocul unei alte roti.
Hrisolit. Sau ,,Culoarea unui beril”. Literal, ,,ochiul de Tarsis”. O forma oarecare de piatra pretioasa e intentionata aici, dar identificarea e incerta. Unii comentatori sugereaza topazul. Numele Tarsis probabil arata originea pietrei. Cu privire la localizarea Tarsisului, vezi comentariul la Geneza 10,4.
In mijlocul. Constructia si aranjamentul rotilor prezentau un tablou in aparenta confuz; totusi miscarile lor erau in perfecta armonie.
1:17 Cand mergeau, alergau pe toate cele patru laturi ale lor, si nu se intorceau deloc in mersul lor.
Pe toate cele patru laturi. Ca in cazul fapturilor vii, nu avea loc intoarcerea pe axa, ci miscarea era posibil si executata in toate directiile. Mai mult decat atat, nu era o schimbare in pozitia relativa a fapturilor si a rotilor in miscare.
1:18 Aveau niste obezi de o inaltime inspaimantatoare, si pe obezile lor cele patru roti erau pline cu ochi de jur imprejur.
Pline cu ochi. Aceasta inseamna ca viziunea nu se ocupa doar cu forte fizice, ci si cu forte care intrupau inteligenta.
1:19 Cand mergeau fapturile vii, mergeau si rotile pe langa ele; si cand se ridicau fapturile vii de la pamant, se ridicau si rotile.
Mergeau si roatele pe langa ele. Exista in versetele 19,21 un fel de repetitie, dar si o varietate in exprimare. Descrierea scoate in evidenta perfecta coordonare a miscarilor fapturilor vii si a rotilor. Nu exista operatiune independenta, nici din partea rotilor nici din partea fapturilor vii.
Conform PK 535, 536 si 5T 751-754, rotile, atat de complicate in aranjamentul lor, reprezinta treburile omenesti si evenimentele istoriei in actiunile si contra-actiunile lor. Ceea ce pentru observatorul nepriceput apare ca fiind o confuzie deznadajduita, rodul intamplarii, rezultatul ambitiei si capriciului omenesc, e prezentat aici ca un tipar armonios realizat si calauzit de o mana infinita catre scopuri predeterminate. Pentru un comentariu cu privire la mana lui Dumnezeu in istorie, vezi comentariul la Daniel 4,17.
1:20 Unde le mana duhul sa mearga, acolo mergeau, incotro voia duhul; si impreuna cu ele se ridicau si rotile, caci duhul fapturilor vii era in roti.
Verset ce nu a fost comentat.
1:21 Cand mergeau fapturile vii, mergeau si rotile; cand se opreau ele, se opreau si rotile; cand se ridicau de pe pamant, se ridicau si rotile; caci duhul fapturilor vii era in roti.
Verset ce nu a fost comentat.
1:22 Deasupra capetelor fapturilor vii era ceva ca o intindere a cerului, care semana cu cristalul stralucitor, si se intindea in aer sus peste capetele lor.
Intindere. Sau ,,Firmament”. Ebraica raqia‘, literal, ,,o intindere” (vezi comentariul la Geneza 1,6; Psalmi 19,1). Referirea este la intinderea de deasupra fapturilor vii.
Cristalul. Ebraica qerach, literal, ,,gheata”. In alte ocazii cuvantul este tradus fie ,,gheata”, fie bruma [,,frig”] (Geneza 31,40; Iov 6,16; 37,10; 38,29; Ieremia 36,30). Tabloul este al unei desfasurari marete, poate slab asemanata cu soarele de dimineata cazand pe zapezile vesnice ale vreunui varf inalt de munte.
1:23 Sub cerul acesta, aripile lor stateau drepte, intinse una spre alta, si mai aveau fiecare cate doua aripi, care le acopereau trupurile.
Aripile lor stateau drepte. Profetul incearca sa reprezinte fiecare parte a viziunii intr-o relatie corespunzatoare cu celelalte parti. Doua din aripile fiecarei fapturi stateau drepte, adica intinse catre firmamentul de deasupra, nu in mod obligatoriu pentru a-l sprijini asa cum au presupus unii. Celelalte doua aripi erau stranse respectuos peste trupurile fapturilor vii.
1:24 Cand umblau, am auzit vajaitul aripilor lor ca vajaitul unor ape mari, si ca glasul Celui Atotputernic. Cand mergeau, era un vuiet galagios, ca al unei ostiri; iar cand se opreau, isi lasau aripile in jos.
Vajaitul. Sau ,,Zgomotul” . Ebraica qol, un cuvant obisnuit in Vechiul Testament; de asemenea adesea tradus ,,sunet”, sau ,,voce”. Contextul trebuie sa determine care sens corespunde cel mai bine fiecarui caz in parte. Qol apare de cinci ori numai in textul acesta, si este tradus ,,zgomot” de trei ori si ,,voce” de doua ori [KJV]. ,,Sunet” in loc de ,,zgomot” ar fi traducerea preferabila in prima ocazie de aparitie a cuvantului. Expresia ar fi in acest caz: ,,sunetul aripilor lor”. O astfel de traducere a lui qol in Geneza 3,8 ar da de asemenea acelui paragraf o traducere mai plina de inteles. In loc de a citi ,,ei au auzit glasul Domnului Dumnezeu umbland”, noi am putea citi ,,ei au auzit sunetul Domnului Dumnezeu umbland”.
Sunetul aripilor in miscare pe care Ezechiel il aude, il impresioneaza ca fiind diferit de sunetele obisnuite pe care el era deprins sa le auda. El se framanta sa gaseasca o asemanare pentru a descrie melodia care-i incanta sufletul. Gaseste o paralela partiala in sunetul apelor mari, poate mugetul unui fluviu sau rostogolirea apelor la o cascada. Dar asemanarea este necorespunzatoare. Sunetul e complex. Pe langa glasul lui Dumnezeu, Ezechiel distinge si glasul unei mari ostiri, ca si cum un mare numar de fiinte ar fi prinse la miscarile fapturilor vii si la miscarile rotilor.
1:25 Si venea un vuiet care pornea de deasupra cerului intins peste capetele lor; iar cand se opreau isi lasau aripile in jos.
De deasupra cerului intins. Sau ,,Din firmament” . Mai degraba ,,de deasupra firmamentului”. Aceasta insemneaza ca vocea vine de la tron, care, potrivit cu versetul 26, era deasupra firmamentului. Vocea aceasta trebuie sa fie deosebita de sunetul auzit si descris mai inainte.
Isi lasau aripile in jos. Compara cu versetul 24. Repetarea ideii pare sa sugereze un viu act de respect fata de Maiestatea de deasupra. Cand vocea se auzea heruvimii se opreau, puternicele sunete ale umbletului lor se potoleau, iar aripile lor cadeau nemiscate in jos intr-o atitudine de atentie plina de respect.
1:26 Deasupra cerului care era peste capetele lor, era ceva ca o piatra de safir, in chipul unui scaun de domnie; pe acest chip de scaun de domnie se vedea ca un chip de om, care sedea pe el.
In chipul unui scaun de domnie. Aici e punctul culminant al viziunii? Cea mai mare fusese pastrata pana la sfarsit. Deasupra firmamentului cristalin apare ceea ce mai intai a parut profetului
o concentrare de albastru din cea mai bogata si mai adanca nuanta. KJV a inversat ordinea cuvintelor acestui text. Textul ebraic zice: ,,cu infatisarea unei pietre de safir, si anume infatisarea unui tron”. Asemanarea cu piatra, fara indoiala a impresionat cea dintai, apoi pe masura ce amanuntele au devenit mai clare, profetul a observat chipul unui tron.
Ca un chip de om. In viziune profetul a vazut numai o reprezentare a originalului (vezi comentariul la v. 10). Ezechiel nu a vazut Fiinta Divina Insasi, ci numai o reprezentare a Divinitatii. Descriind Fiinta ca un om, profetul a folosit o grija extrema, folosind combinatia de termeni ,,o asemanare ca infatisarea de om”. ,,Nimeni n-a vazut vreodata pe Dumnezeu” (Ioan 1,18), asa ca fiintele omenesti nu sunt in stare sa ofere o descriere precisa a adevaratei Lui esente. Dumnezeu Se descopera oamenilor in viziune sau faptic in diferite chipuri: la Avraam, Hristos a venit ca un calator (Geneza 18,1); la Iacov, ca un atacator (Geneza 32,24); la Iosua, ca un razboinic (Iosua 5,13). Apostolului Ioan, in viziune El, S-a descoperit in diferite chipuri, inclusiv acela de miel (Apocalips 6,1; comp. Apocalips 1,1-16; 14,1). ,,Vedeniile de la Domnul” pe care le-a avut (vezi comentariul la Ezechiel 1,1) i-au dat lui Ezechiel asigurarea necesara cu privire la autenticitatea chemarii lui si au adaugat autoritatea ceruta la solia sa.
Dumnezeul care carmuieste in ceruri nu este un Domn absenteist. Ezechiel a vazut firmamentul si tronul direct deasupra capetelor fapturilor vii. Acestea, la randul lor, erau in pozitie alaturi de fiecare din roti care, atunci cand erau in repaus, atingeau pamantul. Ce mangaiere sa stii ca Acela care sta deasupra heruvimilor este de veghe, ca El inca apara pe poporul Sau, si ca fiecare putere pamanteasca ce cauta sa se inalte impotriva Dumnezeului cerului va fi infranta, iar Dumnezeu va fi totul in tot!
1:27 Am mai vazut iarasi o lucire de arama lustruita ca niste foc, inauntrul caruia era omul acesta, si care stralucea de jur imprejur; de la chipul rarunchilor lui pana sus, si de la chipul rarunchilor lui pana jos, am vazut ca un fel de foc, si de jur imprejur era inconjurat cu o lumina stralucitoare.
Arama lustruita. Ebr. chashmal. Prin diferite repetitii profetul incearca sa descrie stralucirea si slava peste masura de mare a scenei. Si cu toate acestea manifestarea este numai o slaba oglindire a originalului; deoarece Parintele Vesnic locuieste ,,intr-o lumina, de care nu poti sa te apropii, pe care nici un om nu L-a vazut, nici nu-L poate vedea” (1Timotei 4,16).
1:28 Ca infatisarea curcubeului, care sta in nor intr-o zi de ploaie, asa era si infatisarea acestei lumini stralucitoare, care-l inconjura. Astfel era aratarea slavei Domnului. Cand am vazut-o, am cazut cu fata la pamant, si am auzit glasul Unuia care vorbea.
Curcubeul. Lui Ezechiel ii era probabil amintita fagaduinta plina de mila a lui Dumnezeu din Geneza 9,13. Oricat de descurajatoare si prevestitoare de nenorociri se prezenta profetului perspectiva nationala, el stia ca gandurile lui Dumnezeu fata de poporul Sau erau ganduri de pace si nu de nenorocire. Astfel, prezentarea maiestuoasa a slavei lui Dumnezeu a fost desavarsita. Coplesit de stralucirea cereasca a scenei, Ezechiel a cazut pe fata sa, dar un glas l-a indemnat sa se ridice si sa asculte cuvintele Domnului.
Curcubeul care inconjoara tronul lui Dumnezeu este asigurarea noastra cu privire la iubirea Lui eterna. ,,Tronul, avand arcada curcubeului fagaduintei, [este] dreptatea lui Hristos... Curcubeul care incercuieste tronul reprezinta puterea combinata a harului si a dreptatii” (EGW RH 12 dec. 1892). El este ,,un semn al indurarii lui Dumnezeu fata de pacatosul care se pocaieste” (PP107).
COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE
1–28Ed 177, 178; PK 535, 536; TM 213; 5T 751–754; 9T 259, 260B
1 Ed 177; PK 448, 535; 5T 751
3–10FE 395
4, 5 Ed 177; PK 535; 5T 751
11 PP 348
13 5T 751
14 GC 512
15–21Ev 93; ML 39; 9T 259
16, 26 Ed 177; PK 535; 5T 751
28 PP 107; 5T 751