7:1 Domnul a zis lui Moise: Iata ca te fac Dumnezeu pentru Faraon; si fratele tau Aaron va fi prorocul tau.
Dumnezeu pentru Faraon. Ultima obiectie a lui Moise (cap.6,12, repetata in v.30) a fost respinsa de Dumnezeu. Moise a refuzat sa apara a doua oara inaintea lui Faraon care era superiorul lui pamantesc, dar Dumnezeu i-a amintit ca, fiind un reprezentant al Dumnezeului cerului si al pamantului, el era superior fata de Faraon. Puterea lui Faraon era numai omeneasca, a lui era divina. El trebuia sa fie fata de Faraon ,,ca un Dumnezeu”, cu autoritate si putere spre a comanda ascultare.
Proorocul tau. Dupa cum un prooroc este purtatorul de cuvant pentru Dumnezeu, asa trebuia sa vorbeasca Aaron pentru Moise, sa explice poruncile sale lui Faraon si izraelitilor (vezi cap. 4,16).
7:2 Tu vei spune tot ce-ti voi porunci Eu, iar fratele tau Aaron va vorbi lui Faraon, ca sa lase pe copiii lui Israel sa plece din tara lui.
Verset ce nu a fost comentat.
7:3 Eu voi impietri inima lui Faraon, si Imi voi inmulti semnele si minunile in tara Egiptului.
Eu voi impietri. Vezi comentariul pentru cap. 4,21.
Voi inmulti semnele. Scopul lui Dumnezeu de a descoperi puterea Sa atat lui Israel, cat si egiptenilor printr-o lunga serie de minuni este afirmat aici in mod distinct pentru prima data. Mai inainte fusesera date trei semne (cap. 4,3-9) si a fost amintita una din plagi (cap. 4,23). Acum semnele si minunile aveau sa fie inmultite, intrecand cu mult tot ce Moise insusi ar fi putut astepta (cap. 3,20; 6,6).
7:4 Totusi Faraon n-are sa v-asculte. Apoi Imi voi intinde mana asupra Egiptului, si voi scoate din tara Egiptului ostile Mele, pe poporul Meu, pe copiii lui Israel, prin mari judecati.
Voi intinde mana mea asupra Egiptului. Dumnezeu a prevazut indaratnicia lui Faraon, care avea privilegiul sa se impotriveasca lui Dumnezeu daca alegea sa faca in felul acesta. Astfel avea sa fie o mare manifestare a puterii divine, asa incat sa atraga atentia intregului Egipt, cat si a natiunilor din jur. Drept rezultat, puterea si maiestatea adevaratului Dumnezeu aveau sa fie respectate si natiunile aveau sa se teama sa puna piedici poporului Sau (vezi Exod 15,14-16; Deuteronom 2,25; 11,25; etc.).
Ostile Mele. Literal, ,,Ostile Mele” ca in RSV. Cand au plecat izraelitii din Egipt ,,erau neinarmati si neobisnuiti cu razboiul” (PP 282, vezi si comentariul pentru cap. 13,18). Organizarea lor pentru calatorie cand au parasit Gosen-ul, era numai partial efectuata si nu a fost perfectata decat cand au ajuns la Muntele Sinai.
7:5 Egiptenii vor cunoaste ca Eu sunt Domnul, cand Imi voi intinde mana asupra Egiptului, si cand voi scoate din mijlocul lor pe copiii lui Israel.
Egiptenii vor cunoaste. Faraon pretinsese a nu cunoaste pe Dumnezeul evreilor (cap. 5,2), dar Moise este asigurat ca egiptenii vor ajunge sa-L cunoasca bine. Ei aveau sa recunoasca faptul ca El este singurul Dumnezeu adevarat, si ca altii asa numiti zei nu sunt decat lemn si piatra.
7:6 Moise si Aaron au facut ce le poruncise Domnul: asa au facut.
Moise si Aaron au facut. Ascultarea lui Moise si Aaron fata de Dumnezeu a fost consecventa si indiscutabila de aici inainte, pana cand Aaron a condus inchinarea la vitelul de aur (cap. 32,21-24) si Moise a lovit stanca, atunci cand i s-a poruncit sa-i vorbeasca (Numeri 20,8-11).
7:7 Moise era in varsta de optzeci de ani, iar Aaron de optzeci si trei de ani, cand au vorbit lui Faraon.
In varsta de 80 de ani. Varsta lui Moise este confirmata prin afirmatia ca el era de 120 de ani la data mortii (Deuteronom 31,2; 34,7) care a avut loc la 40 de ani dupa Exod (Deuteronom 29,5). Varsta lui Aaron la moarte este data ca fiind de 123 de ani (Numeri 33,38.39).
7:8 Domnul a zis lui Moise si lui Aaron:
Verset ce nu a fost comentat.
7:9 Daca va va vorbi Faraon, si va va zice: Faceti o minune! sa zici lui Aaron: Ia-ti toiagul, si arunca-l inaintea lui Faraon. Si toiagul se va preface intr-un sarpe.
Faceti o minune. Era evident ca, daca urma sa le acorde o alta audienta, Faraon avea sa le ceara prezentarea scrisorilor de acreditare pentru a verifica pretentia lor de a fi soli ai Celui mai mare Dumnezeu. Atat timp cat nu era facuta o astfel de cerere, nu era necesar sa se faca minuni in fata lui. Din motivul acesta, ei nu facusera nici o minune la intrevederea lor de mai inainte. Totusi, acum, sosise timpul cand au fost cerute scrisorile lor de acreditare, si li s-a dat o porunca expresa de a prezenta primul semn (vezi cap. 4,3.4).
Ia-ti toiagul. Acesta era toiagul de cioban al lui Moise, numit si ,,toiagul lui Dumnezeu” (cap. 4,20). Conform capitolului 7,15-18, Moise a fost trimis sa mearga in fata lui Faraon si sa ceara sa-i ingaduie lui Israel sa paraseasca Egiptul si sa anunte ca are sa loveasca apele Nilului cu toiagul din mana lui. Din v.19 si 20 reiese ca minunea aceasta a fost facuta de Aaron care a luat toiagul lui Moise si a intins mana peste apele Egiptului. De aceea, toiagul pe care Aaron l-a tinut deasupra Nilului nu poate fi altul decat toiagul lui Moise, care se prefacuse in sarpe. N-a fost decat un singur toiag cu care amandoi, Moise si Aaron, au facut minuni (PP 263).
7:10 Moise si Aaron s-au dus la Faraon, si au facut cum poruncise Domnul. Aaron si-a aruncat toiagul inaintea lui Faraon si inaintea slujitorilor lui; si toiagul s-a prefacut intr-un sarpe.
S-a prefacut intr-un sarpe. Cuvantul ebraic folosit aici pentru ,,sarpe”, tannin, nu este acelasi ca si cel folosit mai inainte, nachash (cap. 4,3), dar este putin probabil ca este vorba despre o alta specie. Cele doua cuvinte sunt folosite in mod sinonim.
7:11 Dar Faraon a chemat pe niste intelepti si pe niste vrajitori, si vrajitorii Egiptului au facut si ei la fel prin vrajitoriile lor.
Inteleptii. ,,Inteleptii” erau educati in stiinta si arta scrisului. ,,Magicienii” erau vrajitori care pretindeau a fi in stare sa produca farmece magice. Cuvantul tradus (in engleza) ,,magi” este echivalentul egiptean al cuvantului ebraic tradus ,,vrajitori”. Magia era obiectul unei atentii si studiu mai mare in Egipt, dupa cum arata texte existente cu privire la magie. Ea consta in mare masura in farmece despre care se credea ca au putere asupra oamenilor si animalelor, mai ales asupra reptilelor. Ca oamenii acestia trebuie sa fi experimentat rezultate reale in practicarea magiei lor este evident din faptul ca au fost tinuti intr-o cinste asa de mare de-a lungul secolelor. De aceea trebuie sa fie presupus ca ei au facut cel putin unele din minunile lor prin puterea spiritelor rele, cu toate ca, fara indoiala, multe au fost numai siretlicuri (vezi PP 264).
Si ei. Toiegele vrajitorilor nu s-au prefacut intr-adevar in serpi, cum s-a prefacut toiagul lui Aaron. Nici vrajitorii, nici Satana insusi nu puteau crea viata. Prin puterea magiei rele, toiegele lor au fost facute sa apara ca fiind serpi (vezi PP 264). Ca si in cap. 8,18, ei au incercat, dar n-au realizat aceleasi rezultate.
7:12 Toti si-au aruncat toiegele, si s-au prefacut in serpi. Dar toiagul lui Aaron a inghitit toiegele lor.
A inghitit toiegele lor. Sarpele lui Aaron s-a intors asupra rivalilor lui si i-a devorat, prezentand astfel o evidenta superioritate asupra lor. Astfel a fost dovedita superioritatea Dumnezeului evreilor, chiar prin cel dintai semn miraculos facut in prezenta lui Faraon.
7:13 Inima lui Faraon s-a impietrit, si n-a ascultat de Moise si de Aaron, dupa cum spusese Domnul.
Inima lui Faraon s-a impietrit. Literal, ,,inima lui Faraon a fost impietrita”. Traducerea KJV pare sa atribuie aici rezultatul unei actiuni directe a lui Dumnezeu. In versetul 22 expresia ebraica identica este tradusa ,,inima lui Faraon s-a impietrit”, asa cum este si redarea versetului 13 din RSV. Minunea n-a facut nici o impresie asupra inimii lui impietrite. Atat cat putea el sa vada, Moise si Aaron facusera ceva mai mult decat au putut face vrajitorii lui (vezi si comentariul pentru cap. 4,21).
Dupa cum spusese Domnul. Dumnezeu il avertizase pe Moise despre rezultatul acestei intrevederi cu Faraon, pentru ca Moise sa nu fie dezamagit de atitudinea regelui. In timp ce Moise a stiut dinainte in mod exact ce evenimente sa astepte, Faraon nu stia nimic in afara de ce i-a spus Moise. Situatia aceasta i-a dat lui Moise un avantaj deosebit asupra lui Faraon.
7:14 Domnul a zis lui Moise: Faraon are inima impietrita: nu vrea sa lase poporul sa plece.
Vezi comentariul pentru cap. 4,21.
7:15 Du-te la Faraon dis-de-dimineata, cand are sa iasa sa se duca la apa, si sa te infatisezi inaintea lui pe malul raului. Sa-ti iei in mana toiagul, care a fost prefacut in sarpe,
Du-te la Faraon. Aici Dumnezeu impartaseste lui Moise instructiunile facute privind anuntarea lui Faraon a celei dintai dintr-o serie de judecati divine asupra tarii Egiptului. Teba era capitala tarii sub faraonii dinastiei a optsprezecea, dar este greu de conceput ca Moise a facut aceste minuni acolo, la sute de mile la sud de delta, unde era situat tinutul Gosen. Psalmul 78,43 se refera la plagi ca fiind facute ,,in campia Toan”. Deoarece Toan-ul biblic este vechiul Tanis din regiunea de rasarit a Deltei, o cetate construita cu sapte ani mai tarziu decat Hebronul din Palestina (Numeri 13,22), trebuie ca regele era in sedere temporara la Tanis sau in apropiere, in timpul plagilor. Este stiut ca palatele regale existau in diferite parti ale tarii.
Cand are sa iasa. Remarca aceasta si aceea din cap. 8,20 inseamna ca regele mergea la rau in fiecare dimineata. Avand in vedere ca hrana si prosperitatea Egiptului erau dependente de Nil (vezi comentariul pentru Geneza 41,34), una din indatoririle regelui era sa se inchine pe malurile lui in fiecare dimineata (vezi DA 265).
Toiagul. Vezi comentariul pentru v. 9.
7:16 si sa zici lui Faraon: Domnul, Dumnezeul Evreilor, m-a trimis la tine, sa-ti spun: Lasa pe poporul Meu sa plece, ca sa-Mi slujeasca in pustie. Dar iata ca pana acum n-ai ascultat.
Verset ce nu a fost comentat.
7:17 Acum, asa vorbeste Domnul: Iata cum vei cunoaste ca Eu sunt Domnul. Am sa lovesc apele raului cu toiagul din mana mea; si ele se vor preface in sange.
Vei cunoaste. La o vizita anterioara, Faraon declarase: ,,Eu nu cunosc pe Domnul” (cap. 5,2). Moise il avertizeaza acum pe nesabuitul monarh ca in curand i se va da ocazia sa afle ceva despre puterea lui Dumnezeu (vezi cap. 9,14). Zeul Nil, izvorul fertilitatii si al binecuvantarii, avea sa devina agentul mortii.
Plagile care s-au abatut asupra egiptenilor au fost destinate nu numai pentru a-i face pe Faraon si poporul lui sa-L recunoasca pe Dumnezeul cel adevarat, ci si pentru a nimici increderea in puterea si protectia zeilor lor falsi (cap. 12,12). Fiecare din cele zece plagi a fost dureros de literala, si totusi in acelasi timp era indreptata impotriva unor faze ale falsei religii. In providenta induratoare a lui Dumnezeu, durerea fizica pricinuita de fiecare plaga trebuia sa-l faca pe rege si pe sfetnicii sai sa reconsidere comportamentul lor, ca sa poata cunoaste nebunia slujirii idolilor si intelepciunea conlucrarii cu Dumnezeul cerului. In Egiptul antic, interesele regelui si ale preotului erau strans inrudite, regele insusi fiind intotdeauna initiat in casta preoteasca. Faraon si preotii, presupuneau in mod just ca era in joc atat stabilitatea statului cat si a religiei. Poporul si sfetnicii regelui, mai mult din consideratii practice, erau gata sa se supuna cu mult timp inaintea regelui si a preotilor (cap. 10,7). Numai dupa cea de-a zecea plaga, al carei rezultat a fost ca urmatoarea generatie a regalitatii si a preotiei murit, preotia a fost, pentru un moment, gata sa se supuna (PP 272, 283). In plagile care au cazut asupra Egiptului vedem o anticipare a judecatilor lui Dumnezeu care vor cadea in curand asupra pamantului, mult mai teribile si mai extinse.
Preface in sange. Cuvintele acestea nu inseamna ca apele Nilului aveau sa ia doar culoarea sangelui, asa cum au interpretat unii comentatori acest text, ci mai degraba ca ele intr-adevar aveau sa devina sange. Nu are nici un rost sa se puna intrebarea daca apa ar fi trecut diferitele teste moderne microscopice si altele prin care este analizat sangele. Apa a aparut ca sange cat priveste gustul, mirosul si legatura particulelor si a fost considerata ca fiind sange. N-a fost numai apa colorata de pamantul rosu din Etiopia, sau de ,,plante cryptogamice si infuzorii” cum au sustinut unii savanti. Apa prefacuta in felul acesta nici n-ar fi omorat pestii, nici nu s-ar fi ,,imputit”, nici n-ar fi fost intru totul de nebaut.
7:18 Pestii din rau vor pieri, raul se va imputi, asa ca le va fi greata Egiptenilor sa bea din apa raului.
Verset ce nu a fost comentat.
7:19 Domnul a zis lui Moise: Spune lui Aaron: Ia-ti toiagul, si intinde-ti mana peste apele Egiptenilor, peste raurile lor, peste paraiele lor, peste iazurile lor, si peste toate baltile lor. Ele se vor preface in sange; si va fi sange in toata tara Egiptului, atat in vasele de lemn cat si in vasele de piatra.
Peste apele egiptenilor. Prefacerea apei s-a extins la ,,raurile”, sau la diferitii afluenti ai Nilului, ,,paraiele” sau canalele Nilului, ,,iazuri”, sau mari lacuri statatoare formate de Nil si la toate ,,baltile”, sau rezervoare artificiale unde era adunata apa pentru folosire dupa inundarea anuala. Acesti patru termeni dovedesc o cunoastere exacta a Egiptului. Cu toate ca Aaron trebuia sa-si intinda mana peste Nil numai intr-un singur loc, schimbarea avea sa aiba efect in tot Egiptul.
In vase de lemn. Faptul ca minunea avea sa afecteze chiar si apa adunata in borcane sau alte recipiente, dovedeste ca transformarea apei nu poate fi explicata de cauze naturale, avand in vedere ca o astfel de schimbare nu ar fi afectat apa adunata inainte ca minunea sa fi avut loc.
7:20 Moise si Aaron au facut cum le poruncise Domnul. Aaron a ridicat toiagul, si a lovit apele raului, sub ochii lui Faraon si sub ochii slujitorilor lui; si toate apele raului s-au prefacut in sange.
Verset ce nu a fost comentat.
7:21 Pestii din rau au pierit, raul s-a imputit, asa ca Egiptenii nu mai puteau sa bea apa raului, si a fost sange in toata tara Egiptului.
Verset ce nu a fost comentat.
7:22 Dar vrajitorii Egiptului au facut si ei la fel prin vrajitoriile lor. Inima lui Faraon s-a impietrit, si n-a ascultat de Moise si de Aaron, dupa cum spusese Domnul.
Vrajitorii Egiptului au facut si ei la fel. Intocmai ca in timpul vizitei anterioare a lui Moise, vrajitorii au fost consultati din nou. Inca o data, ei au contrafacut o minune adevarata, prin aparenta de a transforma o anumita cantitate de apa in sange. La intrebarea de unde au avut vrajitorii apa pe care au folosit-o, raspunde v.24, care da de inteles ca fantanile proaspat sapate au furnizat apa de baut satisfacatoare. Faptul ca vrajitorii au schimbat intr-adevar apa in sange nu se intelege in mod necesar din expresia vaga ,,au facut la fel”. Ei aveau nevoie doar sa-l convinga pe Faraon ca erau in stare sa faca ce au facut Moise si Aaron. Nu s-a facut nici o examinare critica pretinsei lor minuni care, in ciuda faptului de a fi o inselaciune, a trecut drept adevarata. Daca oamenii acestia ar fi avut puterea pe care pretindeau ca o au, ei ar fi trebuit sa fie in stare sa schimbe apa prefacuta in sange a Nilului din nou in apa obisnuita. Faptul ca regele a fost satisfacut cu o imitatie de minune dovedeste absurditate, in cazul lui, probabil un rezultat al impietririi inimii. El a crezut ce dorea sa creada.
7:23 Faraon s-a intors de la rau, si s-a dus acasa; dar nu si-a pus la inima aceste lucruri.
Faraon s-a intors. Convins ca Moise si Aaron erau simpli vrajitori care aveau puteri cu ceva mai mari decat acelea ale propriilor vrajitori, Faraon i-a alungat pe solii lui Dumnezeu si s-a intors in palatul sau. Suferintele tarii sale, deposedata de provizia de apa datatoare de viata, a impresionat putin sufletul lui impietrit.
7:24 Toti Egiptenii au sapat in imprejurimile raului, ca sa gaseasca apa de baut; caci nu puteau sa bea din apa raului.
Egiptenii au sapat. Suferind mult, egiptenii au sapat fantani pentru satisfacerea nevoilor lor in timpul marii nenorociri. Din cauza calitatii azotoase a solului din Egipt, apa de fantana are un gust amar si salciu. Era insa indestulatoare pentru baut si gatit pentru durata plagii (v.25). Aprovizionarea cu apa a evreilor se poate ca n-a fost afectata, avand in vedere ca numai egiptenii sunt amintiti ca facand sapaturi pentru apa. Aici nu s-a facut o astfel de deosebire, dar pare sa se subinteleaga. In plagile de mai tarziu, Moise face in mod specific o astfel de distinctie (vezi cap. 8,22; 9,4; etc.).
7:25 Au trecut sapte zile, dupa ce a lovit Domnul raul.
Sapte zile. Aceasta precizare cu privire la timp este considerata ca fixand intervalul dintre prima si a doua plaga, dar este mai firesc a o privi ca indicand durata primei plagi (vezi PP 265). Intervalele de timp dintre o plaga si cea care a urmat nu sunt date. Este evident ca plagile au continuat pe o perioada de mai multe luni. Natura diferitelor plagi si intervalele de timp notate de Moise, indica o perioada care este posibil sa fi durat de vara tarziu, pana primavara timpuriu.Comentariile lui Ellen G. White
1-25 PP 263-265, 334
2-4 PP 263
5 PK 369
10 SR 116; 1T 264
10-12 PP 263
12 1T 292; 5T 696
13 1T 265
14 5T 274
15-17 PP 265
16 6T 9
19,20 SR 116
20-25 PP 265