4:21 Domnul a zis lui Moise: Plecand ca sa te intorci in Egipt, vezi, toate minunile pe care ti le pun in mana, sa le faci inaintea lui Faraon. Eu ii voi impietri inima, si nu va lasa pe popor sa plece.
Toate minunile. Dumnezeu i s-a aratat inca o data lui Moise, fie inainte de a pleca din Madian, fie pe drum spre Egipt. Cu ocazia aceasta, Dumnezeu ii impartaseste lui Moise informatii cu privire la ce trebuie sa se astepte in Egipt. Expresia ,,toate minunile” nu se refera numai la cele trei semne amintite in v.2-9, ci la toate minunile pe care avea sa le faca in fata lui Faraon.
Ii voi impietri inima. In parabola lui Hristos despre semanator si samanta nu era nici o deosebire intre samanta semanata intr-un fel de pamant si cea semanata in altele, si nici in felul in care a fost semanata. Totul a depins de primirea facuta semintei de fiecare fel de pamant. Tot asa, impietrirea inimii lui Faraon in nici un caz nu era un act al lui Dumnezeu, ci mai degraba o alegere deliberata din partea lui (vezi PP 268). Prin avertizari si manifestari repetate ale puterii divine, Dumnezeu a trimis lumina destinata sa arate lui Faraon greseala cailor lui, sa inmoaie si sa-i supuna inima si sa-l faca sa colaboreze cu vointa Sa (DA 322). Dar fiecare manifestare succesiva a puterii divine l-a facut mai hotarat sa procedeze dupa cum i-a placut. Refuzand sa fie corectat, a dispretuit si lepadat lumina, pana ce a devenit insensibil fata de ea si, in cele din urma, lumina a fost retrasa. Astfel ca propria rezistenta fata de lumina a fost ceea ce a impietrit inima lui. Chiar si paganii au recunoscut faptul ca Faraon si egiptenii insisi au fost aceia care si-au impietrit inimile, iar nu Dumnezeu (1 Samuel 6,6).
Comentatorii se deosebesc mult in intelegerea lor despre impietrirea inimii lui Faraon, atribuita aici lui Dumnezeu. Exista in total zece astfel de declaratii. Opt dintre ele (Exod 4,21; 9,12; 10,20, 27; 11,10; 14,4.8.17) folosesc cuvantul chazaq, care inseamna ca Domnul va face inima lui Faraon ,,ferma”, asa incat ea nu se va misca, si ca simtamintele lui fata de Israel nu se vor schimba. In cap. 7,3, este folosit un alt cuvant ebraic, qazhah, care inseamna ca Dumnezeu va face inima lui Faraon ,,tare” sau ,,nesimtitoare”. In cap. 10,1 este folosit un al treilea cuvant, kabed, care inseamna ca Dumnezeu facuse inima lui Faraon ,,grea” sau insensibila la influenta divina. Faptul ca diferitele cuvinte sunt folosite mai mult sau mai putin alternativ rezulta clar dintr-un studiu al contextului.
Exista de asemenea si zece declaratii care arata efectul, adica faptul ca Faraon si-a impietrit inima. Patru din ele (cap. 7,13, 22; 8,19; 9,35) folosesc cuvantul chazaq, “a face ferm”, cinci (cap. 7,14; 8,15, 32; 9,7, 34) cuvantul kabed, ,,a ingreuna”, si unul (cap. 13,15) cuvantul qazhah, “a intari”. Impietrirea inimii lui Faraon s-a evidentiat inainte de toate in faptul ca el n-a dat nici o atentie cererii Domnului de a lasa pe Israel sa plece. Refuzul lui n-a fost limitat la plagile pe care vrajitorii Egipteni au fost in stare sa le imite, ci le-a cuprins si pe acelea pe care vrajitorii insisi le-au recunoscut a fi ,,degetul lui Dumnezeu” (cap. 8,19). Ea a continuat si dupa plagile a patra si a cincia, care au cazut asupra egiptenilor, dar nu asupra izraelitilor, fapt despre care regele a fost informat (cap. 9,7). Impietrirea inimii lui a fost dovedita si mai clar cand a incalcat fagaduinta de a lasa pe Israel sa plece cu conditia ca Moise si Aaron sa indeparteze plaga si cand a fost obligat sa marturiseasca faptul ca pacatuise (cap. 9,27). Astfel ca, atunci cand i s-a spus lui Moise, inainte de a ajunge in Egipt, ca Domnul va impietri inima lui Faraon (cap. 4,21), Dumnezeu s-a referit la refuzul continuu al regelui de a-L asculta si de a-i elibera pe izraeliti.
Dumnezeu nu are placere de suferinta si moartea celui rau, ci mai degraba doreste ca toti oamenii sa se pocaiasca si sa fie mantuiti (Ezechiel 33,11; 1 Timotei 2,4; 2 Petru 3,9), si face ca soarele Lui sa straluceasca peste cei rai si peste cei buni (Matei 5,54). Dupa cum soarele influenteaza diferite materiale in diferite feluri, dupa natura lor – de exemplu, topeste ceara si intareste lutul – tot asa si influenta Duhului lui Dumnezeu produce asupra inimii oamenilor efecte diferite dupa situatia lor. Pacatosul care se pocaieste ingaduie Duhului lui Dumnezeu sa-l conduca la transformare si mantuire, dar cel nepocait isi impietreste inima din ce in ce mai mult. Aceeasi manifestare a indurarii lui Dumnezeu conduce in cazul unuia la salvare si viata si in al celuilalt la judecata si moarte – fiecaruia dupa propria alegere.