25:2 Vorbeste copiilor lui Israel: Sa-Mi aduca un dar; sa-l primiti pentru Mine de la orice om care-l va da cu tragere de inima.
Sa-mi aduca un dar. Vointa divina fusese descoperita lui Israel in Decalog. legile si ,,poruncile” din ,,Cartea legamantului” ii fusesera date lui Moise, iar legamantul dintre Dumnezeu si poporul Sau fusese ratificat. Dar nu fusese inca instituita nici o forma permanenta de inchinare. Pana aici, fusese prezentat numai un ,,altar” si date unele directive cu privire la el (cap. 20,24-26), dar nu fusese aranjat nici un sistem complet prin care inchinarea fata de adevaratul Dumnezeu sa poata deveni un mijloc eficace pentru a aduce poporul in partasie stransa si ascultare fata de El si pentru a-l ocroti impotriva inchinarii la numerosii zei ai paganilor. Poporul urma sa aiba privilegiul de a participa la construirea locului care avea sa fie locasul lui Dumnezeu intre ei.
Cu tragere de inima. Literal, ,,cel pe care-l indeamna inima”. Dumnezeu doreste numai acele daruri care vin din inima, nu numai din mana sau punga. El avea sa le primeasca numai pe acelea care erau date ,,cu tragere de inima” (2 Corinteni 9,6-7). Numai acela care da din inima lui isi are numele in scris in inventarul lui Dumnezeu, pentru ca numai el daruieste in spiritul bisericii din Macedonia (2 Corinteni 8,1-5). Faptul ca poporul a raspuns in felul acesta este evident din Exod 35,21-29 si 36,3-7. Ei au raspuns in asa masura, incat au trebuit sa fie ,,opriti sa mai aduca”. In felul acesta, cortul a fost rezultatul darurilor de buna voie. Un spirit asemanator s-a dat pe fata pe vremea lui David, cand a fost cladit templul (1 Cronici 29,1-9) si, de asemenea, cand exilatii reintorsi din robia babiloniana cu Zorobabel au recladit templul (Ezra 2,68.69; Hagai 1,12-14).