24:1 Dumnezeu a zis lui Moise: Suie-te la Domnul, tu si Aaron, Nadab si Abihu, si saptezeci de batrani ai lui Israel, si sa va inchinati de departe, aruncandu-va cu fata la pamant.
Nadab si Abihu. Fiind cei doi fii mai mari ai lui Aaron (cap. 6,23), Nadab si Abihu erau urmasii naturali ai tatalui lor la preotie. Totusi, pacatul lor de mai tarziu, de aducere a ,,focului strain”, au impiedicat acest lucru (Levitic 10,1.2).
Saptezeci de batrani. De obicei acestia erau oameni batrani, totusi nu in mod necesar. In aceasta privinta, termenul ii indica pe cei dintr-un anumit grad si pozitie oficiala printre fratii lor, pe capeteniile caselor (Exod 6,14.25; 12,21). Ei reprezentau poporul ca intreg, in timp ce Nadab si Abihu reprezentau viitoarea preotime (cap. 28,11). Acesti 72 de conducatori mai reprezentau si pe cele 12 semintii. Toti trebuiau sa urce muntele pana la un anumit punct, numai Moise singur trebuia sa mearga pana in varf. In felul acesta, batranii aveau sa se ,,inchine… de departe”.
24:2 Numai Moise sa se apropie de Domnul; ceilalti sa nu se apropie si poporul sa nu se suie cu el.
Verset ce nu a fost comentat.
24:3 Moise a venit si a spus poporului toate cuvintele Domnului si toate legile. Tot poporul a raspuns intr-un glas: Vom face tot ce a zis Domnul.
A spus poporului. Dupa intoarcerea lui in tabara, Moise a facut cunoscut toata legislatia raportata in cap.20,22 la 23,33. Decalogul a fost rostit de Dumnezeu Insusi, dar ,,legile” au fost spuse poporului de catre Moise.
24:4 Moise a scris toate cuvintele Domnului. Apoi s-a sculat dis-de-dimineata, a zidit un altar la poalele muntelui, si a ridicat douasprezece pietre pentru cele douasprezece semintii ale lui Israel.
Moise a scris. Duhul adevarului care a inspirat toti profetii (vezi Ioan 14,26; Evrei 1,1; 2 Petru 1,20.21) i-a adus aminte toate poruncile pe care i le daduse Dumnezeu. Apoi Moise a ridicat un altar, pentru ca fara jertfa nici un legamant nu ar fi fost obligatoriu.
24:5 A trimis pe niste tineri dintre copiii lui Israel, sa aduca Domnului arderi-de-tot, si sa junghie tauri ca jertfe de multumire.
A trimite pe niste tineri. Poate ca si niste ,,intai nascuti” (vezi cap.22,29), acesti tineri au slujit ca preoti pana la instituirea preotiei levitice (cap. 28,1; PP 350). Probabil ca acesti tineri au fost alesi din pricina priceperii lor de a proceda cu animalele care se opuneau. Arderile de tot simbolizau consacrarea personala si lepadarea de sine (Psalmi 51,16-19; vezi si comentariul pentru Levitic 1,2-4). Jertfele de multumire erau pentru reinnoirea partasie cu Dumnezeu si recunostinta fata de El (vezi comentariul pentru Levitic 3,1).
24:6 Moise a luat jumatate din sange, si l-a pus in strachini, iar cealalta jumatate a stropit-o pe altar.
Jumatate din sange. Pentru ca sangele simboliza viata victimei (Levitic 17,14) el era o parte esentiala a fiecarei jertfe (Levitic 1,5; 3,8). Acum, jumatate din sange a fost repartizat pentru popor si jumatate pentru Dumnezeu, sangele stropit pe altar obligandu-L in mod simbolic pe Dumnezeu, si acela stropit pe popor, obligandu-i pe ei in ce priveste conditiile legamantului (Evrei 9,18-22; vezi si despre Geneza 15, 9-13.17).
24:7 A luat cartea legamantului, si a citit-o in fata poporului. Ei au zis: Vom face si vom asculta tot ce a zis Domnul.
Cartea legamantului. In relatarea Scripturii, aceasta este cea dintai ,,carte” amintita ca fiind scrisa. Restul ,,legii” se intemeia pe ea si, pentru explicarea ei ulterioara, Moise a scris mai tarziu Deuteronom. Dupa citirea cartii ,,in fata”, literal ,,in urechile” poporului, ei au raspuns iarasi ca in versetul 3, adaugand in mod semnificativ cuvintele ,,vom asculta”. Emotia ocaziei, fara indoiala, i-a facut sa fie de acord in mod sincer cu pazirea legilor lui Dumnezeu. Spiritul lor a fost, intr-adevar, gata sa faca, dar carnea lor era neputincioasa. Implinirea intotdeauna ramane conditionata de fagaduinta. Poporul a avut, fara indoiala, putina cunostinta despre propria inima; ei nu invatasera sa nu se increada in sine. Ei avusesera, totodata, o slaba idee de cerintele spirituale ale Legii.
Trebuie sa fie amintit ca Legea nu avea in ea insasi putere de mantuire, ci din contra, putea doar sa condamne. Ea nu putea nici sa indreptateasca, nici sa sfinteasca. Ea ii facea pe toti oamenii sa fie pacatosi si ii lasa sub condamnare (Romani 3,9.10). Ea nu putea impiedica nici coruptia launtrica sau exterioara, nici nu putea sa infraneze pacatul. Ea facea dovada poruncilor scrise pe piatra si ,,instructiunilor” scrise intr-o carte, dar nu avea putere sa le scrie pe tablele de carne ale inimii (Romani 8,1-4; 2 Corinteni 3). Legamantul cel nou reuseste, pentru ca acesta este implinit nu in slaba noastra putere omeneasca, ci in puterea credintei in Hristos, care locuieste inauntru (Ieremia 31,31-34; Evrei 8, 6-12; 10,14-16).
24:8 Moise a luat sangele, si a stropit poporul, zicand: Iata sangele legamantului, pe care l-a facut Domnul cu voi pe temeiul tuturor acestor cuvinte.
Moise a luat sangele. Probabil ca Moise n-a stropit sangele pe fiecare ins din acea mare multime. Trebuie ca a facut lucrul acesta asupra conducatorilor, ca reprezentanti ai lor. Probabil ca in aceasta parte a ceremoniei au fost cuprinsi ,,batranii” si alti conducatori ai fiecarei semintii.
Iata sangele. La natiunile din vechime era un obicei general sa sigileze un legamant cu sange (vezi Geneza 15,9-13). Uneori sangele era acela al victimei, cele doua parti afirmand in mod solemn ca, daca rup legamantul, soarta victimei va fi soarta lor. Uneori, la pagani, era chiar sangele celor doua parti, fiecare band sangele celuilalt, contractand prin aceasta o legatura de sange. Acest act era presupus a face din ruperea legamantului o problema de viata si de moarte. Moise a ales simplu sa stropeasca sangele pe altar si asupra poporului (vezi v.6), aducand astfel partile contractante intr-o unire de legamant solemn. Aplicat la popor, sangele simboliza si curatirea de pacat si consacrarea in slujire divina. Prin urmare, Dumnezeu i-a pretins ca proprietate speciala a Sa, ei erau ai Lui (Isaia 43,1). Liberati de pacat, noi devenim de asemenea slujitori ai lui Dumnezeu (Romani 6,22; 1 Petru 2,9.10).
24:9 Moise s-a suit impreuna cu Aaron, Nadab si Abihu, si cu saptezeci de batrani ai lui Israel.
Moise s-a suit. Dupa ratificarea legamantului Moise, Aaron, fiii lui si batranii s-au supus fata de chemarea lui Dumnezeu, ,,suie-te” (v.1). Grupa a urcat o parte din drum, desigur nu pana in varf, pe care numai Moise a avut privilegiul sa-l vada (v.2,12). Ceilalti trebuiau sa se inchine ,,de departe”.
24:10 Ei au vazut pe Dumnezeul lui Israel; sub picioarele Lui era un fel de lucrare de safir straveziu, intocmai ca cerul in curatia lui.
Ei au vazut. Este clar ca Dumnezeu nu este o putere, ci o persoana reala (vezi si Exod 33,17-23; 34, 5-7; Numeri 12, 6-9; Isaia 6,1-6; Ezechiel 1,26.28).
Intocmai ca cerul. Adica ,,curat ca cerul insusi”. Am putea gandi ca aceasta onoare si favoare inalta sa fi statornicit in acesti oameni o credinta si ascultare durabila fata de Dumnezeu. Dar istoria tragica raporteaza ca Aaron s-a supus cererii impulsive a poporului pentru vitelul de aur (vezi Exod 32,1-6) si ca Nadab si Abihu au fost ucisi fiindca au adus ,,foc strain” (Numeri 3,1-4). O inaltatoare experienta religioasa de astazi nu constituie nici o ocrotire pentru ziua urmatoare (Matei 14,28-33; Luca 13,25-27; 1 Corinteni 10,11.12).
24:11 El nu Si-a intins mana impotriva alesilor copiilor lui Israel. Ei au vazut pe Dumnezeu, si totusi au mancat si au baut.
Alesilor. Dumnezeu nu i-a lovit pe acesti oameni cu moarte, ciuma sau orbire, desi nesfintenia lor nu le dadea nici un motiv sa creada ca puteau sa-L vada pe Dumnezeu si sa traiasca (vezi Geneza 32,30; Exod 33,20; Judecatori 6,22.23, etc.). Cea de-a doua persoana a Dumnezeirii era Fiul lui Dumnezeu, a carui glorie au vazut-o cu aceasta ocazie (PP 312, 366).
O jertfa de mancare de obicei urma dupa o jertfa de consacrare si poate ca la aceasta luau acum parte batranii, atat de aproape cat li s-a putut ingadui sa se apropie prezenta divina. Dupa aceasta experienta, intreaga grupa s-a intors in tabara.
24:12 Domnul a zis lui Moise: Suie-te la Mine pe munte, si ramai acolo. Eu iti voi da niste table de piatra cu Legea si poruncile, pe care le-am scris pentru invatatura lor.
Suie-te la mine. Restul capitolului nareaza despre cele 40 de zile ale lui Moise de comuniune cu Dumnezeu. Dupa ce i-a dat cele Zece Porunci si legile si ,,poruncile” din ,,cartea legamantului”, acum Dumnezeu continua sa dea instructiuni cu privire la ridicarea sanctuarului, care avea sa fie locul locasului Sau intre copiii lui Israel (cap. 25,8). Daca este lasat ca sa hotarasca el insusi caracteristicile reale si esentiale ale inchinarii religioase, omul poate gresi mai usor. Ca o masura de siguranta, lui Moise i-a fost aratat un ,,model” din tot ce urma sa intre in inchinarea lor (Exod 25,9; Evrei 8,5), cuprinzand amanunte exacte cu privire la material, dimensiuni, forma si construirea fiecarui obiect. Aceste directive sunt raportate in Exod 25 la 31. Pentru ca Moise sa poate avea destul timp sa inteleaga si sa-si aminteasca instructiunile amanuntite primite, el trebuia sa ramana ,,acolo”, adica ,,pe munte”, timp de 40 de zile.
24:13 Moise s-a sculat, impreuna cu Iosua, care-i slujea: si Moise s-a suit pe muntele lui Dumnezeu.
Verset ce nu a fost comentat.
24:14 El a zis batranilor: Asteptati-ne aici, pana ne vom intoarce la voi. Iata, Aaron si Hur vor ramane cu voi; daca va avea cineva vreo neintelegere, sa mearga la ei.
Asteptati-ne. De data aceasta, Moise a fost insotit de Iosua, care contribuise la infrangerea amalecitilor (cap. 17,8-13). Stiind ca va absenta pentru catva timp, Moise a considerat necesar sa dea anumite directive batranilor cu privire la conducerea lucrurilor in timpul absentei lui. Ei trebuiau sa ramana la poalele muntelui Sinai pana la intoarcerea sa si sa primeasca pe Aaron si Hur ca reprezentanti ai lui Moise pentru sfat.
24:15 Moise s-a suit pe munte, si norul a acoperit muntele.
Moise s-a suit. Fiind luate toate masurile pentru timpul absentei lui, Moise s-a suit cu Iosua pana in partea superioara a muntelui, asteptand acolo instructiuni in continuare. ,,Norul” se refera la cel amintit in cap. 19,16. Desi era chemat de Dumnezeu, Moise n-a ajuns in prezenta divina, pana ce nu i s-a poruncit sa faca lucrul acesta, sase zile mai tarziu. Astazi, ca si atunci, partasia intima cu El trebuie sa fie precedata de pregatirea inimii si meditare asupra caracterului si vointei lui Dumnezeu (compara Fapte 1,14; 2,1). Fara indoiala ca Moise si Iosua au petrecut acest timp in meditatie si rugaciune.
24:16 Slava Domnului s-a asezat pe muntele Sinai, si norul l-a acoperit timp de sase zile. In ziua a saptea, Domnul a chemat pe Moise din mijlocul norului.
Verset ce nu a fost comentat.
24:17 Infatisarea slavei Domnului era ca un foc mistuitor pe varful muntelui, inaintea copiilor lui Israel.
Foc mistuitor. Contrastul dintre norul acoperitor, care l-a cuprins pe Moise in binecuvantata partasie cu Facatorul sau, si ,,focul mistuitor” este semnificativ. Cei care, asemenea lui Moise, umbla in caile lui Dumnezeu, pot fi siguri de protectie si siguranta ,,in focul tainic… sub umbra Celui Atotputernic” (Psalmi 91,1.2).
Cei care se abat de la caile dreptatii, nu vor afla mangaiere si asigurare, ci judecata meritata, deoarece pentru ei Dumnezeu va aparea ca ,,un foc mistuitor”. (Evrei 12,25.29).
24:18 Moise a intrat in mijlocul norului, si s-a suit pe munte. Moise a ramas pe munte patruzeci de zile si patruzeci de nopti.
In mijlocul norului. Lasandu-l pe Iosua, Moise a intrat in nor si a ramas acolo ,,patruzeci de zile si patruzeci de nopti” (PP 313). In tot acest timp, el n-a avut hrana (Deuteronom 9,9; compara cu 1 Regi 19,8; Matei 4,2).
Experienta lui Moise de aici a fost extraordinara. Ea imprima invatatura ca prin comuniunea cu Dumnezeu sufletului ii este impartasita adevarata putere si reinviorarea cea mai dulce. Fara ea, duhul se stinge (vezi Luca 18,1), lumea se furiseaza in noi, gandurile si cuvintele noastre devin ,,pamantesti” (1 Corinteni 15,47), si nu avem viata spirituala nici in noi insine, si nu putem s-o impartasim nici altora. Oamenii primesc daruri numai in comuniune cu Dumnezeu. Un alt fapt pentru care Moise a fost singur cu Dumnezeu sugereaza valoarea rugaciunii in taina (Matei 6,6). Chiar si in graba si aglomeratia unui mare oras, singuratatea cu Dumnezeu si rugaciunea tainica aduc ajutor spre a preintampina problemele zilei.Comentariile lui Ellen G. White
1-18 PP 311-313
1,2 PP 312
1-3 SR 144
1-8FE 506
3 PK 293; PP 311
4 PP 311, 312
5,6 PP 312
7 PK 293; PP 312, 372; 3T 297
7,8 SR 145
8 PP 312
9 PP 312; 3T 343
10 PP 312; 3T 297, 343
12 GC vi
12-18 PP 313
16 3T 296
17 PP 304, 339