23:1 Sa nu raspandesti zvonuri neadevarate. Sa nu te unesti cu cel rau, ca sa faci o marturisire mincinoasa pentru el.
Zvonuri neadevarate. Aceasta este o largire a poruncii a noua, care interzice calomnia si defaimarea. Ultima parte a versetului interzice unirea cu altii in raspandirea acestui rau. Cu toate ca termenul ,,marturisire” inseamna ca legea se refera in primul rand la comportarea in instanta de judecata, aceasta nu este limitata la aceasta.
23:2 Sa nu te iei dupa multime ca sa faci rau; si la judecata sa nu marturisesti trecand de partea celor multi, ca sa abati dreptatea.
Sa nu te iei dupa multime. Omitand cuvantul ,,faci” din aceasta propozitie care nu exista in originalul ebraic, interdictia aceasta cuprinde nu numai raul in fapta, ci si in cuvant si gand. Amintindu-ne de cuvintele lui Isus, nu trebuie sa luam felul de viata al celor multi ca exemplu al nostru. (Matei 7,13.14). Unul din principalele pericole care ii infrunta pe cei care marturisesc a fi crestini este acela al vointei inclinate sa urmeze multimea, in ciuda avertismentului biblic impotriva unei astfel de tendinte.
Trecand de partea. Adica, a te abate. O traducere mai buna a acestei ultime jumatati de verset ar fi: ,,Nici sa nu aduci marturie intr-un caz, mergand alaturi de multime, ca sa strici dreptatea”. In legatura cu versetul urmator acesta poate fi considerat ca referindu-se la un judecator care nu trebuie sa-i urmeze pe alti judecatori in hotararea unui caz, ci sa aiba propria parere si sa tina la ea.
23:3 Sa nu partinesti pe sarac la judecata.
Sa nu partinesti pe sarac. Adica, sa-i tii partea. Aceasta pare surprinzator, tinand seama ca multe precepte ii favorizeaza pe saraci. Totusi, aceasta presupune dreptatea nepartinitoare, care nu trebuie sa se uite nici la bogati, nici la saraci. A inclina pe una dintre cele doua cai ar insemna ca dreptatea sa fie prejudiciata (Levitic 19,15).
23:4 Daca intalnesti boul vrajmasului tau sau magarul lui ratacit, sa i-l aduci acasa.
Boul vrajmasului tau. Aceasta se refera la un vrajmas anume, nu la unul public, ca in Deuteronom 23,3-6. Aceasta anticipeaza adevaratul spirit al crestinatatii, asa cum a fost statornicit de Hristos in inlaturarea deformarilor rabinice din legea lui Moise. (Matei 23,4).
23:5 Daca vezi magarul vrajmasului tau cazut sub povara lui, sa nu treci pe langa el, ci sa-i ajuti sa ia povara de pe magar.
Sa-i ajuti. Magarul impovarat al unui vrajmas nu trebuia sa fie lasat fara a i se oferi ajutor vrajmasului, ca animalul sa fie din nou pus pe picioare si sa-si poata continua drumul. Aceasta participare la fapta de indurare avea sa-i aduca pe cei doi oameni in legatura de prietenie si astfel sa-i invite la o impacare posibila.
23:6 La judecata, sa nu te atingi de dreptul saracului.
Sa nu te atingi de dreptul saracului. In timp ce versetul 3 avertizeaza impotriva favorizarii saracilor din compatimire pentru ei, acesta interzice discriminarea fata de cei saraci din cauza saraciei lor, un rau mult mai obisnuit.
Prejudecata trebuie sa fie evitata ca sa se poata face o judecata dreapta. O instanta de judecata nu este un loc pentru sentimente.
23:7 Fereste-te de o invinuire nedreapta, si sa nu omori pe cel nevinovat si pe cel drept; caci nu voi ierta pe cel vinovat.
Sa nu omori. Incurajarea unei acuzatii false impotriva unui om ,,nevinovat si drept” poate sa-i pricinuiasca moartea, si astfel sa atraga razbunarea Aceluia care nu va ,,ierta pe cel vinovat”.
23:8 Sa nu primesti daruri; caci darurile orbesc pe cei ce au ochii deschisi, si sucesc hotararile celor drepti.
Sa nu primesti daruri. Primirea de mita de la una din partile in proces si ajustarea dreptatii a fost intotdeauna unul dintre cele mai obisnuite si reprobabile pacate ale judecatorilor din Orient. Mituiala zadarniceste scopul pentru care exista administrarea judecatii, pentru ca greutatea ei in balanta dreptatii ii sfatuieste in sensul cel rau. Din cauza aceasta, ea a atras de obicei dupa sine pedeapsa cu moartea. In timp ce codul Mozaic nu stabileste nici o pedeapsa pentru acest rau (Deuteronom 16,18-20), Iosif Flavius afirma ca iudeii il omorau pe delicvent. (Against Apion ii.28). Totusi, oricare ar fi fost pedeapsa trebuie ca ea a fost ignorata (1 Samuel 8,3; Psalmi 26,10; Proverbe 17,23; Isaia 1,23; Mica 3,9-11).
23:9 Sa nu asupresti pe strain; stiti ce simte strainul, caci si voi ati fost straini in tara Egiptului.
Sa nu asupresti pe strain. Aceasta repeta porunca din cap. 22,21 si probabil ca se refera la instantele de judecata. Cuvantul ,,inima” inseamna suflet, simtaminte. Cu alte cuvinte, simpatia trebuia sa fie extinsa fata de strain.
23:10 Timp de sase ani, sa semeni pamantul, si sa-i strangi rodul.
Verset ce nu a fost comentat.
23:11 Dar in al saptelea, sa-i dai ragaz, si sa-l lasi sa se odihneasca; din rodul lui sa manance saracii poporului tau, iar ce va mai ramane, sa manance fiarele de pe camp. Tot asa sa faci cu via si maslinii tai.
In al saptelea. Desi alte natiuni aveau zilele lor de odihna la intervale regulate sau neregulate, izraelitii respectau ani intregi de odihna. Acest fapt putea sa-i expuna la invinuirea de lenevie de catre alte natiuni. Deoarece agricultura era primitiva, rotatia culturilor era necunoscuta si fertilizarea artificiala nefolosita este probabil ca programul nu atragea dupa sine nici o pierdere financiara. Cu toate acestea, dorinta de castig facea sa fie grea punerea in aplicare a prevederii. Cei ,,saptezeci de ani” de robie au avut de scop sa recastige ce s-a pierdut in ce priveste pazirea anilor sabatici (2 Corinteni 36,17-21).
Cel dintai scop al legii, asa cum se spune aici, a fost sa-i aprovizioneze pe cei saraci (vezi Levitic 25,1-7). Tot ce producea pamantul de la sine fara a fi cultivat apartinea tuturor ca o proprietate comuna, chiar si pentru ,,fiarele campului”. Fara indoiala ca s-a intentionat de asemenea ca acest an sabatic sa fie un an de crestere in cele religioase, in care citirea solemna a Legii la sarbatoarea Corturilor din ,,anul iertarii” (Deuteronom 31,10.11), avea un rol deosebit. Citirea aceasta era precedata de o perioada de pregatire religioasa (Neemia 8). Acest an sabatic trebuie sa fi fost un timp solemn, care ducea la o cercetare de sine, formarea de obiceiuri sfinte, si aducea inaltare religioasa (Neemia 8). Deoarece cerealele, vinul si uleiul erau cele mai de seama produse ale Palestinei, se pare ca trebuia sa se odihneasca intreaga tara.
23:12 Timp de sase zile, sa-ti faci lucrarea. Dar in ziua a saptea sa te odihnesti, pentru ca boul si magarul tau sa aiba odihna, pentru ca fiul roabei tale si strainul sa aiba ragaz si sa rasufle.
Ziua a saptea. Pentru a scoate si mai mult la iveala caracterul ei indurator, aici se repeta porunca a patra. Cea mai mare parte din populatia straina a Tarii Sfinte era angajata in munca aspra (vezi 2 Corinteni 2,17.18), fapt care explica de ce este amintit aici strainul in mod deosebit.
23:13 Sa paziti tot ce v-am spus, si sa nu rostiti numele altor dumnezei: numele lor sa nu se auda iesind din gura voastra.
Numele altor dumnezei. Ca ocrotire impotriva idolatriei, poporul lui Dumnezeu nu trebuia nici macar sa aminteasca numele zeitatilor pagane. Interdictia aceasta era intemeiata pe principiul ca familiarizarea cu raul conduce adesea la participarea la el. Daca aceasta porunca ar fi fost adusa la indeplinire, pericolul idolatriei ar fi fost pe de-a intregul indepartat. Este semnificativ ca insusi Moise a pronuntat numai rar numele zeilor pagani. Scriitorii de mai tarziu ai Bibliei si profetii au fost obligati sa fata lucrul acesta fie ca raport al realei istorii a lui Israel, fie pe calea denuntarii idolatriei. Publicistii de anunturi moderni cunosc valoarea repetitiei denumirilor comerciale si planuiesc in mod deliberat sa tina numele produsului lor in fata publicului pe o cale sau alta. Ar fi bine pentru oricine doreste sa se pastreze curat si sfant sa-si aminteasca de faptul ca exprimarea adanceste imprimarea.
23:14 De trei ori pe an, sa praznuiesti sarbatori in cinstea Mea.
De trei ori. Versetele 14-17 raporteaza despre legea sarbatorilor sfinte. Toate vechile religii pagane aveau perioade anuale festive care comemorau presupusa binefacere a zeilor lor. Adunandu-se laolalta in adunari mari, poporul se insufletea si se incurajau unul pe altul la o consacrare mai mare si la o multumire mai din inima decat in alte ocazii. Astfel de sarbatori erau dese in Egipt si detineau un loc de seama in viata religioasa.
Probabil ca familia lui Avraam a sarbatorit ocazii de felul acesta in Mesopotamia si Domnul consfinteste acum aceste trei sarbatori ca o incurajare la evlavie. Aceste sarbatori trebuiau (1) sa fie deopotriva agricole si istorice, in legatura cu mersul vremii, precum si cu marile evenimente din viata natiunii; (2) sa fie pazite numai intr-un singur loc, acolo unde era asezat sanctuarul; (3) sa ia parte la ele toata populatia de parte barbateasca (v.17; vezi Levitic 23,2).
23:15 Sa tii sarbatoarea azimelor; timp de sapte zile, la vremea hotarata, in luna spicelor, sa mananci azime, cum ti-am poruncit; caci in luna aceasta ai iesit din Egipt; si sa nu vii cu mainile goale inaintea Mea.
Sarbatoarea azimelor. Aceasta sarbatoare de la inceputul primaverii cadea la inceputul seceratului de orz din luna Abib (Nisan), incepea cu Pastele si cu o adunare sfanta, tinea sapte zile si se incheia cu o alta adunare sfanta (Levitic 23,5-8). Azimele erau mancate in timpul acestor sapte zile in amintirea grabitei iesiri din Egipt (Exod 12,33.34.39). Aluatul era un simbol al pacatului si greselii (Matei 16,6.11.12; 1 Corinteni 5,6-8). Painea nedospita simboliza eliberarea din pacat de catre Acela care este Painea vietii (Ioan 6, 35.48.51). Un snop de orz nou, primele roade ale recoltei, era adus ca jertfa de leganat inaintea Domnului (Levitic 23,9-14). ,,Timpul hotarat” era a 15-a zi a primei luni, Nisan (Levitic 23,6). Sarbatoarea aceasta, care incepea cu Pastele, era simbolul eliberarii pacatosilor din pacat prin moartea lui Hristos. Cand Mantuitorul S-a dat pe Sine pe crucea de la Calvar insemnatatea Pastelor a incetat, pentru ca ele aratau spre El (1 Corinteni 5,7). Oranduirea Sfintei Cine a fost instituita ca aducere aminte a aceluiasi eveniment (Luca 22,14-20).
Sa nu vii cu mainile goale inaintea mea. Aceia care luau parte la sarbatoare trebuiau sa prezinte un dar de bunavoie Domnului. Nu era de asteptat mai putin de la un israelit, cand se apropia de Iehova, Regele teocratiei.
23:16 Sa tii sarbatoarea secerisului, a celor dintai roade din munca ta, din ceea ce vei semana pe camp; si sa tii sarbatoarea strangerii roadelor, la sfarsitul anului, cand vei strange de pe camp rodul muncii tale.
Sarbatoarea secerisului. Din ziua in care trebuia sa fie adus snopul de leganat, trebuiau sa fie numarate cincizeci de zile (Levitic 23,15-21). A 50-a zi era numita ,,sarbatoarea saptamanilor”, pentru ca o despartea sapte saptamani intregi de Paste. In Noul Testament ea era numita Penticost, din cuvantul grecesc care inseamna a ,,cincizecia”. Sarbatoarea aceasta se serba spre sfarsitul lunii mai din calendarul nostru, sau la inceputul lui iunie, vremea secerisului de primavara. Pentru a exprima recunostinta pentru cereale, inaintea lui Dumnezeu erau prezentate doua paini cu aluat (Levitic 23,17). Era o ocazie de bucurie (Deuteronom 16,9-11). Traditia iudaica a pus sarbatoarea in legatura cu darea Legii, care a avut loc aproximativ la 50 de zile dupa plecarea din Egipt (Exod 19,1-16) si, in conformitate cu aceasta, unul dintre scopurile Cincizecimii a fost comemorarea darii Legii. Pentru crestinii vremurilor apostolice, ea mai comemora si revarsarea Duhului Sfant in ziua Cincizecimii, cand biserica, in copilaria ei, a aduna primele roade ale Evangheliei (Fapte 2,1-12.41-9).
A celor dintai roade din munca ta. Literal, ,,a celor dintai roade din munca ta” (RSV). Expresia este cu aplicare la ,,seceris” nu la ,,sarbatoare”.
Sarbatoarea strangerii. Aceasta este numita in alta parte ,,sarbatoarea corturilor”, pentru ca poporul trebuia sa-si faca corturi in care sa locuiasca in timpul sarbatorii (Levitic 23,33-36; Deuteronom 16,13-15; 31,10; Ioan 7,21). Aceasta sarbatoare de opt zile incepea in 15 a lui Tisri, care era pe la sfarsitul lui octombrie, sau la inceputul lui noiembrie. Maslinii fusesera culesi si culesul strugurilor terminat. Inceputul si sfarsitul ei era marcat de o adunare sfanta. Era un timp de bucurie si de recunostinta pentru incheierea adunarii recoltei de toamna si comemora calatoria cu bine a israelitilor din Egipt in Palestina. Ba mai mult, ei tinusera marea zi a ispasirii cu numai cateva zile inainte si obtinusera asigurarea ca pacatele lor nu vor mai fi amintite. Ei erau impacati cu Dumnezeu. Ei puteau acum foarte bine sa recunoasca bunatatea Lui si sa-L slaveasca pentru indurarea Lui. Sarbatoarea Corturilor nu numai ca arata inapoi spre timpul ramanerii in pustie, ci, ca si sarbatoarea secerisului, ea anticipa adunarea recoltei pamantului (PP 540, 541). In timpul robiei, sarbatoarea aceasta a fost, dupa cat se pare, neglijata, dar pe vremea lui Neemia a fost tinuta din nou cu si mai mare bucurie (Neemia 8, 13-18).
23:17 De trei ori pe an toata partea barbateasca sa se infatiseze inaintea Domnului, Dumnezeu.
De trei ori pe an. Tinand seama de faptul ca Palestina este o tara mica, avand mai putin de 145 mile lungime si 75 mile latime, prezenta la aceste sarbatori nu era o greutate. Ba mai mult, astfel de ocazii festive placeau poporului, pentru ca ele constituiau mijloace de raspandire a noutatilor si ofereau aproape singura ocazie ca rudele si prietenii sa se mai vada unii pe altii. Izraelitii priveau spre aceste ocazii cu o bucuroasa asteptare. Ele exercitau o influenta unificatoare importanta si astfel au fost o parte insemnata a vietii sociale, tinzand, asa cum au si facut, sa sudeze poporul in cunoasterea si slujirea lui Dumnezeu. In timp ce ,,toata partea barbateasca” trebuia sa ia parte, alti membri ai familiei erau liberi sa faca acest lucru daca doreau (1 Samuel 1,1-23; Luca 2,41-45).
23:18 Sa n-aduci cu paine dospita sangele jertfei Mele; si grasimea praznicului Meu sa nu ramana toata noaptea pana dimineata.
Sangele jertfei mele. Acesta era mielul de Pasti, avand in vedere ca in legatura cu el se vorbeste numai despre ,,paine nedospita” si despre orice alta parte a mielului care ramanea ,,pana dimineata” (Exod 12,1-11; Deuteronom 16,1-5). Mielul pascal era cel mai important dintre toate jertfele, pentru ca simboliza jertfa lui Hristos, adevaratul Miel Pascal (1 Corinteni 5,7). Dumnezeu putea cel mai bine si potrivit sa-L numeasca ,,jertfa Mea”.
23:19 Sa aduci in casa Domnului, Dumnezeului tau, parga celor dintai roade ale pamantului.
Parga celor dintai roade. Aceasta inseamna ,,cele mai bune” din primele roade (Numeri 18,12), fie fructele ,,coapte cele dintai” (Numeri 18,13). Dupa cum aceste prime roade ale secerisului ,,campului” erau aduse la Dumnezeu, tot asa Hristos S-a prezentat pe Tatal ca prima roada a secerisului invierii (Ioan 20,17; 1 Corinteni 15,20-23).
Casa Domnului. Expresia aceasta este sinonima cu expresia, ,,locul pe care-l va alege Domnul, Dumnezeul tau, ca sa faca sa locuiasca Numele Lui acolo”. (Deuteronom 26,2; 12,5.11.14; 16,16) si se refera la sanctuar, iar mai tarziu la Templu.
Sa nu fierbi un ied. Sapaturi recente la Ras Samra, vechiul Ugarit, o cetate de coasta siriana, fata in fata cu insula Cipru, au dat la iveala faptul ca fierberea iezilor in laptele mamei lor era o practica rituala la canaaniti. Poate ca, in scopul de a evita acest ritual pagan, Dumnezeu a interzis poporului Sau sa faca acest lucru.
23:20 Iata, Eu trimit un Inger inaintea ta, ca sa te ocroteasca pe drum, si sa te duca in locul, pe care l-am pregatit.
Eu trimit un inger. In aceste texte de incheiere ale ,,cartii legamantului” (v.10-31) aflam fagaduintele pe care Dumnezeu urma sa le implineasca, daca poporul avea sa respecte prevederile Lui. Dumnezeu ne incurajeaza mereu cu ,,recompensa rasplatirii” (Exod 11,26). Aceste fagaduinte erau conditionale, pentru ca Dumnezeu poate sa binecuvanteze pe poporul Sau, numai daca asculta de El. ,,Ingerul” in mod clar se refera la ,,solul (Inger) legamantului” (Maleahi 3,1), adica la Hristos (PP 252, 311). Cuvantul mal’ak, ,,inger”, inseamna ,,sol” si adesea este tradus fie intr-un fel, fie in altul. Hristos a fost intotdeauna Solul lui Dumnezeu pentru Israel (PP 366) si le-a facut cunoscut caracterul si indurarea lui Dumnezeu (Geneza 22,1, 10-22; Exod 32,34; Isaia 63,7-9; Maleahi 3,1; Ioan 8,56-58; 1 Timotei 2,5).
Pe drum. Nu numai sa-i conduca geografic (Exod 23,23; 32,34), ci si spiritual pe caile dreptatii (vezi Ioan 14,1-3).
23:21 Fii cu ochii in patru inaintea Lui, si asculta glasul Lui; sa nu te impotrivesti Lui, pentru ca nu va va ierta pacatele, caci Numele Meu este in El.
Nu va va ierta. Aceasta nu inseamna ca Dumnezeu nu va ierta, pentru ca iubirea lui Dumnezeu asigura ca El va ierta ( Psalmi 32,5; 103,10-12; Isaia 63,7-9; 1 Ioan 1,9), ci exprima cu o accentuare tipic orientala suveranitatea si sfintenia dreptatii lui Dumnezeu (Exod 34,7).
Numele meu este in El. Aici, prima persoana a Dumnezeirii, Tatal, vorbeste despre a doua persoana a Dumnezeirii, Fiul Sau. Aceasta declaratie inseamna ca ,,Ingerul” care poarta Numele lui Dumnezeu este egal cu Dumnezeu Insusi (vezi Ioan 1,1-3,14; Coloseni 1,13-19; Evrei 1,8).
23:22 Dar daca vei asculta glasul Lui, si daca vei face tot ce-ti voi spune, Eu voi fi vrajmasul vrajmasilor tai si potrivnicul potrivnicilor tai.
Verset ce nu a fost comentat.
23:23 Ingerul Meu va merge inaintea ta, si te va duce la Amoriti, Hetiti, Fereziti, Canaaniti, Heviti si Iebusiti, si-i voi nimici.
Amoriti. Toate, afara de una dintre cele ,,sapte natiuni” ale Canaanului propriu zis, ghirgasitii, sunt amintite aici (Deuteronom 7,1; Iosua 3,10; 24,11).
23:24 Sa nu te inchini inaintea dumnezeilor lor, si sa nu le slujesti; sa nu te iei dupa popoarele acestea, in purtarea lor, ci sa le nimicesti cu desavarsire, si sa le darami capistele.
Sa nu te inchini. Trebuie sa fie amintit ca inchinarea idolatra a acestor popoare pagane era injositoare si desfranata pana la extrem. Ceremoniile lui Baal, Astarteea, Chemos, Melob, Rimen si alte zeitati erau pangarite de jertfe omenesti si intinate de prostitutie. Nedreptatea acestor natiuni era acum deplina (vezi Geneza 15,16). Nu este de mirare ca toata masura urii divine era indreptata
contra lor (vezi comentariul pentru Geneza 15-16). Capistile lor. Literal ,,stalpii lor” (vezi Geneza 28,18).
23:25 Voi sa slujiti Domnului, Dumnezeului vostru, si El va va binecuvanta painea si apele, si voi departa boala din mijlocul tau.
Indeparta boala. Trairea sanatoasa in sine ajunge sa ocroteasca pe cineva de boala mintii, a sufletului si a corpului. Si invers, evlavia promoveaza bunastarea fizica (vezi DA 827).
23:26 Nu va fi in tara ta nici femeie care sa-si lepede copilul, nici femeie stearpa. Numarul zilelor tale il voi face sa fie deplin.
Care sa-si lepede. Acesta putea sa fie rezultatul unei interventii a favorii divine si a grijii providentiale, cat si al unei trairi sanatoase. Nu numai ca nu vor exista nasteri premature, dar, dupa cum lasa a se intelege din ultima clauza, si moartea prematura va fi necunoscuta. Aceasta nu poate fi inteleasa separat de trairea evlavioasa.
23:27 Voi trimite groaza Mea inaintea ta, voi pune pe fuga pe toate popoarele la care vei ajunge, si voi face ca toti vrajmasii tai sa dea dosul inaintea ta.
Trimite groaza mea. Pentru implinirea acestei fagaduinte, vezi Numeri 22,3; Iosua 8, 20-24; 10,10.11. Daca ar fi continuat in deplina ascultare de Dumnezeu, Israel ar fi infrant cu desavarsire puterea natiunilor canaanite, si suferinta si servitutea din Cartea Judecatorilor ar fi fost evitate.
23:28 Voi trimite viespile bondaresti inaintea ta, si vor izgoni dinaintea ta pe Heviti, Canaaniti si Hetiti.
Viespile. Garstang sugereaza ca aceasta este o referire figurativa la egipteni, ale caror osti au intrat in Palestina de repetate ori in timpul lui Iosua si al Judecatorilor.
23:29 Nu-i voi izgoni intr-un singur an dinaintea ta, pentru ca tara sa n-ajunga o pustie si sa nu se inmulteasca impotriva ta fiarele de pe camp.
o pustie si sa nu se inmulteasca impotriva ta fiarele de pe camp.
Intr-un singur an. In timp ce oamenii sunt nerabdatori, Dumnezeu este indelung rabdator si minunat de indurator (1 Petru 3,9). Natiunile canaanite nu aveau sa fie izgonite afara dintr-o data, pentru ca (1) sa nu devina tara pustie, asa incat sa nu ramana suficienti oameni pentru a o ingriji;
(2) sa nu se inmulteasca fiarele campului ca sa ajunga un pericol. Cand regatul iudaic de nord al lui Israel a fost depopulat prin ducerea celor zece semintii in robie, a avut loc o crestere insemnata a numarului leilor care au pradat ramasita ramasa (2 Regi 17,24.25). In multe districte ale Frantei, lupii s-au inmultit dupa razboiul franco-german. Un alt motiv pentru care natiunile n-au fost alungate imediat a fost si acela ca Dumnezeu a dorit sa ,,incerce” pe Israel, sa vada daca vor asculta de El (Judecatori 2,21-23).
23:30 Ci le voi izgoni incetul cu incetul dinaintea ta, pana vei creste la numar si vei putea sa intri in stapanirea tarii.
Verset ce nu a fost comentat.
23:31 Iti voi intinde hotarele de la marea Rosie pana la marea Filistenilor, si de la pustie pana la Rau (Eufrat). Caci voi da in mainile voastre pe locuitorii tarii, si-i vei izgoni dinaintea ta.
Intinde hotarele. Hotarele acestea n-au fost atinse decat 400 de ani mai tarziu, sub David si Solomon (1 Regi 4,21.24; 2 Cronici 9,26). Moise confirma aici fagaduinta lui Dumnezeu fata de Avraam (Geneza 15,18). Avand in vedere ca Solomon a fost ,,un om al odihnei” (1 Cronici 22,9), lucrarea intemeierii imperiului trebuie ca a fost adusa la indeplinire de David (2 Samuel 8, 3-16; 10,6-19; 1 Regi 5,3; 1 Cronici 22,8).
Raul. Adica, Eufratul, ,,raul” cel mai de seama al vremurilor Vechiului Testament (vezi Geneza 15,18; Deuteronom 1,7). Ii vei izgoni. Fara indoiala ca multi canaaniti au fost impinsi spre nord si poate ca s-au unit
cu regatul hitit, care timp de secole s-a opus cu tarie imperiilor egiptean si asirian.
23:32 Sa nu faci legamant cu ei, nici cu dumnezeii lor.
Sa nu faci legamant. ,,Cartea legamantului” se incheie asa cum incepe, cu o sarcina solemna contra idolatriei (cap. 20,23). Istoria lui Israel dovedeste cata nevoie a fost de aceasta avertizare repetata si cat de necesara adanca purtare de grija a lui Dumnezeu pentru ei spre a evita aceasta greseala. Din pacate, avertizarea n-a fost de nici un folos (2 Regi 17,7-18). Intrucat tratatele de pace obisnuite in acea vreme contineau o recunoastere a zeilor oricarei natiuni si cuvinte care cinsteau acesti zei, legamintele cu popoarele pagane aveau sa cuprinda recunoasterea zeilor lor.
23:33 Ei sa nu locuiasca in tara ta, ca sa nu te faca sa pacatuiesti impotriva Mea; caci atunci ai slujii dumnezeilor lor, si aceasta ar fi o cursa pentru tine.
Sa nu locuiasca. Adeptii religiei lui Israel, desigur ca nu erau cuprinsi in aceasta porunca si nici paganii inrobiti (vezi Iosua 9,27).Comentariile lui Ellen G. White
2 CT 221; TM 63; 4T 647; 9T 230
4,5 DA 500
6-8 Te 47
6-9 PP 311
10,11 PP 531; 4T 467
11 FE 323
12 PP 311
14 2T 573
14-16 PP 537
14-17 PP 311
20 ML 307; 3T 356
20,21 PP 419, 420; SR 166; 3T 340
20-22 PP 311
20-23 SR 142
21 DA 709
24 PP 369
24,25,27-33 PP 543; SR 143
28 PP 437