23:16 Sa tii sarbatoarea secerisului, a celor dintai roade din munca ta, din ceea ce vei semana pe camp; si sa tii sarbatoarea strangerii roadelor, la sfarsitul anului, cand vei strange de pe camp rodul muncii tale.
Sarbatoarea secerisului. Din ziua in care trebuia sa fie adus snopul de leganat, trebuiau sa fie numarate cincizeci de zile (Levitic 23,15-21). A 50-a zi era numita ,,sarbatoarea saptamanilor”, pentru ca o despartea sapte saptamani intregi de Paste. In Noul Testament ea era numita Penticost, din cuvantul grecesc care inseamna a ,,cincizecia”. Sarbatoarea aceasta se serba spre sfarsitul lunii mai din calendarul nostru, sau la inceputul lui iunie, vremea secerisului de primavara. Pentru a exprima recunostinta pentru cereale, inaintea lui Dumnezeu erau prezentate doua paini cu aluat (Levitic 23,17). Era o ocazie de bucurie (Deuteronom 16,9-11). Traditia iudaica a pus sarbatoarea in legatura cu darea Legii, care a avut loc aproximativ la 50 de zile dupa plecarea din Egipt (Exod 19,1-16) si, in conformitate cu aceasta, unul dintre scopurile Cincizecimii a fost comemorarea darii Legii. Pentru crestinii vremurilor apostolice, ea mai comemora si revarsarea Duhului Sfant in ziua Cincizecimii, cand biserica, in copilaria ei, a aduna primele roade ale Evangheliei (Fapte 2,1-12.41-9).
A celor dintai roade din munca ta. Literal, ,,a celor dintai roade din munca ta” (RSV). Expresia este cu aplicare la ,,seceris” nu la ,,sarbatoare”.
Sarbatoarea strangerii. Aceasta este numita in alta parte ,,sarbatoarea corturilor”, pentru ca poporul trebuia sa-si faca corturi in care sa locuiasca in timpul sarbatorii (Levitic 23,33-36; Deuteronom 16,13-15; 31,10; Ioan 7,21). Aceasta sarbatoare de opt zile incepea in 15 a lui Tisri, care era pe la sfarsitul lui octombrie, sau la inceputul lui noiembrie. Maslinii fusesera culesi si culesul strugurilor terminat. Inceputul si sfarsitul ei era marcat de o adunare sfanta. Era un timp de bucurie si de recunostinta pentru incheierea adunarii recoltei de toamna si comemora calatoria cu bine a israelitilor din Egipt in Palestina. Ba mai mult, ei tinusera marea zi a ispasirii cu numai cateva zile inainte si obtinusera asigurarea ca pacatele lor nu vor mai fi amintite. Ei erau impacati cu Dumnezeu. Ei puteau acum foarte bine sa recunoasca bunatatea Lui si sa-L slaveasca pentru indurarea Lui. Sarbatoarea Corturilor nu numai ca arata inapoi spre timpul ramanerii in pustie, ci, ca si sarbatoarea secerisului, ea anticipa adunarea recoltei pamantului (PP 540, 541). In timpul robiei, sarbatoarea aceasta a fost, dupa cat se pare, neglijata, dar pe vremea lui Neemia a fost tinuta din nou cu si mai mare bucurie (Neemia 8, 13-18).