22:25 Daca imprumuti bani vreunuia din poporul Meu, saracului care este cu tine, sa nu fii fata de el ca un camatar, si sa nu ceri camata de la el.
Camata. Cuvantul acesta inseamna acum, in general, un procent de dobanda. In zilele lui Moise, cuvantul tradus astfel insemna orice fel de dobanda, mare sau mic. Marimea dobanzii cu care se putea incarca un creditor nu era reglementata atunci prin lege si, de aceea, era de asteptat ca creditorii fara scrupule aveau sa trateze fara mila cu oamenii care se aflau in imprejurari grele. Legea mozaica care interzicea camataria se ocupa in mod exclusiv cu ideea de a profita de un frate care era ,,saracit”, adica in greutati financiare (vezi Levitic 25,25.35.39; PP 533). In astfel de imprejurari, un ,,sarac” putea sa dea cu zalog proprietatea sa (Levitic 25,35-38), sa-si asigure un imprumut daca era posibil (Levitic 25,35-37), sau sa se vanda pe creditorului sau pentru o perioada limitata (Levitic 25,39-41). Ba mai mult, daca putea s-o faca, ,,fratele barbatului sarac era solicitat sa faca imprumutul necesar, si asta fara interes (Deuteronom 15,7-11). In nici o imprejurare, nu putea sa profite de ,,fratele” sau sarac, cerandu-i vreo dobanda de orice fel. Legea mozaica ocrotea in mod scrupulos drepturile saracilor si se ingrijea de bunastarea lor.
Pe vremea lui Moise, tranzactiile de afaceri nu se faceau ca in ziua de astazi. In general vorbind, un om conta pe resursele proprii in tranzactia de afaceri, si aveau loc prea putine imprumuturi, asa cum se cunoaste astazi. Pentru scopuri practice, nimeni nu imprumuta bani, cu exceptia unui ,,frate” care ,,saracise”. De aceea, s-ar parea ca, departe de a condamna obisnuitele tranzactii de afaceri cuprinzand si darea si luarea de imprumut, legile lui Moise nici macar nu se ocupa de ele. Intelegem ca Domnul Hristos a aprobat principiul beneficiului, inclusiv dobanda asupra imprumutului in tranzactii de afaceri normale (Matei 25,27; Luca 19,23).
Principiul inerent din legea lui Moise asupra ,,cametei”, de a nu profita de cineva coplesit de imprejurari potrivnice, ramane valabil in zilele noastre. Un om nu trebuie sa pretinda niciodata mai mult de la altul decat este drept, fie ca este ,,sarac” sau bogat. Ceea ce este condamnat este spiritul de avaritie, santajul, procedeele necinstite si patima de castig, chiar in dezavantajul altora (vezi PK 648-652). Noi trebuie sa ne purtam cu simpatie fata de nevoile altora si sa nu ne astupam niciodata urechea la strigatele lor, sau sa profitam de ei cand se afla in greutati.