20:5 Sa nu te inchini inaintea lor, si sa nu le slujesti; caci Eu, Domnul, Dumnezeul tau, sunt un Dumnezeu gelos, care pedepsesc nelegiuirea parintilor in copii pana la al treilea si la al patrulea neam al celor ce Ma urasc,
Sa nu te inchini. Aceasta loveste in cinstea exterioara data chipurilor din lumea antica. Ele nu erau privite ca embleme, ci ca intrupari reale si adevarate ale zeitatii. Se credea ca zeii se aflau in aceste chipuri. Cei care le-au facut nu erau cinstiti; ei puteau fi chiar dispretuiti. Dar manopera lor idolatra era venerata, adorata si i se aducea inchinare.
Un Dumnezeu gelos. Dumnezeu refuza sa impartaseasca slava Sa cu idolii (Isaia 42,8; 48,11). El refuza inchinarea si slujirea unei inimi impartite (Exod 34,12-15; Deuteronom 4,23.24; 6,14.15; Iosua 24,15.19.20). Insusi Isus a spus: ,,Nimeni nu poate sluji la doi stapani” (Matei 6,24).
Pedepsesc nelegiuirea. Aceasta amenintare aparenta a tulburat mintile unora care vad in ea manifestarea spiritului de razbunare. Totusi, trebuie sa fie facuta o deosebire intre rezultatele naturale ale cursului unei actiuni pacatoase, si pedeapsa suferita din cauza acesteia (PP 306). Dumnezeu nu pedepseste pe un cineva pentru faptele rele ale altuia (Ezechiel 18,2-4). Fiecare om este raspunzator in fata lui Dumnezeu pentru propriile fapte. In acelasi timp, Dumnezeu nu intervine in legile ereditatii, in asa fel incat sa ocroteasca o generatie de faptele rele ale parintilor ei, acesta necorespunzand cu caracterul si principiile Sale de a lucra cu oamenii. Numai prin acele legi ale ereditatii care au fost lasate de Creator la inceput (vezi Geneza 1,21.24.25), dreptatea divina pedepseste ,,nelegiuirea” unei generatii in cealalta.
Nimeni nu poate sa scape intru totul de urmarile unei vieti dezordonate, boala, desfranare, fapta rea, ignoranta si obiceiuri rele preluate de la generatia anterioara. Descendentii idolatrilor decazuti si urmasii oamenilor rai si viciosi, in general, incep viata in conditiile handicapului pacatului fizic si moral si recolteaza roadele semintei semanate de parintii lor. Delicventa juvenila marturiseste despre adevarul poruncii a doua. Mediul are de asemenea un efect hotarator asupra fiecarei generatii care apare. Dar, deoarece Dumnezeu este indurator si drept, putem avea incredere ca El trateaza just fiecare om, tinand seama cuvenita de dezavantajele nasterii, predispozitiile mostenite si influenta mediului inconjurator asupra caracterului. Dreptatea si indurarea Lui cer acest lucru (Psalmi 87,6; Luca 12,47.48; Ioan 15,22; Fapte17,30; 2 Corinteni 8,12). In acelasi timp, scopul nostru trebuie sa fie sa devenim biruitori asupra oricarei tendinte spre rau, mostenite sau cultivate (COL 315, 330, 331; DA 671).
Dumnezeu ,,pedepseste” urmarile nelegiuirii, nu razbunator, ci pentru a-i invata pe pacatosi ca o fapta rea atrage dupa sine in mod inevitabil urmari nenorocite.
Celor care Ma urasc. Adica, aceia care desi Il cunosc pe Dumnezeu, refuza sa-I slujeasca. A indrepta iubirea cuiva asupra zeilor falsi de orice fel, a-si pune cineva increderea in orice altceva in afara de Domnul, este a-L ,,uri”. Cei care fac asa aduc, in mod inevitabil, necaz si suferinta nu numai asupra lor insisi, ci si asupra acelora care vin dupa ei. Acei parinti care cugeta cel mai mult la Dumnezeu se gandesc cel mai mult la copiii lor. Folosirea cuvantului tare ,,ura” este caracteristic orientala, exprimand dezaprobarea cea mai puternica. Tot ce este necesar sa faca omul pentru a se plasa printre cei ce Il ,,urasc” pe Dumnezeu este sa-L iubeasca mai putin decat iubeste alte persoane sau lucruri (Luca 14,26; Romani 9,13).