20:10 Dar ziua a saptea este ziua de odihna inchinata Domnului, Dumnezeului tau: sa nu faci nici o lucrare in ea, nici tu, nici fiul tau, nici fiica ta, nici robul tau, nici roaba ta, nici vita ta, nici strainul care este in casa ta.
Ziua a saptea. Nu trebuie sa fie indeplinita nici o munca trecatoare, care nu este necesara in aceasta zi. Ea trebuie sa fie folosita in cugetare religioasa, inchinare si slujire adusa lui Dumnezeu. Ea mai ofera si o ocazie pentru odihna fizica. Aceasta caracteristica a Sabatului este deosebit de importanta pentru om in starea de pacat, cand trebuie sa-si castige painea in sudoarea fetei lui (Geneza 3,17-19).
Sabatul. Literal ,,un Sabat”. In ebraica articolul definit ,,ul” lipseste. Cu toate acestea, faptul aceasta nu ia din porunca Sabatului precizarea ei. Punctul in controversa dintre pazitorii duminicii si pazitorii Sabatului nu este asupra faptului daca un crestin sa se odihneasca – ,,sa nu faca nici o lucrare” – o zi pe saptamana, ci care zi a saptamanii trebuie sa fie aceea, prima, sau a saptea. Porunca raspunde in mod clar, ,,a saptea zi”. Porunca imparte saptamana in doua parti: (1) ,,sase zile sa lucrezi, si sa-ti faci lucrul tau”, (2) ,,ziua a saptea”... sa nu faci nici o lucrare in ea”. De ce aceasta interdictie de la lucru in ,,ziua a saptea”? Pentru ca ea este ,,un Sabat al Domnului”. Cuvantul Sabat este din ebraicul shabbath, care inseamna ,,odihna”. Astfel porunca opreste lucrul in ,,ziua a saptea”, pentru ca ea este o zi de odihna a Domnului. Aceasta ne duce inapoi la originea Sabatului, cand Dumnezeu ,,s-a odihnit in ziua a saptea” (Geneza 2,2). De aceea este clar ca contrastul nu este intre ,,ul” si ,,o”, ci intre ,,lucru” si ,,odihna”. ,,Sase zile” spune porunca, sunt zile de lucru, dar ,,a saptea zi” este o zi de odihna. Faptul ca ,,ziua a saptea” este singura zi de odihna a lui Dumnezeu este clar aratat prin cuvintele de la inceput ale poruncii: ,,Adu-ti aminte de ziua de Sabat (odihna), ca s-o sfintesti”.
Ingerii au anuntat pe pastori: ,,Vi s-a nascut un Mantuitor” (Luca 2,11). De aceea, nu vom concluziona ca Hristos a fost pur si simplu unul din multii mantuitori. Noi prindem intelesul cuvintelor ingerului, cand punem accentul pe cuvantul ,,Mantuitor”. Hristos a venit, nu ca un cuceritor militar, sau rege pamantesc, ci ca ,,Mantuitor”. Multe alte texte se ocupa cu unicitatea mantuirii Sale si ca nu putem fi mantuiti prin nimeni altul. Asa stau lucrurile si cu ,,ul” si ,,o” din porunca a patra.
Sa nu faci nici o lucrare. Aceasta nu opreste fapte de indurare, sau lucrari principale pentru pastrarea vieti si sanatatii care nu pot fi indeplinite in alte zile. Este intotdeauna ,,ingaduit a face bine in zilele de Sabat” (Matei 12,1-14; Marcu 2,23-28). Odihna despre care se vorbeste aici nu trebuie sa fie considerata in termeni simpli de incetare de la lucrul obisnuit, desi, desigur ca si acesta este inclus. Ea trebuie sa fie o odihna sfanta, in care sa aiba loc comuniunea cu Dumnezeu.
Nici vita ta. Purtarea de grija a lui Dumnezeu pentru animalele necuvantatoare este repetat subliniata de scriitorii Vechiului Testament (Exod 23,5.12; Deuteronom 25,4). El si-a adus aminte de ele in corabie (Geneza 8,1). Ele au fost cuprinse in legamantul care a urmat dupa potop (Geneza 9,9-11). El pretinde animalele ca fiind ale Sale (Psalmi 50,10). Prezenta unei ,,multimi de vite” a constituit un motiv pentru care Ninive a fost crutata (Iona 4,11).
Strainul. Adica, un strain care din propria vointa libera s-a unit cu izraelitii. O ,,multime de oameni de tot soiul” a parasit Egiptul impreuna cu Israel (Exod 12,38) si l-a insotit in peregrinarile lui prin pustie. Atata timp cat au ales sa ramana cu izraelitii, ei trebuiau sa se conformeze cererilor lui Dumnezeu fixate pentru poporul Sau. Intr-un sens, aceasta restrangea libertatea lor, dar ei erau liberi sa plece, daca nu doreau sa asculte. Drept compensatie, ca sa zicem asa, ei se bucurau de masura binecuvantarilor pe care Dumnezeu le acorda lui Israel (Numeri 10,29; Zaharia 8,22.23).