19:13 Nici o mana sa nu se atinga de el; ci pe oricine se va atinge, sa-l omoare cu pietre, sau sa-l strapunga cu sageti: dobitoc sau om, nu va trai. Cand va suna trambita, ei vor inainta spre munte.
Nici o mana sa nu se atinga de el. Sau ,,Nici o mana nu-l va atinge” (RSV). Cel care calca porunca divina nu trebuia sa fie prins, pentru ca cel care urma sa-l aresteze ar fi trebuit sa treaca de ,,margini” spre a face acest lucru. In schimb, infractorul trebuia sa fie omorat cu pietre, sau sageti trase in interiorul ,,marginilor”. Acelasi lucru trebuia sa fie facut cu oricare animal care se ratacea in regiunea oprita, ca sa nu fie cineva ispitit sa intre in spre a readuce animalul sau ratacit. Totul era facut spre a-i impresiona pe izraeliti cu maiestatea cea infricosatoare a lui Dumnezeu si spiritul de solemnitate care trebuia sa umple inima cuiva, cand se apropia de prezenta divina.
Dumnezeu este vesnic prezent (Psalmi 139,1-12), dar El Isi ascunde prezenta. Desi El este cu noi, noi nu ne dam seama (de prezenta Lui, n.trad.) (Iov 23,8.9). Dar cand Isi descopera prezenta, toti tremura inaintea Lui (Geneza 28,16.17; Iov 42,5.6; Habacuc 3,16). Slabiciunea tremura inaintea puterii, micimea se da inapoi in fata marimii, omul marginit devine neinsemnat in prezenta Celui Nemarginit. Ceea ce il face pe om sa tremure in fata unui Dumnezeu sfant este constienta pacatului (Geneza 3,10). Stricaciunea tremura in fata neprihanirii, depravarea morala in fata curateniei absolute.
Ei vor inainta spre munte. Pronumele ,,ei” nu se poate referi la popor, pentru ca acest fapt ar fi contrazis porunca din versetul anterior. Poporul n-a urcat niciodata pe munte, ci Moise, Aaron, Nadab, Abihu si cei 70 de batrani (vezi Exod 24,1.2) si probabil ca ei sunt aceia la care se refera aici.