16:29 Vedeti ca Domnul v-a dat Sabatul; de aceia va da in ziua a sasea hrana pentru doua zile. Fiecare sa ramana la locul lui, si, in ziua a saptea, nimeni sa nu iasa din locul in care se gaseste.
Vedeti. Rabdarea lui Dumnezeu fata de poporul Sau indaratnic este uimitoare si ne invata o lectie importanta pe noi, care inclinam sa fim nerabdatori. In loc sa pedepseasca mereu pe Israel pentru repetatele murmurari si fapte de neascultare, Dumnezeu cauta sa-i induplece, explicand scopurile cerintelor Sale. Sabatul era o zi de odihna sfanta in care ei nu trebuiau sa fie ocupati; de aici si portia dubla de hrana cu o zi mai inainte.
Fiecare sa ramana la locul lui. Izraelitii au fost instruiti sa ramana in tabara in Sabat, si sa nu iasa pentru mana sau pentru nimic altceva. Timpul lor din ziua aceasta trebuia sa fie petrecut acasa, in odihna si in meditatie asupra subiectelor sfinte. Dumnezeu instruise deja pe Israel sa se adune pentru inchinare in zilele aratate ca ,,sfinte” (cap. 12,16), practica ce a fost aplicata in mod constant la alte zile ,,sfinte” (vezi Levitic 23,2-4.7.8.21.24.27.35-37). In timpurile de dupa exil, iudeii au stabilit si au impus reguli stricte in ce priveste plecarea din cetati sau sate in ziua de Sabat. Nimanui nu-i era ingaduit sa calatoreasca mai departe decat 2.000 de coti, sau aproximativ 1000 de metri. In Noul Testament, la aceasta distanta se face referire ca fiind ,,un drum in ziua Sabatului” (Fapte 1,12). Nenumarate reguli ale Sabatului facute de om au fost urmate de iudeii ortodocsi inca din timpurile biblice, cu rezultatul ca Sabatul, lasat de Dumnezeu sa fie o placere (Isaia 58,13), a devenit o povara.