15:22 Moise a pornit pe Israel de la marea Rosie. Au apucat inspre pustia Sur; si, dupa trei zile de mers in pustie, n-au gasit apa.
Pustia Sur. Aceasta este regiunea pustiei care se intinde de la hotarul de rasarit al Egiptului pana la granita sudica a Palestinei, ajungand in sud la muntii peninsulei Sinai. In istorisirile patriarhale ea este amintita de mai multe ori (Geneza 16,7; 20,1; 25,18), si in rapoartele despre biruintele lui Saul si ale lui David asupra amalecitilor (1 Samuel 15,7; 27,8). Israel a marsaluit prin partea de sud a acestui pustiu intr-o directie sud-estica de-a lungul tarmului Marii Rosii. In Numeri 33,8, regiunea aceasta este numita ,,pustia Etamului”. Daca interpretarea data in comentariul asupra lui Exod 13,20 este corecta si Etam este un cuvant egiptean pentru o intaritura de granita, este usor de inteles de ce pustia Sur sa fie numita pustia Etam.
N-au gasit apa. Fara indoiala ca izraelitii purtau o rezerva de apa de baut in pungi de piele, cum faceau popoarele orientale din vremurile antice. Stiind ca urmau sa intre in pustie, izraelitii nu aveau sa uite sa ia apa cu ei, dar un mars de trei zile fara a mai gasi alta spre a inlocui rezerva lor terminata avea sa aduca suferinta atat pentru om, cat si pentru animale. De aceea era imperios necesar sa gaseasca izvoare la anumite intervale. Dintre toate animalele domestice folosite in Orientul Apropiat, magarul era animalul cel mai folosit ca animal de povara pentru calatoria prin pustie. Camila se gasea numai ocazional inainte de sec. al XII-lea i.Hr. Magarii pot calatori fara apa timp de patru zile, dar vitele pe care le aveau izraelitii in numar mare nu puteau trai fara a fi adapate mai des. Din cauza aceasta, un mars de trei zile fara a gasi apa, era aproximativ limita pana la care vitele puteau sa indure fara sa piara.