12:6 Sa-l pastrati pana in ziua a patrusprezecea a lunii acesteia; si toata adunarea lui Israel sa-l junghie seara.
Toata adunarea. Capul fiecarei familii trebuia sa aduca jertfa pentru sine si pentru familia lui. In felul acesta, nimeni din afara familiei nu intervenea intre ea si Dumnezeu. Prevederea acesta era
o recunoastere a faptului ca Israel era o natiune de preoti, cum sunt si crestinii de astazi (Apocalipsa 1,6; 1 Petru 2,5.9). Instituirea preotiei levitice a venit la o data mai tarzie (Exod 32,26-29; Deuteronom 10,8)
Seara. Cuvintele ebraice ale acestei expresii se citesc literal ,,intre cele doua seri”. Prevederea aceasta este explicata in doua feluri. Unii zic ca prima ,,seara” incepe cu apusul soarelui si ca a doua incepea cu sfarsitul amurgului. Invatatul iudeu medieval Eben Ezra socotea ca amurgul dura aproximativ o ora si 20 de minute. Porunca din Deuteronom 16,6, ,,sa jertfesti Pastele seara, la apusul soarelui”, pare sa sprijine acest punct de vedere. Altii considera ca prima ,,seara” incepe cand soarele incepe sa coboare in mod vizibil de la zenit, aproximativ pe la orele trei dupa amiaza, iar a doua seara ca incepand la apusul soarelui. Intru sprijinirea acestui punct de vedere sunt citate diferite texte, cum ar fi Levitic 23,5; Numeri 9,3, care se refera la Paste ca incepand in ziua de 14 a lunii. Ei zic ca daca sacrificarea avea loc dupa apusul soarelui, ea ar fi avut loc in 15 Nisan, iar nu in
14. Obiceiul existent pe timpul lui Hristos concorda cu aceasta explicatie, deoarece mieii pascali erau sacrificati tarziu, dupa amiaza, aproximativ pe timpul cand adevaratul ,,Miel al lui Dumnezeu” a murit pe cruce pentru vinovatia omului (1 Corinteni 5,7; Matei 27,45-50).
Deoarece in mod necesar trebuia sa se ingaduie timp pentru pregatirile mesei pascale, care trebuia sa fie terminata inainte de miezul noptii, si deoarece cuvantul ,,seara” in ebraica si in alte limbi, nu este limitat la timpul de dupa apusul soarelui, obiceiul sacrificarii animalului in timpul de dupa amiaza poate sa fi fost deja in uz cu mult timp inainte ca autoritatile eclesiastice a perioadei rabinice sa-si fi dat aprobarea lor. Dupa Iosephus, pe vremea lui, obiceiul era ca mielul sa fie sacrificat aproximativ pe la orele trei dupa amiaza. (Antichitati XIV 4. 3).