11:1 Domnul a zis lui Moise: Voi mai aduce o urgie asupra lui Faraon si asupra Egiptului. Dupa aceea, va va lasa sa plecati de aici. Cand va va lasa sa plecati de tot, chiar va va izgoni de aici.
Voi mai aduce o urgie. Desi Dumnezeu ii aratase mai dinainte lui Moise ca vor fi necesare mai multe judecati pentru a obtine ingaduinta pentru plecarea lor (vezi cap. 3,19; 9,14), El n-a descoperit niciodata numarul exact de plagi care aveau sa fie necesare. Valul nesigurantei este ridicat acum pentru prima oara in ce priveste timpul cand putea fi asteptata eliberarea.
Va va izgoni. Verbul ebraic este foarte expresiv. Faraon probabil ca avea sa-i alunge, nepastrand pentru sine nimic.
11:2 Vorbeste cu poporul, ca atunci fiecare sa ceara de la vecinul sau si fiecare de la vecina ei, vase de argint si vase de aur.
Fiecare. La inceput numai femeile trebuiau sa ,,ceara” (vezi cap. 3,22). Acum, o data cu venirea vremii au fost inclusi si barbatii. Poate ca pare ciudat ca barbatii, ca si femeile, erau sfatuiti sa ceara bijuterii de la vecinii lor, dar pe monumentele egiptene sunt zugraviti barbati purtand tot atat de multe podoabe – coliere, bratari, inele, etc. – ca si femeile.
11:3 Domnul a facut ca poporul sa capete trecere inaintea Egiptenilor. Chiar Moise era foarte bine vazut in tara Egiptului, inaintea slujitorilor lui Faraon si inaintea poporului.
Moise era foarte bine vazut. Unii au considerat ciudat faptul ca Moise, daca el este intr-adevar autorul Pentateucului, sa faca un astfel de comentariu. Cu toate acestea, nu exista nimic in declaratie care sa exprime o vanitatea din partea lui Moise. El explica simplu de ce au dat egiptenii cu atata sinceritate din bunurile lor. Era fireste ca, fiind un sol al lui Dumnezeu, poporul sa-l asocieze pe Moise cu semnele cele ,,foarte mari” la care fusesera martori. Inainte de toate, Moise ii uimise pe vrajitori (cap. 8,18.19), apoi ii impresionase atat de mult pe curteni, incat o parte dintre ei au tinut seama de avertizarile lui si si-au salvat bunurile (cap. 9,20). In sfarsit, aproape intreaga curte se convinsese ca avea puterea sa nimiceasca tara (cap. 10,7). Moise il tratase pe rege ca pe un egal, si faptul ca poporul il venera ca pe un dumnezeu, in mod automat a sporit reputatia lui Moise fata de ei. Daca Moise nu ar fi aparut fata de ei ca o persoana extraordinara, pe care ar fi fost periculos sa o agreseze, probabil ca de mult s-ar fi comis violente asupra lui. Intrucat intreaga natiune parea fericita ca poporul care le pricinuise atata nenorocire urma sa plece, le-au dat cu bucurie din bunurile lor.
11:4 Moise a zis: Asa vorbeste Domnul: Pe la miezul noptii, voi trece prin Egipt;
Moise a zis. Moise a mai aparut inca o data inaintea lui Faraon. Conform cu cele din cap. 10,28, Faraon il amenintase cu moartea, daca ar indrazni sa mai faca acest lucru. Este cert ca Moise urma sa se mai intoarca doar la o porunca divina clara.
Pe la miezul noptii. Acest miez de noapte nu putea fi acela care a urmat dupa ziua in care Moise a facut anuntul la rege, pentru ca Moise n-a primit instructiuni cu privire la Pasti decat dupa aceasta conversatie cu Faraon. Aceste instructiuni trebuie sa fi fost comunicate poporului cu mai multe zile inainte de sarbatoarea Pastelor si plecarea lor din Egipt (cap. 12,3.6). Fara indoiala ca noaptea a fost lasata inadins nedefinita, pentru ca Faraon sa poata avea timp sa mediteze asupra sortii care il astepta pe el si poporul lui.
Voi trece. Este vrednic de observat ca Insusi Domnul a vizitat Egiptul cu plaga a zecea, in timp ce toate celelalte fusesera aplicate de Moise si Aaron ca soli ai lui Dumnezeu.
11:5 si toti intaii nascuti din tara Egiptului vor muri, de la intaiul nascut al lui Faraon, care sta pe scaunul lui de domnie, pana la intaiul-nascut al roabei care sta la rasnita, si pana la toti intaii-nascuti ai dobitoacelor.
Toti intaii nascuti. Lovitura aceasta avea sa cada atat asupra intaiului nascut al omului, cat si asupra celui al animalelor. Dumnezeu nu a dorit sa-i nimiceasca pe egipteni si vitele lor, ci doar sa-i convinga ca nu mai putea fi tolerata impotrivirea fata de planul Sau pentru Israel.
11:6 In toata tara Egiptului vor fi tipete mari, asa cum n-au fost si nu vor mai fi.
Tipete mari. Intensitatea emotiilor orientale si libertatea cu care sunt exprimate sunt bine cunoscute. Antice scene funebre egiptene zugravesc femei care jelesc, avand parul in dezordine si bratele ridicate si exprimand durerea lor atat prin gesturi cat si prin glas. Herodot relateaza ca egiptenii se dezgolesc la servicii funebre si isi bat piepturile (II 85), un obicei care se intalnea si printre semiti. Cu jale amara in fiecare casa, tipatul Egiptului putea sa fie acum un astfel de tipat cum nu se mai auzise inainte si cum nu va mai fi inca o data.
11:7 Dar dintre toti copiii lui Israel, de la oameni pana la dobitoace, nici macar un caine nu va chelalai cu limba lui, ca sa stiti ce deosebire face Domnul intre Egipteni si Israel.
Chelalai cu limba lui. Cuvantul tradus ,,chelalai” inseamna ,,a taia in”, ,,a ascuti”, ,,a aduce la un punct”, si face aluzie la cainele care isi arata limba cand latra. Israel nu avea sa sufere nici cea mai mica paguba (vezi Iosua 10,21), in timp ce multi egipteni aveau sa moara.
11:8 Atunci toti acesti slujitori ai tai se vor pogori la mine si se vor inchina pana la pamant inaintea mea, zicand: Iesi, tu si tot poporul care te urmeaza! Dupa aceea, voi iesi. Moise a iesit de la Faraon, aprins de manie.
Aprins de manie. Literal ,,in caldura maniei”. Pana acum Moise a dat dovada in comportamentul lui cu regele de o rabdare mai mult decat omeneasca. Aceasta era o reoglindire a indelungii rabdari si indurari a lui Dumnezeu, al carui ambasador era si in al carui nume si prin a carui autoritate lucrase. Dar acum, mania servului lui Dumnezeu, care pleca, era o dovada pentru regele impietrit, ca ziua lui de har ajunsese la sfarsit si ca mania lui Dumnezeu era pe punctul de a se abate asupra lui.
11:9 Domnul a zis lui Moise: Faraon n-are s-asculte de voi, pentru ca sa se inmulteasca minunile Mele in tara Egiptului.
Domnul a zis lui Moise. Cei mai multi comentatori considera aceste cuvinte ca o repetare a declaratiei divine si incearca sa le traduca: ,,cum spusese lui Moise Domnul”. Dar ele pot fi considerate si ca asigurare reinnoita a lui Dumnezeu fata de Moise ca El va implini prezicerea facuta mai inainte la chemarea lui (cap. 4.23).
11:10 Moise si Aaron au facut toate aceste minuni inaintea lui Faraon; Domnul a impietrit inima lui Faraon, si Faraon n-a lasat pe copiii lui Israel sa plece din tara lui.
Au facut toate aceste minuni. Inainte de a trece la relatarea ultimei si celei mai mari plagi, Moise se opreste pentru o clipa si arunca o privire retrospectiva asupra seriilor de minuni, meditand, ca sa zicem asa, asupra nereusitei lor de a misca vointa incapatanata a lui Faraon. Despre impietrirea inimii lui Faraon, vezi comentariul pentru cap. 4,21.Comentariile lui Ellen G. White
3 PP 272
4-8 PP 273
5 SR 118
10 5T 274