2:9 Am ajuns mare, mai mare decat toti cei ce erau inaintea mea in Ierusalim. Mi-am pastrat chiar intelepciunea.
Am ajuns mare. Cu satisfactie nedisimulata, Solomon gandeste la maretia domniei lui - cam in acelasi mod in care Nebucadnetar se falea cu slava lui: "Oare nu este acesta Babilonul cel mare, pe care mi l-am zidit eu, ca loc de sedere imparateasca, prin puterea bogatiei mele si spre slava maretiei mele?" (Danieliel 4,30) Aici Solomon indica, mandru si satisfacut, faptul ca el i-a intrecut pe toti predecesorii sai, chiar si pe tatal sau, in bogatie si intelepciune.
Mi-am pastrat chiar intelepciunea. [Intelepciunea mea a ramas, KJV]. Literal, "intelepciunea mea a stat cu mine." Pare ca lucrul acesta indica faptul ca intelepciunea l-a insotit, in sensul ca l-a ajutat sa dobandeasca toate averile sale sau ca l-a impiedicat sa-si satisfaca peste masura orice placere (vezi la v. 3). Comentatorii iudei sugereaza ambele idei. In toiul nebuniei, Solomon s-a socotit intelept, asa cum un om beat se crede treaz.