34:7 Moise era in varsta de o suta douazeci de ani cand a murit; vederea nu-i slabise, si puterea nu-i trecuse.
Puterea. Literal, ,,prospetimea”, ,,vigoarea”. Deci, declaratia ar suna ,,prospetimea lui n-a trecut”. Aceasta nu poate insemna mai putin decat ca puterile fizice erau tot atat de proaspete si viguroase la acea data cum au fost intotdeauna.
Aceasta este scena finala a unei vieti intr-adevar mari. Cat priveste ajutorul fizic, Moise a fost singur in scena la moarte. Dar el a murit in bratele lui Dumnezeu. Aceasta era de ajuns (compara cu Psalmi 23,4). Moartea nu este o perspectiva placuta, dar cand vine, daca spiritul omului este in legatura intima cu Duhul lui Dumnezeu, nu exista teama. Chiar daca cineva trebuie sa moara in singuratate, departe de simpatia si ajutorul omenesc, daca poate sa moara in prezenta lui Dumnezeu, acesta este un sfarsit minunat, plin de speranta.