23:1 Cel scopit sau famenul sa nu intre in adunarea Domnului.
Cel scopit. Schilodirea intentionata a organelor unui barbat inca este practicata in India de ,,oamenii sfinti”, ca o consacrare pentru zeii lor. Obiceiul acesta a existat la diferitele popoare antice ca parte a religiei lor (vezi Levitic 21,20).
Sa nu intre. Pentru a scoate in evidenta oroarea lui Dumnezeu privind mutilarea corpului omenesc. Aceeasi interdictie aplicata si la anumiti straini, insemna in mod evident excluderea de la sanctuar, unde se inchina adunarea (Neemia 13,1,7; Plangeri 1,10), dar nu excludere de la mantuire, sau casa spirituala de la Dumnezeu (vezi Isaia 56,3.5). Mai tarziu, in comunitatea spirituala a credinciosilor cresti, un eunuc a fost mult onorat de catre un sol special trimis de Dumnezeu (Fapte 8,27-40). Eunucii erau folositi in slujba regilor lui Israel si Iuda (2 Regi 9,32; Ieremia 29,2).
23:2 Cel nascut din curvie sa nu intre in adunarea Domnului, nici chiar al zecilea neam al lui sa nu intre in adunarea Domnului.
Cel nascut din curvie. Radacina cuvantului astfel tradus este necunoscuta. Traditia rabinica nu aplica acest cuvant la cineva nascut in afara casatoriei, ci il limiteaza la cel nascut din incest. Altfel considerat cuvantul ar insemna un ne-israelit, sau un strain a caror stramosi sunt necunoscuti. Curatenia familiei si viata spirituala au fost intotdeauna o chestiune de suprema importanta pentru Dumnezeu. Despre excluderea din adunare vezi versetele 1,3.
23:3 Amonitul si Moabitul sa nu intre in adunarea Domnului, nici chiar al zecilea neam, pe vecie,
Amonitul si moabitul. Tobia, un amonit, a fost exclus din Templu, pe baza acestui text (vezi Neemia 2,10; 13,1-8).
23:4 pentru ca nu v-au iesit inainte cu paine si apa, pe drum, la iesirea voastra din Egipt, si pentru ca au adus, pe pret de argint, impotriva ta pe Balaam, fiul lui Beor, din Petor din Mesopotamia, ca sa te blesteme.
Nu v-au iesit. Atitudinea neprietenoasa a lui Amon si Moab a adaugat mult la greutatile copiilor lui Israel. Amandoi erau inruditi cu Israel, dar nu i-au acordat nici macar politetea obisnuita datorata strainilor, cu mult mai putin aceea datorata rudelor (Geneza 14,18; 18,2; 19,1.2).
Dumnezeu le poruncise deja izraelitilor sa nu deranjeze pe amoniti (Deutronom 2,19). Contradictia aparenta dintre declaratia facuta aici, ca moabitii nu au iesit inaintea lui Israel cu provizii, si aceea din capitolul 2,29, ca ei au facut lucrul acesta, este mai mult aparenta decat reala. Cuvintele din capitolul 23,4 inseamna numai ca moabitii nu le-au oferit hrana de buna voie, intr-un spirit prietenos – nu ca ei n-au vandut hrana izraelitilor in schimbul banilor.
Au adus... impotriva ta pe Balaam. Aceasta a fost lucrarea moabitilor ajutati de madianiti (Numeri 22,4-7). Hristos a invatat ca persoana nerecunoscatoare nu va mosteni imparatia (Matei 25,41-46). Vrajmasia aratata fata de biserica este privita ca ostilitate fata de Hristos insusi (Fapte 9,4.5).
23:5 Dar Domnul, Dumnezeul tau, n-a voit sa asculte pe Balaam; si Domnul, Dumnezeul tau, a schimbat blestemul acela in binecuvantare, pentru ca tu esti iubit de Domnul, Dumnezeul tau.
N-a voit sa asculte. Profetul era dornic sa blesteme pe Israel, dar Iehova a pus in gura lui cuvinte pe care el nu s-a putut abtine sa le pronunte (vezi Numeri 22). Era cu neputinta pentru un profet fals sa inlature binecuvantarile lui Dumnezeu si sa aplice blesteme asupra poporului Sau. Blestemele lui Balaam au fost schimbate in binecuvantari (Numeri 23 si 24). Alte exemple a grijii ocrotitoare a lui Dumnezeu sunt raportate despre Iosif (Geneza 39,1-3; 41,39-45), despre Mardoheu si poporul iudeu (Estera 6-10), despre tanarul Daniel si cei trei tovarasi (Daniel 3,16-30; 6,1.2) si multi altii.
23:6 Sa nu-ti pese nici de propasirea lor, nici de bunastarea lor, toata viata ta, pe vecie.
Propasirea lor. Aceasta se refera la fraternizarea cu vecinii lor pagani (vezi Ezra 9,12). Israel trebuia sa ramana cu totul deosebit de aceste popoare in masura in care era vorba de legaturi pentru scopuri sociale. Experienta de la Baal-Peor dovedise tragicele rezultate ale unor astfel de asocieri (vezi Numeri 25,1-9). Avertizarea aceasta era deosebit de potrivita avand in vedere faptul ca moabitii erau vecinii lor apropiati, si fara indoiala ca ar fi fost multe ocazii de asocieri libere si intime.
23:7 Sa nu urasti pe Edomit, caci este fratele tau; sa nu urasti pe Egiptean, caci ai fost strain in tara lui:
Pe edomit. Exista o permanenta stare de ostilitate intre regatul vecin al lui Israel si al Edomului (Numeri 20,18-21; vezi 2 Samuel 8,13).
Pe egiptean. Nu trebuia sa se uite ca Israel a gasit refugiu in Egipt timp de multi ani, si a prosperat in tara, in ciuda greutatilor impuse.
23:8 fiii care li se vor naste, in al treilea neam, sa intre in adunarea Domnului.
Al treilea neam. Timp de 200 de ani, Israel gasise un camin in Egipt. Ei se bucurasera de ocrotire si intretinere intr-un timp de foamete grozava. Mai tarziu a venit prigoana. Totusi Dumnezeu nu dorea ca poporul Sau sa vada numai partea rea a caracterului unei natiuni si sa staruie asupra ei. In al treilea neam, urmasilor Edomului sau Egiptului le erau ingaduite toate privilegiile poporului lui Dumnezeu, dupa ce au fost circumcisi. Probabil ca au existat relatii comerciale si culturale importante intre cele doua tari.
23:9 Cand vei iesi cu oastea impotriva vrajmasilor tai, fereste-te de orice lucru rau.
De orice lucru rau. Aici este amintita strictetea cu privire la curatenia fizica si spirituala. O ostire in mars, o mare grupare de oameni rupta de legaturile sociale normale, are multe ispite de comportare josnica. Situatia lui Israel inaintea lui Dumnezeu era mult mai importanta decat pregatirile ei militare pentru confruntarea cu vrajmasul. Dumnezeu nu putea sa conduca in mod consecvent la victorie un popor necredincios si necurat.
23:10 Daca va fi la tine cineva care sa nu fie curat, in urma vreunei intamplari din timpul noptii, sa iasa din tabara, si sa nu intre in tabara;
Sa nu fie necurat. Vezi Levitic 15,16. De fapt, Dumnezeu cerea ca ostirea lui Israel sa fie libera de pangarirea morala, ceremoniala si fizica, naturala. Iehova era in mijlocul taberei pentru a-i conduce la biruinta. El nu avea sa ingaduie purtarea josnica, prea frecvent asociata cu viata militara.
23:11 spre seara, sa se scalde in apa, si dupa asfintitul soarelui va putea sa se intoarca in tabara.
Spre seara. El nu avea sa-si recastige curatia pana la sfarsitul zilei.
23:12 Sa ai un loc afara din tabara, si acolo sa iesi afara.
Acolo sa iesi afara. Trebuia sa se aiba in vedere bunacuviinta si respect fata de regulile de viata. Trebuiau sa fie impuse reguli sanitare nu numai din respect pentru finetea de sentiment, ci si pentru a ocroti sanatatea ostirii.
23:13 Intre uneltele tale sa ai o lopata, cu care sa sapi si sa-ti acoperi murdariile iesite din tine, cand vei iesi afara.
O lopata. O unealta ascutita pentru diferite intrebuintari. Ea era folosita ca pana sau tarus pentru cort (Exod 27,19; Judecatori 4,21.22), ca unealta de tesut (Judecatori 16,13.14), ca stalp, folosit la figurat drept ocrotire sub bratul lui Dumnezeu (Isaia 33,20). Traducerea RSV zice: ,,un baston cu armele voastre”.
23:14 Caci Domnul Dumnezeul tau, merge in mijlocul taberei tale, ca sa te ocroteasca si sa-ti dea in mana pe vrajmasii tai dinaintea ta; tabara ta va trebui deci sa fie sfanta, pentru ca Domnul sa nu vada la tine nimic necurat, si sa nu Se abata de la tine.
Dumnezeu merge. Facand astfel tabara un pamant sfant. Chivotul era in tabara ca semn al prezentei lui Iehova (vezi Numeri 10,33-36). Forma verbului ,,a umbla” folosita aici sugereaza umblarea in sus si in jos in tabara (vezi Geneza 3,8; 13,17; 2 Samuel 7,6.7). Compara cu declaratia apostolului Pavel din 2 Corinteni 6,16 la 7,1, care se poate sa fi avut in minte acest verset cand scria.
Nimic necurat. Literal, ,,nici o goliciune de nici un fel”, de obicei insemnand pozitie indecenta. Acelasi cuvant se intalneste in Geneza 9,22.23; Exod 28,42; Levitic 18,6.7; etc.
Sa nu se abata. Compara cu Ieremia 32,40. Nimic rusinos, necurat, indecent, nu trebuia sa fie ingaduit sa aiba loc nemustrat, sau Dumnezeu nu avea sa mai ramana in tabara, ceea ce insemna ca El avea sa ingaduie vrajmasilor lor sa-i infranga. O biserica necurata nu poate fi biruitoare in lupta dintre Hristos si Satana, pentru ca binecuvantarea cerului ii asteapta numai pe cei care se incred in El si-L asculta fara rezerve.
23:15 Sa nu dai inapoi stapanului sau pe un rob care va fugi la tine dupa ce l-a parasit.
Verset ce nu a fost comentat.
23:16 Sa ramana la tine, in mijlocul tau, in locul pe care-l va alege el, intr-una din cetatile tale, unde ii va placea: sa nu-l asupresti.
Sa ramana la tine. In cetatea in care ii placea lui (cap. 15,7; 16,5; 17,2; 18,6). Sa nu-l asupresti. Spiritul legii lui Moise se opunea robiei. Mai degraba era recomandat un spirit al amabilitatii (Levitic 19,33.34).
23:17 Sa nu fie nici o curva din fetele lui Israel, si sa nu fie nici un sodomit din fiii lui Israel.
Nici o curva. Limbajul acestui verset este general, totusi referirea principala pare sa fie la prostitutia religioasa. Cuvintele traduse ,,curva” si ,,sodomit” se trag din aceeasi radacina ebraica, care inseamna ,,sfintit” sau ,,sfant”, asa cum este aplicat la sanctuar (Exod 26,33.34), la hainele sfinte (Exod 28,2.4), la altar (Exod 29,37), etc. RSV traduce ,,prostituata de cult”. Prostituata de la templu a fost intotdeauna un element al idolatriei. Una ca aceasta este o parte a vietii de la templu astazi in unele parti ale Orientului si este cunoscuta ca devadasi, literal ,,slujitoare a zeului”. Prostituarea templului era o scarba inaintea lui Dumnezeu, in orice caz, dar prostitutia consacrata ca parte a religiei este cea mai oribila degradare. Vezi referirile la prostitutie in legatura cu religia din 1 Regi 14,23.24; 15,12; 2 Regi 23,7; Ieremia 3,2.
23:18 Sa n-aduci in casa Domnului, Dumnezeului tau, castigul unei curve, nici pretul unui caine, ca implinire a unei juruinte oarecare; caci si unul si altul sunt o uraciune inaintea Domnului, Dumnezeului tau.
Castigul. Cuvantul pentru ,,castig” este de obicei folosit pentru plata facuta unei femei pentru prostituirea obisnuita, fie pentru aceea in legatura cu inchinarea de la templu (Osea 9,1; Mica 1,7).
Pretul unui caine. Cuvantul ,,pret” nu este din aceeasi radacina ca ,,castig”. Acesta este ,,pretul” sau ,,plata” pe care o primeste ,,cainele”. Cuvantul ,,caine” este folosit aici pentru a indica o persoana amintita in versetul 17 ca fiind un ,,sodomit”. In ebraica, el este un termen de dispret (1 Samuel 17,43; 2 Samuel 16,9; Isaia 56,10). Compara cu descrierea apostolului Ioan despre cei care nu pot intra in Imparatia vesnica (Apocalipsa 22,15). In tarile orientale, caini ratacesc incoace si incolo, jumatate salbatici, infometati si murdari (1 Regi 14,11). Ei sunt un simbol al necuratiei si al celor respinsi.
23:19 Sa nu ceri nici o dobanda de la fratele tau: nici pentru argint, nici pentru merinde, pentru nimic care se imprumuta cu dobanda.
Dobanda. Vezi Exod 22,25. Porunca aceasta nu se refera la afacere obisnuita, negot sau comert, ci era partea saracilor, o lege in tara lui Israel, si era destinata numai pentru cei care sunt cu adevarat in nevoie (vezi Exod 22,25; Levitic 25,35.36; compara cu Neemia 5,2-5.10-13).
23:20 De la strain vei putea sa iei dobanda, dar de la fratele tau sa nu iei, pentru ca Domnul, Dumnezeul tau, sa te binecuvanteze in tot ce vei face in tara pe care o vei lua in stapanire.
De la strain. Un ne-iudeu, fie ca locuieste sau nu in Israel. Strainul care devenise un prozelit trebuia sa fie tratat ca un frate (Levitic 19,33.34).
23:21 Daca faci o juruinta Domnului, Dumnezeului tau, sa nu pregeti s-o implinesti; caci Domnul, Dumnezeul tau, iti va cere socoteala, si te vei face vinovat de un pacat.
O juruinta. Adica o fagaduinta solemna facuta lui Iehova, o obligatie sa nu fie tratata cu usurinta. Vezi, spre exemplu, Geneza 28,20; Numeri 21,2; Judecatori 11,30; 1 Samuel 1,11; 2 Samuel 15,7; compara cu Numeri 30,2-16. Sensul principal al cuvantului ebraic este ,, a dedica”.
Pregeti. De la cuvantul ebraic obisnuit, care inseamna ,,a intarzia”, ,,a zabovi”, ,,a ramane in urma”. Aici nu se spune nimic cu privire la locul unde trebuia sa fie facuta plata. Aceasta informatie este data in cap. 12,5.6.11.18.26. Pentru binecuvantarea pe care o primeste cel care isi aduce la indeplinire juruintele sale, vezi Psalmi 22,25; 50,14; 56,12.13; 61,8; 65,1; 66,13.
23:22 22. Daca te feresti sa faci o juruinta, nu faci un pacat.
Feresti. Nu este obligatoriu sa faci juruinte lui Iehova. Ceea ce este obligatoriu este aducerea la indeplinire a juruintei dupa ce aceasta a fost facuta. O astfel de violare este pacat inaintea lui Dumnezeu. A face o juruinta lui Dumnezeu este a-ti asuma o obligatie sacra. Sustragerea de la aceasta obligatie inseamna a duce paguba vietii spirituale (vezi Levitic 27; Numeri 30).
23:23 Dar sa pazesti si sa implinesti ce-ti va iesi de pe buze, si anume juruintele pe care le vei face de buna voie Domnului, Dumnezeului tau, si pe care le vei rosti cu gura ta.
Iesi de pe buze. N-a fost constrangere. Juruinta a fost facuta de buna voie si, prin urmare, trebuie sa fie adusa la indeplinire.
Sa mananci struguri. Referirea de aici este in primul rand pentru lucratorii din vie si pentru trecatorii care au nevoie de hrana. Este o practica obisnuita astazi in Orient ca un om sa ia un fir de trestie de zahar din ogor, in trecerea de la un sat la altul (vezi Matei 12,1-9).
Dupa plac. Literal, ,,conform cu sufletul tau”. Cuvantul tradus de obicei ,,suflet”, inseamna aici ,,pofta” (vezi Psalmi 107,9; Proverbe 13,25; Isaia 58,11).
In vas. Trecatorii puteau sa-si astampere foamea din acel moment. Dar a lua ceva insemna sa abuzeze de un privilegiu destinat ca binecuvantare pentru calatori.
23:24 Daca intri in via aproapelui tau, vei putea sa mananci struguri, dupa plac, pana te vei satura; dar in vas sa nu iei.
Verset ce nu a fost comentat.
23:25 Daca intri in holdele aproapelui tau, vei putea sa culegi spice cu mana, dar secera in holdele aproapelui tau, sa n-o pui.
Secera... sa n-o pui. Compara cu Marcu 2,23. Foamea legitima trebuia sa fie satisfacuta, a lua mai mult avea sa fie considerat furt. Aceasta prevedere era in armonie cu cea de a doua ,,mare porunca” a iubirii fata de aproapele si era o recunoastere ca recolta era de la Dumnezeu.
Proprietarul n-avea sa piarda o cantitate mare de grau sau fructe luate astfel din ogorul sau gradina lui de catre un trecator. Proprietarul nu putea sa simta propriu zis ca fusese pagubit, nici strainul, daca era sarac, sa ajunga sa simta ca societatea nu se interesa de nevoile lui.
Comentariile lui Ellen G. White
3-6 PK 670
7, 8 PP 375
10, 11, 14 CH 62, 81, 101
14 Ed 38; MH 280; ML 129; PP 375; 6T 170
15, 16 PP 532
19 PK 647
19, 20 1T 535
21-23 4T 471
24, 25 DA 284