18:15 Domnul, Dumnezeul tau, iti va ridica din mijlocul tau, dintre fratii tai, un proroc ca mine: sa ascultati de el!
Un prooroc. ,,Si tot ce a fost scris mai dinainte, a fost scris pentru invatatura noastra”, pentru ca, prin ele, ,,sa avem nadejde” (Romani 15,4). Dar nu trebuie sa uitam ca desi ,,aceste lucruri... au fost scrise pentru invatatura noastra”, ele ,,s-au intamplat ca sa ne slujeasca drept pilde” (1 Corinteni 10,11). Multe din afirmatiile profetice, evenimente istorice si simboluri care aratau in mod clar inainte spre Mesia aveau de asemenea o insemnatate imediata pentru cei care le auzeau si erau martori la ele. Solii profetice adresate poporului lui Israel au aparut in legatura cu imprejurari istorice care au iesit la iveala si au fost poruncite de Dumnezeu pentru a face fata nevoilor poporului Sau pe vremea cand au fost date. Prezicerile profetilor Vechiului Testament pot fi impartite in urmatoarele patru categorii:
1. 1. Cele care au aparut au fost in legatura numai cu situatia istorica imediata, sau cu evenimente care se implineau in curand. Astfel a fost interpretata profetia lui Ieremia despre jugurile de lemn si de fier (cap. 28), cumpararea simbolica a ogorului aproape de Anatot (cap. 32) si prezicerea lui cu privire la moartea lui Hanania (cap. 28,15-17). Tot asa, Ezechiel a asediat simbolic Ierusalimul pe o caramida de piatra din Tel-Abib (cap. 4 si 5), Amos a denuntat natiunile vecine ale lui Israel (cap. 1 si 2) si Naum a prezis caderea Ninivei (cap. 2 si 3).
2. 2. Cele care aratau inainte in mod evident si exclusiv spre evenimente in legatura cu venirea lui Mesia, precum ar fi declaratiile profetice din Isaia 9,6.7; 40,3-5; 53; 61,1-3; Daniel 9; Zaharia 9,9; 13,1.6.7.
3. 3. Acele profetii din cartea lui Daniel care se ocupa in primul rand cu evenimente istorice ale viitorului indepartat, era crestina si timpul sfarsitului, dupa cum este in mod specific spus in profetiile insusi (Daniel 2,44; 7,27; 8,14; 10,14; 11,40; 12,4).
4. 4. Acele profetii care au o aplicare dubla – in primul rand la o situatie istorica, locala; in al doilea rand la Mesia si Imparatia Lui. Profetiile din aceasta a patra categorie sunt probabil cele mai mult gresit intelese si astfel gresit aplicate. Adesea aceasta se intampla din cauza ca nu se intelege ca anumite profetii au un aspect dublu.
Scripturile abunda de profetii care au o aplicatie dubla. Fagaduinta catre Avraam despre ,,samanta” (Geneza 12,7; 13,15; 22,18) care arata clar inainte spre Hristos (Matei 1,1; Galateni 3,16), dar a avut o implinire reala si adevarata si in nasterea lui Isaac (Geneza 13,16; 15,4.5.13; 17,7.16.19-21; 18,10; 21,1,3). De fapt, prima implinire in Isaac a fost un semn pregatitor pentru ultima implinire in Hristos. O fagaduinta asemanatoare facuta lui David a fost in mod evident o profetie cu privire la Hristos (2 Samuel 7,12.13; Matei 1,1; Fapte 2,30) totusi ea s-a aplicat si la nasterea lui Solomon (1 Regi 8,20). Cand Moise era gata sa incheie insarcinarea lui de conducator si cand poporul se intreba cine ii va lua locul, el a facut prezicerea inspirata, ,,Domnul, Dumnezeul tau iti va ridica din mijlocul tau, dintre fratii tai, un prooroc ca mine” (Deutronom 18,15). Contextul arata clar ca fagaduinta aceasta si-a avut aplicatie imediata la conducerea profetica a lui Israel in anii care au urmat dupa moartea lui Moise (Deutronom 18,18; compara cu Exod 20,19; Deutronom 5,25-27; vezi si Numeri 27,18-23; Deutronom 34,9.10; Osea 12,10.13), totusi Inspiratia declara ca ,,in Israel nu s-a mai ridicat prooroc ca Moise (Deutronom 34,10; compara cu Numeri 12,6-8). Numai Hristos a putut implini pe deplin conditiile puse in prezicerea lui Moise (vezi Ioan 1,21; 6,14; 7,40).
Tot in felul acesta era mielul pascal, care mai intai era pentru eliberarea literala, istorica, a lui Israel din Egipt, si mai tarziu pentru eliberarea spirituala a poporului lui Dumnezeu din pacat prin Mesia (1 Corinteni 5,7). Stanca lovita in pustie a dat apa, literal, unui popor insetat, si prin urmare a devenit un simbol al Stancii, Isus Hristos, care avea sa ofere apa vietii fara bani tuturor oamenilor (Ioan 4,10; 7,37; 1 Corinteni 10,4). In acelasi fel, mana care a cazut din cer a fost painea spre a satisface foamea lui Israel, dar Isus a declarat mult mai tarziu ca El era ,,adevarata paine din cer” (Ioan 6,31-33). Marele preot Iosua a fost incoronat cu coroane literale ca anticipare profetica a incoronarii lui Hristos ca preot si Imparat (Zaharia 6,9-13; 9,9).
Referindu-se la eliberarea lui Israel din robie, Osea a vorbit despre Dumnezeu chemandu-si ,,fiul din Egipt” (Osea 11,1), totusi Matei vede in cuvintele lui Osea o profetie despre Hristos (Matei 2,15). Referirea lui Ieremia, ,,Rahela isi plange copii” (Ieremia 31,10.11.15.16.20), la inceput s-a aplicat la captivitatea babiloniana, dupa cum se vede clar din context, dar evanghelistul o gaseste profetica despre uciderea copiilor de catre Irod in Betleem (Matei 2,18). Isaia zugraveste in mod viu starea spirituala a lui Israel din zilele lui (Isaia 6,9.10; 29,13), dar Hristos declara profetice aceste cuvinte despre generatia Sa (Matei 13,14.15; 15,7-9), zicand ,,bine a proorocit profetul Isaia despre voi”. Exegeza lui Pavel despre evenimentele istorice si spusele profetice raportate in Vechiul Testament (vezi Fapte 13,32.33; 2 Corinteni 2,15; Galateni 3,13.16; 4,22-31; 1 Timotei 5,17.18; Evrei 1,5-8; 10,5). Astfel scriitorii Noului Testament in mod constant au dezvaluit, au explicat si au interpretat spusele profetice ale Vechiului Testament.
Acestea si multe alte ilustratii care ar putea fi date dovedesc in mod evident ca declaratiile biblice vazute mai tarziu a fi profetice despre Hristos, adesea au fost intru totul de insemnatate literala si mai mult imediata pentru oamenii care le-au auzit de prima data si au fost martorii oculari ai evenimentelor descrise. Vederea lor intunecata poate, intr-adevar, sa fi restrans declaratiile inspirate la propriile lor zile. Dar mai tarziu, sfintii profeti calauziti de inspiratie au vazut chiar in acele declaratii o alta insemnatate profetica (Luca 24,25-27.32; Ioan 16,13; 1 Petru 1,10-12). Adesea numai datorita faptului ca atunci cand Hristos sau Duhul Sfant ,,le-a deschis mintea”, barbatii vremurilor crestine au inceput ,,sa inteleaga Scripturile” (Vechiul Testament) in implinirea lor (Luca 24,45). Mai inainte, intocmai ca si compatriotii lor necredinciosi, au trecut cu vederea multe profetii care aratau spre prima venire, si au aplicat gresit altele care se refereau exclusiv la cea de a doua venire (DA 30,777). Este evident, de altfel, ca anumite profetii ale Vechiului Testament care arata spre inainte, spre venirea lui Mesia si intemeierea Imparatiei Lui se aplica in parte la prima venire si in parte la cea de a doua. Astfel, in prima Sa predica la Nazaret, Hristos a citat pe Isaia 61,1-3 ca fiind implinita ,,astazi” (Luca 4,16-21), totusi a omis in mod semnificativ referirea la ,,o zi de razbunare a Dumnezeului nostru” (Isaia 61,2), pentru simplul motiv ca ,,ziua de razbunare” vine numai la cea de a doua venire. Lucrarea hotarata a lui Ilie, de intoarcere a inimilor lui Israel spre Tatal lor ceresc (1 Regi 18,36-40) este folosita de profetii de mai tarziu ca un simbol al lucrarii lui Ioan Botezatorul (Isaia 40,3; Maleahi 3,1; 4,5.6; Ioan 1,23; Matei 11,9-17; 17,10-13; Marcu 9,11-13; Luca 7,24-27). Dar prezicerea despre aparitia lui Ilie ,,inainte de a veni ziua Domnului, ziua aceea mare si infricosata” (Maleahi 4,5) are sa fie din nou implinita in zilele noastre (3T 62). La ziua Cinzecimii, Petru a aratat spre Ioel ca fiind implinit in acea zi (Fapte 2,16-21); dar cuvintele lui Ioel urmeaza sa-si gaseasca o a doua implinire in zilele noastre (EW 142; AA 54,55). Tot asa, anumite preziceri din Matei 24 aratau atat spre distrugerea Ierusalimului in anul 70 d.H., cat si spre sfarsitul timpului (DA 628; GC 22,25).
Intrebarea care se naste in mod firesc este: Cum putem sti cand un eveniment istoric special poate fi vazut, pe drept cuvant, ca avand inca o aplicatie intr-un eveniment de mai tarziu, sau o declaratie profetica, ca avand o aplicatie dubla? Raspunsul este: Cand un scriitor inspirat face
o astfel de aplicare a ei. A trece dincolo de ceea ce este aratat in mod clar de Inspiratie, inseamna a intra in domeniul parerii personale. Intr-o perioada in care sufla orice vant de invatatura, este bine sa fim siguri ca intelegerea Scripturii se intemeiaza pe un hotarat ,,asa zice Domnul” (vezi Deutronom 29,29; Isaia 50,11; Ieremia 2,13; Matei 7,24-28; 1 Corinteni 2,4.5.12.13; Efeseni 4,14; Coloseni 2,2-4.8; 2 Petru 1,16; Apocalipsa 22,18). Regula sigura in interpretarea biblica este de a compara Scriptura cu Scriptura. In nici un alt fel nu putem fi siguri fata de explicatiile fanteziste si chiar grotesti pe care le-au dat unii profetiilor Vechiului Testament.
Desi pe vremea cand a fost data la inceput profetia, se putea intelege numai aplicarea locala si imediata, totusi in prestiinta lui Dumnezeu a fost facuta si prevedere pentru o aplicatie ultima si completa la Hristos, sau la semnele care prevesteau a doua Sa venire, si intemeierea imparatiei Sale. Faptul ca profetii insisi puteau sa nu-si dea seama ca declaratiile lor inspirate aveau uneori o aplicatie dubla, in nici un caz nu slabeste validitatea unei astfel de aplicatii. Mai de graba ea marturiseste despre o intelepciune mai mult decat omeneasca care a inspirat cele spuse. Avraam na fost singurul despre care Hristos a putut spune ca a vazut ,,ziua Mea... si s-a bucurat” (Ioan 8,56), pentru ca profetii insisi faceau studiu zelos asupra propriilor solii pentru a intelege mai bine insemnatatea mesianica despre care ei insisi la inceput puteau sa-si dea seama numai in mod intunecos (1 Petru 1,10-12).
Forta unei profetii cu privire la Hristos in nici un caz nu este slabita din cauza ca cuvintele profetului se aplica intai la o situatie istorica imediata. Adesea prima si mai imediata implinire slujeste nu numai sa confirme si sa lamureasca pe cea de a doua, ci poate fi chiar necesara pentru ea. Cand un scriitor al Noului Testament aplica o afirmatie a unui profet din Vechiul Testament la timpul Noului Testament sau la cel urmator, a nega validitatea unei astfel de aplicatii inseamna a nega inspiratia scriitorului Vechiului Testament. Dar cand contextul unei afirmatii a Vechiului Testament este evident ca se aplica si la o situatie istorica imediata, a nega aceasta aplicatie ar insemna sa se calce o principala regula de interpretare: anume, ca examinarea contextului si a imprejurarii istorice este fundamentala pentru o intelegere corecta a oricarui text.
Crezand ca atat scriitorii Vechiului Testament, cat si ai Noului Testament, sunt intru totul inspirati, pentru a fi consecventi, noi trebuie sa credem ca unele profetii au o aplicatie dubla. Fagaduintele Vechiului Testament, facute la inceput Israelului literal, urmeaza sa fie implinite, cel putin in principiu, pentru Israelul spiritual. Si, dupa cum Israelul literal a privit inainte spre o ,,odihna” in Canaanul pamantesc, dar n-a reusit sa intre in el, este privilegiul nostru de a privi inainte, in speranta si credinta, spre o odihna vesnica in Canaanul ceresc (Eve 4,8-11); vezi si Matei 25,34.
Cuvantul tradus ,,profet” este din verbul ,,a spune”, ,,a anunta”. Prezicerea evenimentelor viitoare de abia ca este sarcina majora a slujbei profetice. Sarcina principala a profetului era sa vorbeasca pentru Dumnezeu cuvinte de sfat, avertizare si mustrare. Cuvantul ,,profet” este din grecescul prophetes, ,,a vorbi pentru”, adica ,,in locul cuiva”. Aceasta este conceptia biblica despre un profet. El este un purtator de cuvant pentru Dumnezeu.