6:7 Toate capeteniile imparatiei, ingrijitorii, dregatorii, sfetnicii, si carmuitorii sunt de parere sa se dea o porunca imparateasca, insotita de o aspra oprire, care sa spuna ca oricine va inalta, in timp de trei zeci de zile, rugaciuni catre vreun dumnezeu sau catre vreun om, afara de tine, imparate, va fi aruncat in groapa cu lei.
Toate capeteniile. Fara indoiala o minciuna, deoarece este indoielnic ca toti fusesera consultati.
Oricine va face o rugaciune. Un decret de felul acesta ar fi fost ceva cu totul strain pentru persi, care si-au castigat reputatia de a fi marinimosi in materie de toleranta religioasa. Este de neimaginat ca un om ca Cir sa semneze un astfel de decret. Totusi este evident ca Darius Medul avea alta crestere. Nu stim multe cu privire la conceptia mezilor despre toleranta religioasa. Cir, imparatul persan, a rezidit templele natiunilor distruse de babilonieni si prin aceasta a aratat spiritul sau de toleranta fata de sentimentele si practicile religioase ale altor popoare. Pe de alta parte Darius I pretindea ca falsul Smerdis, predecesorul sau, un mag din Media care a domnit timp de aproape jumatate de an in anul 522 i.Hr., si-a dovedit spiritul de intoleranta religioasa distrugand templele. Desi generalizarile sant supuse greselii, trebuie sa admitem posibilitatea ca mezii, sau cel putin o parte din conducatorii lor, au manifestat mai putina toleranta religioasa decat persii.
S-a mai spus si ca porunca de a nu se face rugaciuni timp de o luna decat numai catre imparat, desi in cazul acesta atintita in special catre Daniel, ar fi putut fi sugerata de un obicei religios national de o origine mai veche la mezi, potrivit caruia imparatului i se dadeau onoruri divine. Herodot (i. 199) observa ca Deioces, unul din cei mai timpurii imparati cunoscuti ai mezilor, facuse din persoana sa obiectul unei temeri reverentioase a supusilor sai scotandu-se de sub observatia oamenilor de rand, pentru a-i convinge pe oameni ca el era un om deosebit de ei. Ca pana si imparatii persi erau gata ca ocazional sa accepte onoruri divine este evident din faptul ca in Egipt ei au ingaduit sa se adauge atribute divine numelor lor. Inscriptiile hieroglife il mentioneaza pe Cambises ca ,,fiul lui Ra” zeul-soare; si pe Darius ca ,,fiul zeului”. Prin urmare nu este necesar sa mergem de-a lungul istoriei pana la imparatii romani pentru a gasi primele paralele istorice la porunca mentionata in Daniel 6,7, asa cum au pretins unii invatati critici.
Groapa cu lei. Literatura si operele de arta contemporane ii infatiseaza adesea pe imparatii din antichitate, ca de pilda pe ai Egiptului, Asiriei si Persiei, ca fiind angajati in sportul vanarii de animale salbatice. Vanatul consta mai ales din lei, dar includea si pantere, zimbri si elefanti. Cronicile amintesc despre regi vasali cari trimiteau ca tribut animale salbatice captive stapanilor lor imparati din Mesopotamia. Acolo erau tinute in menajerii, ca simboluri ale puterii mondiale a imparatului si pentru distractia imparatului si a prietenilor acestuia. Desi nu se cunosc exemple de pedeapsa cu moartea prin aruncarea vinovatului la animale salbatice din rapoartele contemporane de pe vremea persilor, aceste surse amintesc forme extraordinar de salbatice de pedeapsa capitala ordonate de imparatii persani, altminteri umanitari.