Electronic Books / Adventist / Romanian_non-diacritics / Comentarii Biblice / Web / Daniel

Daniel 6:17


6:17 Au adus o piatra, si au pus-o la gura gropii. Imparatul a pecetluit-o cu inelul lui si cu inelul mai marilor lui, ca sa nu se schimbe nimic cu privire la Daniel.

Au adus o piatra. Nu s-a descoperit prin sapaturi nici o groapa de lei din antichitate, si este astfel imposibil sa se refaca un tablou precis al unui astfel de loc.

A pecetluit-o. Sigilarea oficiala din partea imparatului si din partea mai marilor avea un indoit scop. Ea servea ca garantie pentru imparat ca Daniel nu va fi omorat prin nici un alt mijloc, in caz ca nu era vatamat de lei. Deoarece Darius nadajduia ca Dumnezeul lui Daniel il va salva pe slujitorul Sau credincios din gura leilor, natural ca dorea sa ia masuri de prevenire impotriva oricarui amestec din partea oamenilor care erau hotarati sa ii ia viata lui Daniel. Pe de alta parte sigiliul le oferea vrajmasilor lui Daniel asigurarea ca nu se va face nici o incercare de a-l scapa, in caz ca nu va fi imediat sfasiat in bucati de fiarele salbatice. Poate ca sfetnicii lui Darius s-au temut ca se va face o incercare de a-l scoate pe Daniel din groapa de catre prietenii acestuia, sau de catre imparat, indata ce toti se vor fi retras de la locul executiei. De aceea, atat sigiliul lor cat si al imparatului au fost folosite pentru a se asigura ca piatra nu va fi miscata din loc in cursul noptii.

Morminte egiptene sigilate ar putea sluji ca sa ilustreze tehnica sigilarii unei intrari. Dupa ce poarta era inchisa pentru ultima data, era tencuita cu ipsos, si fie ca se aplicau sigilii din loc in loc pe tencuiala proaspata, fie ca se aplicau niste sigilii care se rulau pe aceasta. O procedura asemanatoare poate sa fi folosita la inchiderea si sigilarea gropii leilor. Sigilarea este foarte probabil ca s-a facut cu ajutorul unui sigiliu cilindric, foarte obisnuit la Asirieni, babilonieni, si persi. Fiecare sapatura intreprinsa in Mesopotamia scoate la iveala numeroase exemplare de astfel de sigilii. Cuvantul tradus de Cornilescu ,,inel”, in alte traduceri apare ca ,,sigiliu”.