4:17 Hotararea aceasta a fost luata in sfatul strajerilor, si pusa la cale inaintea sfintilor, ca sa stie cei vii ca Cel Preainalt stapaneste peste imparatia oamenilor, ca o da cui ii place, si inalta pe ea pe cel mai de jos dintre oameni!
Strajeri. Vezi comentariul la v. 13. Pluralul presupune existenta unui sfat sau a unei adunari (vezi Iov 1,6-12; 2,1-6).
Pentru ca cei vii. Cuvintele acestea descopera planul divin in executarea ordinului. Felul cum Dumnezeu a procedat cu Babilonul si imparatul acestuia trebuia sa fie o ilustratie pentru alte natiuni si conducatorii lor cu privire la acceptarea sau respingerea planului divin in privinta popoarelor.
Cel Prea Inalt stapaneste. In treburile natiunilor Dumnezeu continuu ,,lucreaza in liniste si cu rabdare propria Sa vointa” (Ed 173). Uneori, ca si cu chemarea lui Avraam, El randuieste o serie de evenimente care urmaresc sa demonstreze intelepciunea cailor Sale. Din nou, ca si in lumea antediluviana, El ingaduie ca raul sa-si croiasca drumul sau si sa scoata la iveala nebunia impotrivirii fata de principiile cele drepte. Dar la timpul potrivit, ca si in cazul eliberarii evreilor din Egipt, El intervine ca nu cumva fortele raului sa infranga mijloacele Sale pentru salvarea lumii. Fie ca Dumnezeu porunceste, permite sau interzice, ,,jocul complicat al evenimentelor omenesti este sub controlul divin”, iar ,,un plan principal se vede la lucru in mod evident in decursul veacurilor” (PK 536, 535; vezi Ed 174; Rom. 13,1).
,,Fiecarei natiuni ... Dumnezeu i-a randuit un loc in maretul Sau plan” si i-a dat prilejul de ,,a implini planul Veghetorului si al celui Sfant” (Ed 178, 177). In iconomia divina functia guvernarii este de a proteja si de a consolida natiunea, de a-i da prilej poporului ei sa realizeze planul Creatorului pentru el, si de a permite altor natiuni sa faca acelasi lucru (Ed 175) – pentru ca toti oamenii ,,sa-L caute pe Dumnezeu, si sa se sileasca sa-L gaseasca bajbaind” (Fapte 17,27).
O natiune este puternica in masura credinciosiei cu care implineste scopul lui Dumnezeu pentru ea; succesul ei depinde de folosirea puterii care i-a fost incredintata; supunerea ei fata de principiile divine constituie intotdeauna masura prosperitatii ei; iar soarta ei este hotarata de alegerea pe care conducatorii si poporul ei o fac cu privire la aceste principii (Ed 175, 174, 177, 178, PP 536). Dumnezeu acorda intelepciune si putere care vor consolida natiunile care Ii raman credincioase, dar le paraseste pe acelea care atribuie maretia lor realizarilor omenesti si lucreaza independent de El (PK 501).
Oamenii ,,care refuza sa se supuna guvernarii lui Dumnezeu sunt cu totul nepregatiti pentru a se guverna pe ei insisi” (GC 584). Atunci cand in loc sa fie un protector al oamenilor, o natiune se transforma intr-un opresor crud si arogant, caderea ei este inevitabila (Ed 176). Pe masura ce natiunile au lepadat una dupa alta principiile lui Dumnezeu, maretia lor s-a stins, puterea lor s-a dus, iar locul lor a fost ocupat de altii (Ed 177). ,,Toti isi hotarasc soarta prin propria lor alegere”, iar lepadand principiile lui Dumnezeu isi aduc la indeplinire propria ruinare” (Ed 178, 177). ,,Jocul complicat al evenimentelor omenesti este sub control divin. In mijlocul certurilor si agitatiei popoarelor, Acela care sade pe heruvimi inca mai calauzeste treburile pamantului” si conduce ,,totul pentru realizarea propriilor Sale planuri” (Ed 178). Vezi comentariul la cap. 10,13.
Cel mai de jos. Aramaic, sefal, ,,jos”, ,,umil”. Verbul este tradus cu ,,smerit” in cap. 5,22 si ,,sa smereasca” in cap. 4,37.